Curs valutar
  • EUR
    20.1573
    0%
  • USD
    17.2846
    0%
  • RUB
    0.2055
    0%
  • RON
    3.8339
    0%
  • UAH
    0.3877
    0%

Toate știrile

31 august 2026

Spînu a pus semnătura! Germania va oferi Moldovei alte 34,5 milioane euro în perioada 2021-2022

25 Nov. 2021, 17:20
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
25 Nov. 2021, 17:20 // Actualitate //  Realitatea.md

Negocierile privind cooperarea pentru dezvoltare între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Federale Germania au avut loc în format virtual la Chişinău, Berlin şi Bonn pe 25 noiembrie 2021.

Delegaţia Republicii Moldova a fost condusă de Andrei Spînu, Viceprim-ministru, ministru al Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, iar cea a Germaniei a fost condusă de Maria Flachsbarth, Secretar parlamentar de stat la Ministerul Federal al Cooperării Economice şi Dezvoltării.

„În cadrul discuţiilor ambele delegaţii au subliniat importanţa valorilor europene comune ca şi bază a cooperării bilaterale de succes. Partea moldovenească a accentuat că implementarea Acordului de Asociere, precum şi a Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător sunt priorităţi ale programului de guvernare. Guvernul Germaniei s-a asumat să pună la dispoziţia Guvernului Moldovei o nouă sumă totală de 34,5 milioane euro în perioada 2021-2022. Aceasta include 23,0 Milioane euro pentru proiecte de cooperare financiară şi 11,5 milioane euro pentru proiecte de cooperare tehnică”, anunță reprezentanții de la Guvern.

Cooperarea viitoare dintre Republica Moldova şi Republica Federală Germania se va concentra pe două domenii prioritare:

  1. „Formarea profesională şi creşterea durabilă pentru locuri de muncă decente”, incluzând învăţământul şi practica tehnică, vocaţională precum şi dezvoltarea sectoarelor privat şi financiar;
  2. „Responsabilitate pentru planeta noastră – climă şi energie”, incluzând dezvoltarea urbană şi municipală. Cooperarea germană se va concentra pe îmbunătăţirea serviciilor publice prestate populaţiei, inclusiv aprovizionarea cu apă şi managementul apelor reziduale. Mai mult decât atât, prin promovarea întreprinderilor locale şi prin atragerea noilor investitori, urmează a fi create mai multe locuri de muncă bine plătite şi oportunităţi economice.

Germania îşi va continua angajamentul în domeniul bunei guvernanţe prin susţinerea proceselor importante de reformă şi lupta împotriva corupţiei punând la dispoziţie expertiză în politici publice.

„Suplimentar acestei cooperări Guvernul Germaniei a pus deja la dispoziţia Republicii Moldova suport în sumă de peste 17 milioane de euro în vederea depăşirii crizei pandemice. Partea germană a subliniat că va continua să susţină Republica Moldova în cadrul cooperării bilaterale pentru dezvoltare”, se mai arată în comunicat.

În ultimii 28 de ani, cooperarea germano-moldavă pentru dezvoltare a contribuit cu succes la îmbunătăţirea vieţii oamenilor din Moldova. Din 1993 volumul total al cooperării tehnice şi financiare bilaterale pus direct la dispoziţia Republicii Moldova de către Guvernul Germaniei se cifrează la 154,7 milioane euro.

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
30 Aug. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Aug. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Nivelul Dunării a crescut cu până la 9 centimetri pe anumite porțiuni ale tronsonului bulgar în ultimele 24 de ore, însă navigația rămâne dificilă, toate restricțiile existente fiind încă în vigoare, scrie antena3.ro.

Nivelul fluviului a crescut la majoritatea stațiilor de monitorizare din părțile vestice și centrale ale tronsonului bulgar, arată datele Agenției Executive pentru Explorarea și Întreținerea Dunării, valabile la data de 29 august.

Cea mai mare creștere, de 9 centimetri, a fost înregistrată la Lom. La Vidin, nivelul Dunării a urcat cu 7 centimetri, iar la Novo Selo, cu 6 centimetri.

Creșteri mai mici au fost raportate la Oryahovo, de 4 centimetri, și la Nikopol, de 2 centimetri. La Svishtov, nivelul apei a rămas neschimbat.

Situația este diferită mai la est, unde fluviul continuă să se retragă. Nivelul apei la Ruse a scăzut cu 7 centimetri în ultima zi, în timp ce la Silistra s-a înregistrat o scădere de 1 centimetru.

Bulgaria ridică un dig de 300 de metri pe Dunăre

Situația de la Dunăre rămâne una fără precedent. În urmă cu câteva zile, apa crescuse ușor, iar asta a permis centralei să mențină în funcțiune Unitatea 5, dar la un nivel redus, de 91,4% din capacitate.

Astfel, ca să țină în funcțiune centrala nucleară de la Kozlodui, Bulgaria a decis să construiască un dig pe Dunăre, chiar în apropierea reactoarelor.

Digul ar urma să aibă între 250 și 300 de metri lungime. Cifra exactă se va stabili în etapa de proiectare. Petrova estimează că lucrarea propriu-zisă va dura undeva la 10-15 zile.

Proiectarea a început deja pentru varianta aleasă, dar autoritățile analizează în paralel și alte soluții. Una dintre ele ar fi aducerea apei la centrală din rezervoare interne. Studiile preliminare pentru toate variantele au fost, între timp, finalizate.
Bulgaria s-a mișcat și din timp. Încă de la începutul lunii iulie, când au apărut primele semne ale unei secete prelungite, la centrală a fost înființat un grup de lucru care analizează toate soluțiile tehnice posibile.

În paralel, ministrul Petrova a ținut legătura cu omologul său sârb, Dubravka Djedovic, pentru ca Serbia să contribuie, prin complexul hidroenergetic Djerdap – denumirea sârbă pentru Porțile de Fier, administrat împreună cu România – la menținerea nivelului Dunării la Kozlodui peste pragurile critice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!