Artur Leșcu, doctor în istorie și expert WatchDog, rememorează Pogromul din Chișinău din 1903.
Masacrul evreilor din Chișinău
Cu bâtele în mâini și plini de ură față de evrei, într-o zi de Paști cete de oameni au umplut străzile, i-au bătut, i-au ucis, le-au distrus casele. Antisemitismul era în floare. Nu, nu vorbesc despre nemți, cum probabil v-ați fi gândit, ci despre Basarabia din timpurile Imperiului Rus. Primăvara anului 1903 a adus în uzul internațional cuvântul POGROM. A fost primul masacru al evreilor pe criteriu etnic, care a făcut titlurile presei din lume. Și el a avut loc la Chișinău. Dar haideți să vedem cum am ajuns aici și care a fost rolul Imperiului Rus în această situație.
În 1903 Basarabia era de aproape 100 de ani parte a Imperiului Rus. Chișinăul era în mare parte locuit de evrei și ruși. Făcea parte din politica imperiului să le permită evreilor să trăiască doar în zonele de periferie. Așa jumătate din locuitorii Chișinăului erau evrei. În perioada țaristă nu s-a pus accent pe educarea populației locale, adică a moldovenilor, școlile erau doar în rusă, majoritatea nu știau limba și deci nu aveau acces la educație. Evreii în schimb, aveau școli proprii, și respectiv un spirit antreprenorial mult mai bine dezvoltat. Da, atunci evreii erau cei care dețineau bănci, prăvălii, magazine, prestau tot felul de servicii de reparație, cum ar fi a încălțămintei, dețineau fabrici, erau juriști, etc. Discrepanțele între oportunitățile pe care le avea populația locală și evreii au alimentat mult nemulțumirea celor mai sărace și necărturare pături. Asta pe de o parte. Pe de alta spiritul antisemit general creat era tolerat și chiar sprijinit în mod tacit în Imperiul Rus. Dar și de Biserica ortodoxă rusă. Antisemitismul pătrunsese în toate păturile sociale, inclusiv conducerea Imperiului în frunte cu împăratul Nicolai II.
Nemulțumirea generală, a fost amplificată și de ceea ce azi am numi fake news. Pe atunci, nu presa ci zvonurile erau principala sursă de informații. Iar gura lumii le atribuia evreilor în mod fals tot felul de grozăvii. Unele dintre aceste aberații au supraviețuit până astăzi. Cum ar fi de exemplu, că sângele copiilor creștini ar fi folosit pentru turte pascale evreiești. Repet – o aberație dar cu un impact puternic. Nu e de mirare că și azi regimurile propagandistice folosesc astfel de trucuri. Unul dintre cele mai răsunătoare exemple fiind lansat de ruși pentru a justifica războiul împotriva Ucrainei. Știți, povestea inventată despre crucificarea unui băiețel? Fals, da. A avut un impact imens? Da. Dar acum 120 de ani pentru o populație fără acces la studii și școală, la informații veridice, anume zvonurile reprezentau sursa de bază din care se informau. Și iată atunci, în 1903 pe un câmp din Dubăsari a fost găsit cadavrul unui băiat de 14 ani. Ancheta a stabilit că el a fost ucis de niște membri ai familiei. Iar cauza era simplă – banii, o moștenire pe care urmau să o împartă. Însă în jurul acestei morți zvonurile nu conteneau, iar un ziar de la Chișinău aflat la marginea prăpastiei financiare a inventat o întreagă poveste de groază, apărută în mai multe ediții, care sugera că la mijloc ar fi fost un pretins ritual evreiesc de paști. Motivația ziarului au fost, desigur banii. Însă, trebuie să remarcăm că patronul publicației, un moldovean pe nume Păvălache Crușevan, era un și velicorus, adică un militant aprig pentru Imperiul Rus și a lumii ruse, unde sentimentul antisemit era pe larg răspândit. Era o valoare de bază cum am spune acum.
Și iată tocmai de Paști, pe 6 aprilie, stil vechi conform calendarului Iulian, 1903, au început masacrele. Între orele 13:00 și 16:00 străzile și piețele Chișinăului erau pline de oameni agitați. Cei mai mulți s-au adunat lângă mănăstirea Ciuflea. Forțele de ordine au risipit mulțimea. Dar protagoniștii dezordinilor s-au regrupat pe străzile alătuturate, formând mici cete de 10-20 de persoane conduse de lideri neformali. Unii dintre aceștia erau foști sau actuali militari, ce a dus la o organizare mai ”metodică” a pogromului. În avangarda cetelor erau copii, urmați de maturi. Violențele au continuat pe parcursul următoarelor două zile, iar intervențiile forțelor de ordine erau ineficiente. În perioada 6-8 aprilie au fost ucise 51 de persoane și 456 au fost rănite. O treime din totalul caselor existente în Chișinău au fost distruse, avariate sau incendiate.
