Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Datoria către Gazprom „pe jumătate achitată”. Deputații au rectificat legea bugetului de stat pentru anul 2021

25 Nov. 2021, 12:22
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
25 Nov. 2021, 12:22 // Economie //  Realitatea.md

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat acordarea dreptului de a fi transferați cei 1,4 miliarde de lei din contul companiei Energocom către SA Moldovagaz, pentru a achita datoria pentru consumul de gaz pentru luna octombrie-începutul lunii noiembrie, impusă de către Gazprom țării noastre. Decizia a fost luată astăzi, în cadrul ședinței Parlamentului din 25 noiembrie, după ce deputații au modificat legea bugetului de stat pentru anul 2021.

Pentru rectificarea legii bugetului de stat pentru anul 2021 au votat 60 de deputați.

Dumitru Budianschi, a precizat că această modificare urmărește două scopuri: Primul este îndeplinirea condițiilor impuse de compania rusă Gazprom față de Moldovagaz în vederea evitării deconectării de la sursa de aprovizionare a Republicii Moldova cu gaz natural și susținerii capacității de achitare a consumului. Totodată, modificarea se face pentru întărirea situației de la Termoelectrica care, de asemenea, face parte din complexul energetic și contribuie semnificativ la menținerea securității energetice a țării.

Dumitru Budianschi, a explicat din ce cauză a fost nevoie ca banii să fie repartizați întreprinderii Moldovagaz anume prin intermediul companiei Energocom.

„Guvernul nu poate interveni prin tranzacțiile economice, iar Energocom este un instrument pentru aceasta. Dacă se plătesc sumele direct la Moldovagaz, compania poate să trateze aceste sume așa cum dorește. Guvernul nu are niciun interes ascuns. Are obiectivul să mențină situația de pe piața energetică stabilă, să avem gaze, curent, ca să trecem iarna cu bine”, a adăugat șeful de la Finanțe.

Potrivit proiectului de lege privind modificarea legii bugetului de stat pentru anul curent, veniturile au fost majorate cu 767,8 milioane de lei – până la 45 862,4 miliarde de lei, cheltuielile cu 421,7 milioane de lei – până la 57 654,3 miliarde de lei.

Deficitul bugetar s-a diminuat cu 346,1 milioane de lei și constituie 11,792 miliarde de lei sau 5,1% din PIB.

Cheltuielile au fost modificate în legătură cu instituirea alocațiilor suplimentare acordate populației în scopul depășirii consecințelor stării de urgență în sectorul energetic, dar și ca urmare a majorării ajutorului pentru perioada rece a anului și creșterii numărului de familii beneficiare.

Amintim că Gazprom a trimis o nouă notificare autorităților de la Chișinău prin care amintește că termenul de achitare a facturii pentru gazele naturale expiră astăzi, 24 noiembrie.

Precizăm că Gazprom a notificat, pe 22 noiembrie, Republica Moldova că va opri furnizarea de gaze peste 48 de ore, dacă astăzi nu-și va achita datoria curentă. Reprezentantul Gazprom a precizat că noul contract a fost semnat cu Moldovagaz practic în condițiile Chișinăului, dar cu un punct esențial și important – plata sută la sută a plăților curente la timp.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 14:58
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
29 Oct. 2026, 14:58 // Societate //  Valentina Buza

Două poduri de pe drumul național R13, situate în raioanele Sîngerei și Florești, vor fi supuse unei expertize tehnice pentru evaluarea stării și siguranței acestora. Administrația Națională a Drumurilor a lansat procedura de achiziție publică pentru contractarea serviciilor de expertiză.

Primul pod traversează râul Cubolta și se află la kilometrul 14,640 al traseului R13, în apropierea localității Mărășești, raionul Sîngerei. Cel de-al doilea traversează râul Căinar și este amplasat la kilometrul 23,327, în apropierea satului Gura Căinarului, raionul Florești.

Experții vor evalua starea tehnică a construcțiilor, capacitatea portantă și siguranța acestora în exploatare. Totodată, vor identifica soluțiile necesare pentru repararea, reabilitarea sau, dacă va fi cazul, reconstrucția podurilor.

Lucrările de expertiză vor include inspectarea elementelor structurale, investigații topografice și geodezice, studii hidrologice și hidraulice, precum și evaluarea riscurilor provocate de inundații și de eroziunea albiilor râurilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Operatorii economici interesați pot depune ofertele până la data de 13 noiembrie 2026, ora 10:00. Valoarea estimativă totală a contractului este de 329 488,00 lei, fără TVA, mijloace financiare alocate din Fondul Rutier.