Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Zeci de funcționari ANSA, verificați de ANI. Ar fi încălcat regimul juridic al incompatibilităților

22 Nov. 2021, 12:10
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
22 Nov. 2021, 12:10 // Actualitate //  Realitatea.md

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) informează că în perioada 15 – 19 noiembrie 2021, inspectorii de integritate au inițiat în total 23 de controale. Mai exact, cele mai multe investigații au fost pornite în privința a 20 de funcționari din cadrul ANSA, dar și din subdiviziunile teritoriale ale ANSA din Orhei, Căușeni, UTA Găgăuzia, Drochia, Călărași, Soroca, Hîncești, Bălți și Fălești.

Potrivit informațiilor, aceștia sunt verificați pentru încălcarea regimului juridic al incompatibilităților, iar în alte trei proceduri sunt verificate posibile conflicte de interese în care sunt vizați doi primari din raioanele Dondușeni și Leova, dar și un director de societate pe acțiuni din Cahul.

„Inspectorii de integritate au refuzat să inițieze controale pe numele a 17 subiecți ai declarării. În aceste refuzuri sunt vizați a opt consilieri raionali și locali, patru primari, un funcționar public cu statut special, un funcționar public dintr-o primărie, un administrator de întreprindere municipală și un director de societate pe acțiuni. Doi consilieri din Lăpușna din raionul Hâncești s-au ales cu câte o amendă pentru depunerea tardivă a declarației de avere și interese personale”, se arată în nota informativă a ANI.

Totodată, inspectorii de integritate au depistat diferență substanțială în averea unui vicedirector de spital în mărime de peste 700 de mii de lei.

„Juriștii ANI au apărat actele de constatare în 37 de ședințe de judecată, iar pe aspectul prevenirii au fost organizate două instruiri pentru 260 de persoane. Reprezentanții ANI au oferit 98 de consultații telefonice, dintre care 19 apeluri fiind înregistrate la Linia instituțională de informare”.

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 15:18
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
30 Oct. 2026, 15:18 // Slider //  Realitatea.md

De la 1 ianuarie 2027, casele, apartamentele, terenurile și alte proprietăți vor avea valori cadastrale actualizate. Proprietarii sunt notificați oficial despre rezultatele evaluării până pe 31 octombrie, însă vor putea verifica datele și cere corectarea lor și după această dată, anunță Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru (AGCC).

Evaluarea și reevaluarea au vizat aproximativ 6,5 milioane de bunuri imobile. Procesul a început în 2018, cu sprijinul Băncii Mondiale, în condițiile în care ultima evaluare generală fusese făcută în perioada 2004–2011. Pentru multe case din sate și terenuri agricole, valoarea cadastrală nu fusese stabilită deloc.

La calcularea noilor valori au fost luate în considerare prețurile tranzacțiilor imobiliare, locul în care se află proprietatea, suprafața, anul construcției, dotările și accesul la utilități. Pentru diferitele categorii de imobile au fost elaborate opt modele de evaluare.

Proprietarii au putut verifica rezultatele preliminare în cadrul consultărilor publice lansate în ianuarie. Pentru casele din mediul rural, perioada a fost prelungită cu încă 90 de zile, astfel încât oamenii să aibă mai mult timp să examineze informațiile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Până la sfârșitul lunii iulie au fost depuse 7.429 de contestații. Cele mai multe au vizat datele tehnice ale proprietăților și modul de calculare a valorii. După examinarea acestora, toate cele opt modele au fost revizuite, iar valorile au fost recalculate acolo unde au fost corectate informațiile.

Alte circa 2.200 de cereri de corectare sau modificare a datelor despre imobile au fost primite în etapa notificării oficiale din octombrie.

Potrivit AGCC, noile valori cadastrale vor fi folosite inclusiv pentru impozitare, tranzacții imobiliare și moșteniri. Acestea vor fi revizuite o dată la trei ani, ținând cont de schimbările de pe piața imobiliară.

Proprietarii pot consulta informațiile pe geodata.gov.md și în cabinetul personal din portalul EVO. Cei care nu au acces la internet se pot adresa serviciilor cadastrale teritoriale sau autorităților locale. Solicitările de corectare a datelor vor putea fi depuse în continuare prin geoportal.