Tot ce trebuie să știi despre fenomenul de „Fake News”

Dacă ați dat vreodată peste o informație, o imagine sau un videoclip navigând pe internet și v-ați gândit: „Nu poate fi adevărat”, să știți că există șanse mari să aveți dreptate. „Fake news” sau cu alte cuvinte știrile false, reprezintă o amenințare din ce în ce mai mare, mai ales în contextul pandemic actual, iar progresele tehnologice fac din ce în ce mai dificilă identificarea acestora și facilitează răspândirea lor.

Potrivit unor studii recente realizate de Colegiul de Informație și Comunicație din Statele Unite, în cadrul conferinței „Can You Spot Fake News?”, au fost stabilite șapte aspecte esențiale pe care trebuie să le știe fiecare persoană despre „fake news”.

1. Cunoașteți limbajul.

„Fake news” este cel mai reprezentativ nume pe care i l-am putea da dezinformării și informării greșite.

Informarea greșită presupune procesul prin care este răspândită o informație falsă, însă nu neapărat în mod intenționat. Gândiți-vă la titluri, erori sau exprimări greșite care schimbă contextul poveștilor.

Dezinformarea, pe de altă parte, este creată în mod intenționat pentru a induce în eroare și a înșela populația. Aceasta poate include „deepfakes”, videoclipuri create cu ajutorul tehnologiilor sofisticate și „shallowfakes”, videoclipuri reale, dar denaturate.

Nu în utlimul rând, este esențial să cunoaștem ce este și „malinformarea”. Aceasta presupune procesul de răspândire a informațiilor extrem de periculoase cu caracter dăunător precum pornografia și videoclipurile ce instigă la ură.

2. „Fake news” nu este un fenomen nou.

La o primă vedere s-ar putea părea că sintagma „fake news” a intrat în lexicon prin anul 2016, însă în urma studiului american s-a constatat că acest fenomen a început să se manifeste încă de la sfârșitul anilor 1800. Astfel, deși terminologia utilizată pentru acesta a variat constant de-a lungul anilor, practica prezentării informațiilor false a rămas constantă în timp.

3. Uneori există și detalii adevărate.

Știrile false se bazează de cele mai multe ori pe realitate, măcar parțial. Particulele și detaliile adevărate din cadrul știrilor false, reprezintă aspectul principal ce le face atât de atrăgătoare și pretabile credibilității. Știrile false au întotdeauna un anumit nivel de plauzibilitate, lucru care face distincția dintre o știre adevărată de una „fake” destul de dificilă.

4. Repetiția ne îngreunează lucrurile.
Un alt aspect ce ne împiedică în distingerea adevărurilor de minciuni, este „teoria repetării”. Ideea principală ale acestei teorii este că cu cât se repetă o minciună mai mult, cu atât este mai probabil ca oamenii să o creadă, uneori chiar și la nivel de subconștient, iar odată ce o persoană a însușit o informație, în cazul dat una falsă, este extrem de complicat să-i mai schimbi opinia.

5. Scepticismul este sănătos.

Scepticismul este o doctrină potrivit căreia cunoașterea în general sau cunoașterea într-o zonă particulară este incertă. Scepticismul nu este neapărat rău deoarece vă ajută să dezvoltați o atitudine de îndoială cu care vă puneți întrebările corecte și încercați să aflați ce se întâmplă cu adevărat. Scepticismul sănătos este atunci când nu te îndoiești de ceva doar de dragul îndoielii, ci pui lucrurile sub semnul întrebării cu scopul de a elucida o explicație adevărată și logică a acestora. Toată lumea ar trebui să fie puțin sceptică, astfel încât să nu cadă pradă minciunilor și informațiilor eronate.

6. Identificarea veridicității surselor a devenit mai dificilă.

În primele zile ale internetului, identificarea unui site web suspect era un lucru ușor de realizat. Un design web slab era tot ce ne trebuia pentru a putea înțelege că este ceva putred la mijloc. Mai mult de atât, la o simplă verificare a terminației site-ului web ne-am fi putut face concluziile de rigoare. Utilizatorii considerau adresele URL care se terminau cu „.edu” sau „.org” ca fiind mai de încredere decât cele cu „.com” sau altele, acum însă conținut web de înaltă calitate poate fi creat în doar câteva click-uri în câteva secunde.

7. Ce putem face ca să ne protejăm de „fake news”?
Primul pas în acest sens, ar fi să conștientizăm de unde și cum am obținut această informație, a fost aceasta un pop-up, o publicitate sau am găsit-o de sine stătător.

Cercetătorii au identificat două tehnici care te vor putea ajuta la verificarea informațiilor, triangularea și citirea în paralel.

Triangularea presupune confirmarea unei informații, știri sau povești în cel puțin trei alte surse.

Citirea în paralel implică deschiderea unor noi file în browserul dvs. pentru a investiga „în paralel” informația pe care o considerați dubioasă din corpul știrii.

De asemenea, pentru a preveni răspândirea accidentală a informațiilor false, experții recomandă să nu vă împărtășiți cu aceastea pe platformele de socializare până când nu sunteți absolut siguri de realitatea și veridicitatea lor.

