Serghei Diaconu, șef al cabinetului prim-ministrului Dorin Recean, a dezvăluit vineri seara, 17 martie curent, că deputata ȘOR Marina Tauber, unul din liderii protestelor împotriva guvernării, a fost invitată la Guvern să discute petiția protestatarilor, însă aceasta a refuzat invitația. Mai multe a scris pe contul său de Facebook.

Amintim că reprezentanții Mișcării Pentru Popor, în frunte cu deputații Partidului „ȘOR”, însoțiți de mai mulți protestatari, au cerut audiență la prim-ministrul Dorin Recean. Ei insistă ca actuala guvernare să achite integral facturile cetățenilor la servicii comunale pentru cele trei luni de iarnă.
Nu o singură dată s-au plâns că accesul le-ar fi fost îngrădit în instituția executivului, însă la unul din proteste, organizat în ziua de duminică, 12 martie, totuși au reușit să intre, cel puțin Marina Tauber, pentru a depune „rezoluția” sau cum îi spune Serghei Diaconu „petiția”. Atunci guvernarea ar fi primit termen – până luni. Și fiindcă nu li s-a răspuns, MPP a continuat protestele.

