Rezultatul turului II al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova a fost declarat valabil de către magistrații Curții Constituționale. Autoritatea a validat noul mandat al Maiei Sandu.
Decizia a fost luată după audieri care au durat mai bine de cinci ore, fiind definitivă. Hotărârea nu poate fi supusă nici unei căi de atac.
Nici președinta, nici oponentul său de la scrutin, Alexandr Stoianoglo, nu au fost prezenți la ședința Curții Constituționale, în cadrul căreia s-a aprobat hotărârea.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Maia Sandu a semnat o procură, prin care l-a împuternicit pe avocatul Eduard Digore să o reprezinte. Alexandr Stoianglo și reprezentanții săi nu au confirmat recepționarea înștiințărilor privind ședința, însă la înalta Curte s-au prezentat câțiva membri ai PSRM, care au cerut să participe la proces. Magistrații nu au dat curs cererii înaintate de aceștia.
Potrivit legii, Maia Sandu urmează să depună jurământul în fața Parlamentului și Curții Constituționale, cel târziu la 45 de zile după alegeri.
Al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova a avut loc pe 3 noiembrie 2024. Maia Sandu l-a învins la scrutin pe Alexandr Stoianoglo, susținut de Partidul Socialiștilor, acumulând peste 55% dintre sufragii.