Curs valutar
  • EUR
    20.0487
    0.1302%
  • USD
    17.2388
    -0.0157%
  • RUB
    0.2015
    0.7444%
  • RON
    3.8152
    0.0629%
  • UAH
    0.3858
    -0.4406%

Toate știrile

10 septembrie 2026

VIDEO. Cum minorii din Moldova cumpără vape-uri online, deși legea interzice?

30 Mai 2025, 13:44
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
30 Mai 2025, 13:44 // Societate //  Realitatea.md

Deși Republica Moldova are una dintre cele mai stricte legislații antifumat din regiune, minorii continuă să aibă acces facil la produse care conțin nicotină, în special la țigările electronice de unică folosință (cunoscute ca „vape-uri”). Un studiu realizat de Societatea de Pediatrie din Moldova, în 2023, arată că 36% dintre adolescenții cu vârste între 10 și 16 ani au declarat că utilizează țigări electronice. Statisticile arată că, în Republica Moldova, unul din trei minori a încercat țigările electronice, care continuă să fie vândute și promovate online, chiar dacă, de trei ani, legea interzice comerțul electronic al acestora.

Astfel, în pofida legislației stricte, tinerii nu doar că au acces la aceste produse, ci le și folosesc frecvent, inclusiv în instituțiile de învățământ. Un vox populi realizat în contextul Zilei Mondiale Fără Tutun scoate la iveală dimensiunile reale ale acestei crize. Fenomenul ia amploare, iar părinții și societatea trag semnale serioase de alarmă cu privire la cât de accesibile au devenit aceste produse.

„Copiii și minorii le folosesc foarte des. Am și un frate mai mic, care e la școală, la gimnaziu – chiar și în clasa lui deja se folosesc țigări electronice. Părinții le dau bani pentru o plăcintă sau o apă, dar ei…”

„Acum, toți tinerii ăștia de 15, 14, 12, 13 ani stau cu fleacul ăsta în gură, fără să știe ce conține.”

Oamenii mai spun că minorii cumpără vape-uri de unică folosință online. Deși comerțul electronic este interzis, aceștia au acces la produse prin rețele sociale, grupuri de Telegram sau diverse site-uri.

„Am văzut multe site-uri și conturi pe Instagram care vând pufuri cu diferite arome și concentrații.”

„Comanzi online și nu îți cer niciun document de identitate. Pur și simplu îți vând. Poate fi pe Telegram, în cel mai rău caz, sau pe site-uri – sunt mai multe variante.”

„Am impresia că nici nu mai trebuie să mergi la magazin. Există o rețea online, iar acolo sunt băieți care fac business, ca în anii ’90, dar într-un alt format.”

Potrivit respondenților, lipsa controalelor, pedepsele ușoare și vânzătorii nepăsători sunt doar câțiva dintre factorii care alimentează fenomenul.

„Trebuie să luptăm cu rețeaua, trebuie să-i pedepsim pentru că vând minorilor. Cum altfel? N-au voie! Eu sunt lucrător comercial și nu înțeleg cum se poate. Și la mine au venit, dar imediat am întrebat: vârsta? Buletinul? Trebuie sancționați, prinși și amendați!”

„Pentru cei care încalcă legea, pedepsele ar trebui să fie cât mai mari. Eu cred că o singură amendă serioasă e suficientă pentru ca să nu mai repete.”

„Sunt mai ceva ca mierea. Statul e vinovat că le permite să fie vândute.”

Potrivit Serviciului Vamal, în 2023, în Republica Moldova au fost importate 6.500 de litri de lichid pentru vape-uri, iar în 2024 cifra s-a dublat, cea mai mare parte a vânzărilor având loc ilegal. Țigările electronice sunt promovate deschis și agresiv în cel puțin 30 de magazine online, inclusiv pe rețelele sociale precum Instagram, TikTok și Telegram. Tendința a fost confirmată și de controalele efectuate de Serviciul Fiscal de Stat. Astfel, în perioada 2022–2023, autoritățile au identificat 1.128 de conturi online care promovau produse din tutun și țigări electronice. În pofida sancțiunilor aplicate, în valoare totală de aproximativ un milion de lei, această practică continuă nestingherită.

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Elita mondială a Customer Experience vine la Chișinău: CX Conference debutează în Moldova pe 8 octombrie, la MAIB Park
Elita mondială a Customer Experience vine la Chișinău: CX Conference debutează în Moldova pe 8 octombrie, la MAIB Park
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
10 Sept. 2026, 17:31
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
10 Sept. 2026, 17:31 // Slider //  Daniela Baranovschi

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a refuzat inițierea controlului privind respectarea regimului juridic al conflictelor de interese în privința primarului general al municipiului Chișinău, Ion Ceban. Decizia a fost luată după o sesizare în care se reclama că edilul ar fi încheiat mai multe contracte de împrumut cu angajați ai Primăriei.

Sesizarea a fost depusă la ANI în data de 6 august și viza relațiile patrimoniale dintre Ceban și mai mulți colegi de serviciu. Autorul sesizării a susținut că acestea ar putea genera un interes personal pentru primar și i-ar putea afecta imparțialitatea în luarea deciziilor care îi vizează pe subalternii săi.

În cadrul verificării prealabile, inspectorul de integritate a solicitat Primăriei Chișinău informații și acte relevante, inclusiv contractele de împrumut și actele administrative emise de Ceban în raport cu persoanele indicate în sesizare.

În urma verificărilor, ANI a constatat că nu există dovezi privind un interes personal, material sau nematerial al lui Ion Ceban care să fi influențat sau să poată influența exercitarea imparțială și obiectivă a atribuțiilor de primar.

Autoritatea precizează că simpla existență a unei relații de subordonare între primar și un angajat, precum și încheierea unui contract de împrumut între două persoane fizice, nu constituie, prin ea însăși, un conflict de interese. Pentru existența unui asemenea conflict trebuie să existe o legătură între interesul personal și exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Astfel, ANI a stabilit că nu există aparența unei încălcări a regimului juridic al conflictelor de interese și a dispus refuzul inițierii controlului în privința lui Ion Ceban.

Este al doilea caz recent în care ANI refuză inițierea unui control în privința primarului. În august, Autoritatea a respins o sesizare prin care se solicita verificarea sursei banilor folosiți de Ceban pentru plata litigiilor și procedurilor judiciare legate de interdicția de a intra pe teritoriul României.

În explicațiile oferite ANI, Ceban a declarat că banii provin dintr-un împrumut acordat de sora sa. Autoritatea a analizat declarația de avere și interese personale a edilului pentru anul 2025, în care acesta a indicat un împrumut de 31.000 de euro, precum și plata unor servicii juridice în valoare de 188.225 de lei românești, efectuată la 22 iulie 2025. ANI a constatat că veniturile persoanei care i-a acordat împrumutul puteau acoperi „cu ușurință” suma împrumutată lui Ceban.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!