Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0%
  • USD
    17.2475
    0%
  • RUB
    0.2051
    0%
  • RON
    3.8173
    0%
  • UAH
    0.3872
    0%

Toate știrile

13 septembrie 2026

VIDEO Au convenit că se întâlnesc peste o lună! Ce a discutat edilul Capitalei, Ion Ceban cu ministra MAI, Ana Revenco

13 Sept. 2021, 14:06
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
13 Sept. 2021, 14:06 // Actualitate //  Realitatea.md

Instalarea unor semafoare inteligente la intersecțiile „problematice”, dar și delegarea unor persoane din cadrul Primăriei Chișinău în sprijinul inspectorilor de patrulare (INSP) pentru dirijarea traficului rutier. Sunt doar câteva din ideile enunțate în cadrul unei ședințe a primarului general al Capitalei, Ion Ceban cu ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco.

Ședința planificată încă de joia trecută a avut loc astăzi, iar subiectul abordat a fost exclusiv problema ambuteiajelor din Capitală.

Aceasta a durat mai puțin de o oră, iar în cele din urmă s-a ajuns la ideea creării unui grup comun de lucru format din specialiști în domeniul circulației și siguranței rutiere din cadrul MAI precum și reprezentanți ai Primăriei mun. Chișinău.

„MAI este gata să disloce ca și până acum echipaje ale INSP la cele mai aglomerate intersecții, mai ales la orele de vârf, însă așteptăm să fie desemnați și responsabilii din cadrul primăriei pentru organizarea și monitorizarea traficului”, este precizarea făcută de Ana Revenco.

De asemenea, Revenco i-a spus primarului general că:

„Ministerul Afacerilor Interne are anumite competențe de dirijare a traficului, dar acestea țin mai degrabă de situații excepționale (atunci când nu funcționează corespunzător semafoarele, în cazul unor calamități, în perioada Sărbătorilor ori atunci când în oraș sunt anumite delegații de rang înalt). De asemenea, echipele Ministerului Afacerilor Interne sunt responsabile și de prevenirea ori penalizarea celor care încalcă prevederile legale. În rest, în condiții obișnuite, fluidizarea circulației este atribuția primăriei și trebuie îmbunătățită cu sisteme de semaforizare – de dorit inteligente – de programe moderne de management al traficului, de planul bine definit de circulație a transportului și fluxurilor de transport, de semne și marcaje rutiere vizibile și bine întreținute. La fel, i-am comunicat primarului Ion Ceban că din partea colegilor mei din cadrul INSP au fost expediate oficial în adresa Primăriei zeci de sesizări și prescripții, cu indicarea concretă a măsurilor ce necesită realizate pentru fluidizarea circulației, dar din păcate ei au primit până acum doar răspunsuri formale”, a declarat Revenco.

După ședința de la MAI, la declarații pentru presă a ieșit însă secretarul de stat al MAI, Serghei Diaconu, ci nu Ana Revenco. Oficialul a ținut să reitereze poziția că grupul de lucru va analiza toate soluțiile posibile, iar ulterior se vor expune acțiunile de mai departe.

„Ne-am dorit la această ședință să înțelegem și să delegăm atribuțiile, cele ale primăriei și cele ale poliției, ale ministerului. Sigur, ne propunem în grupul tehnic să discutăm cum capacităm la maxim acele atribuții pe care le are Primăria deja prin lege și cum venim cu soluții inteligente atât la nivel local, cât și la nivel național. Ne gândim la sisteme inteligente de amplasat în locurile aglomerate, doar ele pot descărca traficul…. Desigur inițiative de genul: 30 km/h pentru centrele istorice ale orașului, precum se face în capitalele europene, Paris, Lisabona, ar fi una din soluții pe care vrem să o analizăm și discutăm mai pe larg ”, a declarat secretarul de stat al MAI, Serghei Diaconu.

Succint în delcarații a fost și edilul Capitalei care a reiterat că, timp de o lună, grupul de lucru creat va analiza situația, iar mai apoi va anunța care sunt acele soluții concrete care vor degaja traficul din oraș.

„Urmează colegii să muncească, să vedem ce putem îmbunătăți și cum le putem face, eu sper ca peste o lună să avem și unele soluții, nu doar discutate, dar deja și puse în aplicare… S-a discutat despre poliția comunitară, eventualitea creării poliției comunitare și Primăria insistă pe aceasta, urmează să vedem dezbaterile care vor fi la nivel central ”, a declarat Ceban.

Amintim că edilul Capitalei, Ion Ceban a fost chemat, joi, la sediul Ministerului Afecerilor Interne. Ana Revenco l-a telefonat pe primar și i-ar fi lansat invitația oficială.

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
13 Sept. 2026, 09:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
13 Sept. 2026, 09:41 // Slider //  Ana Panaguța

Duminica vine cu vreme ploioasă și temperaturi mai scăzute în cea mai mare parte a Republicii Moldova. Meteorologii prognozează cer noros în nordul țării, iar în centru și sud sunt așteptate averse puternice, însoțite de descărcări electrice.

În nordul țării, cerul va fi noros, iar temperaturile vor oscila între 12 și 16 grade Celsius.

În centrul țării sunt prognozate averse puternice și descărcări electrice. Temperaturile minime vor fi de 15 grade, iar maximele vor ajunge până la 20 de grade Celsius.

În sudul țării, vremea va fi de asemenea instabilă, cu averse puternice și descărcări electrice. Temperaturile vor varia între 17 și 21 de grade Celsius.

La Chișinău, duminica va fi ploioasă, cu averse puternice și descărcări electrice. Termometrele vor indica între 17 și 20 de grade Celsius.

Astfel, 13 septembrie aduce o zi de toamnă autentică, cu ploi și temperaturi moderate, mai ales în centrul și sudul țării.

Precizăm că, Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis o avertizare de cod galben pentru ploi puternice în zonele din centrul și sudul țării. Avertizarea a fost emisă sâmbătă, 12 septembrie, la ora 12:00, și este valabilă până duminică, 13 septembrie, ora 12:00.

Vin ploi puternice cu descărcări electrice! Meteorologii au emis cod galben

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!