Violențele au fost oprite de armată. Crimele însă au fost mușamalizate. Nici arestări și nici condamnări de răsunet nu au urmat. Și respectiv, asumarea vinei colective pentru aceste masacre pe criteriu etnic nu a avut loc. Ceea ce arată clar că niciun fel de politică de stat privind protejarea evreilor sau a luptei împotriva antisemitismului în Rusia de atunci nu era. Așa că doi ani mai târziu pogromul s-a repetat cu o amploare și mai mare.
Pogromurile din 1905 s-au răspândit pe teritoriul întregii Basarabii. 175 de persoane au fost ucise sau rănite în urma acestora. Cunoaștem scânteia care a declanșat urgia. Din nou un zvon. În timpul unor mitinguri politice, un băiețel-clopotar de pe clopotnița Catedralei a început să strige că evreii jefuiesc magazinele unde printre altele se vindeau și arme de foc. Nu avea de unde să știe nici etnia tâlharilor, nici să vadă foarte bine din punctul în care se afla ce se întâmpla la acele magazine aflate la o distanță considerabilă. Totuși, mulțimea agitată a declanșat pogromul care s-a extins în toate cartierele orașului. În octombrie 1905 pogromiștii au fost înăbușiti repede de armată în Chișinău. Însă, spiritul antisemit care nu a fost curmat de autoritățile Imperiului Rus în general în tot acest răstimp, a generat noi și noi pogromuri. Au început să fiarbă alte regiuni ale Guberniei. Nord, Sud, Cetatea Albă, Izmail, Călărași. Antisemitismul era răspândit pe larg în întregul Imperiu Rus. Așa că pogromuri au urmat pe întregul său teritoriu. Mai mult de 100 de localități au fost inundate de acest val al urii – Rostov pe Don, Gomel, Minsk, Odessa, Simferopol. Mii de oameni au fost uciși. Nici acele crime nu au fost condamnate și pedepsite de regimul țarist. Țin să amintesc că asta a fost cu mai puțin de 40 de ani înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Da și rușii au fost antisemiți, chiar dacă azi se erijează în salvatorii evreilor și își atribuie doar lor lupta cu fascismul și încetarea Holocaustului.
Iar în istoria Chișinăului pogromurile antisemite rămân a fi cea mai neagră pagină. Este important să vorbim despre aceasta, să cunoaștem și să nu admitem niciodată repetarea unor astfel de atrocități.
În general lipsa de respect față de alte culturi, etnii sau religii este o problemă. Și ea poate fi depășită doar prin recunoașterea inclusiv a momentelor întunecate din trecut. Iar societăți care nu recunosc greșelile istorice sunt sortiți să le repete înconjurați de stafiile victimelor strămoșilor. Și dacă înainte puteam găsi scuze pentru ignoranța noastră în lipsa de informație, atunci astăzi dacă cădem în plasele propagandsitice vina este doar a noastră. Doar noi vom fi de vină dacă nu ne informăm când surse sunt atât de multe și atât de ușor de accesat.
Evoluția evenimentelor:
6 aprilie 1903 – Izbucnirea pogromului la Chișinău
7 aprilie 1903 – suplinirea forțelor de ordine cu militarii garnizoanei Chișinău (fără dreptul de a deschide focul)
8 aprilie 1903 – ultimele acțiuni ai pogromiștilor în suburbiile Chișinăului
6 noiembrie 1903 – începutul procesului asupra pogromiștilor
7 decembrie 1903 – pronunțarea primelor sentințe
17 octombrie 1905 – sosirea la Chișinău știrii despre emiterea de către Nicolai al II-lea a Proclamației despre îmbunătățirea ordinii statului. Miting politic.
18 octombrie 1905 – mitingul opozanților adunării din 17 octombrie. Declanșarea pogromului
20 octombrie 1905 – înăbușirea pogromului din Chișinău cu ajutorul armatei
22 octombrie 1905 – izbucnirea pogromului la Strășeni
22 octombrie 1905 – izbucnirea pogromului la Cetatea Albă (Akkerman)
22 octombrie 1905 – izbucnirea pogromului la Izmail
23 octombrie 1905 – izbucnirea pogromului la Călărași
23-25 octombrie 1905 – un număr de pogromuri în localitățile din nordul Basarabiei
26 octombrie 1905 – înăbușirea pogromiștilor din suburbiile Cetății Albe