Chiar și tu poți preveni dezinformarea!

#stiri false #fake news

La mai bine de o jumătate de secol de când omul a ajuns pe Lună, există încă o serie de întrebări legate de starea steagurilor lăsate acolo de astronauţii americani, dar şi dacă asta însemnă că SUA îşi revendică Luna. Istoricul Matthew Ward, lector la Universitatea Dundee din Scoția, este absolut convins că, şi dacă au rămas, printr-o minune, în picioare atunci când echipajele au decolat de pe Lună, cu siguranţă acestea nu sunt în aceeași stare ca atunci când au fost amplasate pentru prima dată pe suprafața lunară.

Ridicarea drapelului Apollo 11 pe suprafața lunară a durat doar 10 minute în timpul aventurii de două ore și jumătate a lui Neil Armstrong și Buzz Aldrin pe Lună, în iulie 1969. Dar acest eveniment de referință în istoria vexilologică (studiul istoriei, simbolismului și utilizării steagurilor) nu a fost lipsit de multe dezbateri, discuții și îngrijorări încă de la început, care au căpătat inclusiv conotaţii politice, cu privire la „cui îi aparține Luna?”.

În acest context, Matthew Ward remarcă faptul că drapelul american este un simbol deosebit de puternic și pare să fie asociat evenimentelor-cheie din istoria Americii, de la aterizările misiunilor Apollo pe Lună, până la pompierii care au ridicat drapelul deasupra ruinelor World Trade Center la 11 septembrie 2001.

„Este dificil să ne gândim la un alt steag care să fie atât de puternic investit în semnificație. Steaua și dungile exprimă spiritul, istoria și identitatea unei întregi națiuni”, subliniază Ward.

La începutul anilor 1990, Anne Platoff, care lucra pe atunci pentru Hernandez Engineering Inc. din Houston, Texas, a întocmit un raport al contractorului NASA intitulat „Where No Flag Has Gone Before: Political and Technical Aspects of Placing a Flag on the Moon” („Acolo unde niciun steag nu a mai ajuns: Aspecte politice și tehnice ale amplasării unui steag pe Lună”).

În cadrul acestui raport, Anne Platoff explică faptul că arborarea drapelului SUA pe Lună de către cei doi astronauţi americani ai misiunii Apollo 11 a fost doar un act strict simbolic. Având în vedere că Statele Unite erau semnatare ale Tratatului Organizației Națiunilor Unite privind spațiul cosmic, americanii au renunțat la orice pretenție teritorială asupra Lunii.

„Cu toate acestea, au existat dezbateri interne și internaționale cu privire la oportunitatea evenimentului”, explică Anne Platoff. Congresul american, de pildă, a modificat legea privind cNASA, pentru a împiedica agenția spațială să desfășoare drapele ale altor națiuni sau ale asociațiilor internaționale pe Lună în timpul misiunilor finanțate exclusiv de Statele Unite.

Anne Platoff notează, de asemenea, că, în mod clar, statutul juridic al Lunii nu ar fi afectat de prezența unui steag american pe suprafața lunară, „dar NASA era conștientă de controversa internațională care ar putea apărea ca urmare”.

Potrivit aceluiași raport, inginerii NASA s-au confruntat cu o adevărată provocare atunci când astronauţii misiunii Apollo au sugerat ideea de a arbora un steag pe suprafaţa Lunii.

„Ei au proiectat un catarg cu o bară orizontală care să permită steagului să «fluture» fără a beneficia de vânt, pentru a depăși efectele lipsei atmosferei de pe Lună. Alți factori luați în considerare la proiectare au fost greutatea, rezistența la căldură și ușurința de asamblare de către astronauți, ale căror costume spațiale le limitau mișcările și capacitatea de a apuca obiecte”, explică Anne Platoff.

La rândul său, Buzz Aldrin, astronautul care a participat la misiunea Apollo 11 alături de Neil Armstrong, a povestit ulterior că, atunci când a privit steagul, a simțit o „unificare aproape mistică a tuturor oamenilor din lume în acel moment”, confirmând într-un fel rolul doar simbolic al steagului american de pe Lună.

Astronautul a descris, de asemenea, momentul în care el și Armstrong au reușit să arboreze steagul: „Chiar sub suprafața pulverulentă, subsolul era foarte dens. Am reușit să împingem stâlpul steagului în doar câțiva centimetri. Nu părea foarte solid”.

În cadrul cercetărilor sale, Anne Platoff a constatat că cele șase steaguri plasate pe Lună de către astronauţii misiunilor Apollo aveau dimensiuni diferite. În plus, steagul Apollo 17, amplasat în decembrie 1972, ultima misiune lunară a programului, a fost într-adevăr remarcabil; acest steag a fost arborat în camera de control a operațiunilor misiunii în timpul celorlalte misiuni Apollo și apoi amplasat pe Lună de ultimul echipaj care a pășit pe Lună, Eugene Cernan și Jack Schmitt.