Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

SIS, la unison cu SPPS: Este un fals, respingem alegațiile! Precizările instituțiilor la acuzațiile a doi deputați

18 Iun. 2021, 13:08
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
18 Iun. 2021, 13:08 // Actualitate //  Realitatea.md

După ce au fost acuzate de implicare în răpirea ex-judecătorului ucrainean, Nicolae Ceaus, reprezentanții Serviciului de Informații și Securitate, dar și cei ai Serviciului de Protecție și Pază de Stat vin cu unele precizări în acest sens.

SIS menționează că așa-numitul document emis de către instituție, la care se face referire în mijloacele de informare în masă, reprezintă un fals, fapt despre care vor fi informați oficial și membrii Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor presupusei răpiri a ex-judecătorului ucrainean, Nicolae Ceaus.

„Instituția își reiterează poziția și neagă orice implicare în activități ilicite legate de posibila răpire a cetățeanului ucrainean. În același timp, investigațiile pe acest caz continuă, iar SIS acordă suport constant organelor de ocrotire a normelor de drept întru elucidarea tuturor circumstanțelor și stabilirea persoanelor implicate”, se arată în nota informativă emisă de SIS.

În același comunicat, SIS solicită insistent verificarea oricăror documente sau informații atribuite instituției, apelând la emitenți întru evitarea dezinformării și promovării falsurilor cu potențial de a afecta securitatea națională a Republicii Moldova.

Între timp și responsabilii de la SPPS au comentat acuzațiile.

„Serviciul neagă categoric şi respinge cu fermitate alegațiile precum că ofițerii SPPS ar fi „implicați” în răpirea fostului judecător ucrainean. În ceea ce privește așa-zisul document, la care fac referire unele surse media, în care se prezintă o listă de 29 de persoane din cadrul SPPS, acesta reprezentă un fals, fapt confirmat și de către Serviciul de Informații și Securitate”, precizarea SPPS.

Reiterăm că, Serviciul este concentrat pe îndeplinirea misiunilor sale care privesc exclusiv asigurarea protecției demnitarilor de stat, fiind o instituție apolitică și echidistantă în activitatea pe care o desfășoară conform legislației, mai adaugă SPPS.

Amintim că, deputații Adrian Lebedinschi și Vasile Năstase, membri ai Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor presupusei răpiri a judecătorului ucrainean, au declarat la TV8 că un ofițer de rang înalt din cadrul SIS, dar și alți 30 de ofițeri ai SPPS au fost implicați în răpirea lui Nicolae Ceaus.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.