Proteinele anormale cunoscute sub numele de plăcile amiloide ar putea provoca boala Alzheimer prin accelerarea degradării neurotransmiţătorilor, a constatat o echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Ben-Gurion (BGU) din Israel.

Este primul studiu care a demonstrat că fibrilele de amiloid, formate din proteinele beta-amiloide, catalizează degradarea neurotransmiţătorilor.

În timp ce plăcile amiloide reprezintă semnul distinctiv al Alzheimer şi al altor afecţiuni neurodegenerative, nu se știe cu exactitate dacă şi cum astfel de plăci contribuie la progresia bolii şi la implicaţiile sale patologice.

Studiul BGU oferă o explicaţie alternativă pentru modul în care plăcile amiloide „otrăvesc” creierul prin degradarea unor neurotransmiţători importanţi, precum dopamina şi adrenalina.

Cercetarea a fost condusă de profesorul Raz Jelinek şi doctorandul Elad Arad, în colaborare cu profesorii Hanna Rapaport şi Avigail Baruch Leshem.

Oamenii de știință au descoperit o activitate catalitică remarcabilă care a fost cauzată în mod direct de fibrilele beta-amiloide.

Un aspect important este că degradarea neurotransmiţătorilor a fost observată în creierul pacienţilor diagnosticați cu Alzheimer, ceea ce sugerează că fenomenul catalitic asociat fibrilelor, descoperit de Jelinek şi de colegii săi, ar putea fi semnificativ din punct de vedere fiziologic.

„Descoperirile noastre deschid noi căi fascinante în cercetarea factorilor moleculari în bolile neurodegenerative, care ne-ar putea aduce mai aproape de tratamente terapeutice”, a declarat Jelinek, vicepreşedinte şi decan al departamentului de cercetare şi dezvoltare din cadrul BGU, potrivit World Israel News.

La nivel mondial, 50 de milioane de oameni suferă de Alzheimer.

Boala Alzheimer, denumită și Alzheimer, este o boală neurodegenerativă cronică care începe de obicei încet și se agravează treptat în timp. Este cauza a 60–70% din cazurile de demență. Cel mai frecvent simptom precoce este dificultatea de a-și aminti evenimentele recente. Pe măsură ce boala avansează, simptomele pot include probleme cu vorbirea, dezorientarea (inclusiv rătăcirea cu ușurință), schimbări de dispoziție, pierderea motivației, negestionarea îngrijirii de sine și probleme de comportament. Pe măsură ce starea unei persoane scade, se retrage adesea din familie și din societate. Treptat, funcțiile corporale se pierd, ducând în cele din urmă la moarte. Deși viteza de progresie poate varia, speranța de viață tipică după diagnostic este de trei până la nouă ani.