Liderul Partidului Respect Moldova, Marian Lupu, a adresat un mesaj către cetățeni în ajunul alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025, îndemnându-i să participe masiv la vot.
„Duminică, 28 septembrie, suntem așteptați la urne ca să decidem încotro va merge Republica Moldova în următorii patru ani. Nu vom alege doar componența noului Parlament, ci viitorul familiilor noastre și al copiilor noștri”, a declarat Lupu.
El a recunoscut că există dezamăgire și neîncredere față de clasa politică, dar a subliniat că absența de la vot ar însemna cedarea deciziilor în mâinile altora. „Dacă stăm acasă, cedăm. Dacă tăcem, alții decid în locul nostru”, a spus liderul Respect Moldova.
În mesajul său, Lupu a afirmat că formațiunea pe care o conduce propune „soluții reale pentru economie, sate moderne, școli și spitale dotate”, pledând pentru „unitate, respect și demnitate”, în opoziție cu „frica, dezbinarea și manipularea”.
„Pe 28 septembrie alegem între frică și respect, între haos și soluții. Alegeți respectul, alegeți viitorul, alegeți Partidul Respect Moldova!”, a conchis Marian Lupu, chemând cetățenii să meargă la urne „cu hotărâre și încredere”.

