Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Alexandr Stoianoglo, despre demisie și momentul plecării de la șefia Procuraturii Generale

15 Dec. 2021, 04:23
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
15 Dec. 2021, 04:23 // Politica //  Realitatea.md

Procurorul general suspendat din funcție, Alexandr Stoianoglo, a vorbit despre probabilitatea demisiei sale de la șefia Procuraturii Generale (PG), prin intermediul avocatului său, Iurie Mărgineanu, informează Realitatea.md.

În același timp, apărătorul spune că Stoianoglo niciodată nu s-a ținut de fotoliul de procuror general.

„El consideră că la momentul de față Procuratura încă are nevoie de el. Consideră că va pleca atunci când Procuratura Generală va deveni depolitizată total și nu va depinde de politic. Atunci el își va da demisia, dacă nu se va scurge termenul mandatului până atunci. El nu are de gând la etapa actuală să-și dea demisia”, a afirmat avocatul său citând din scrisoarea emisă de Stoianoglo.

Afirmațiile în cauză au fost făcute publice în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la postul N4. Potrivit avocatului Iurie Mărgineanu, Stoianoglo afirmă în continuare despre faptul că președinta Maia Sandu cunoștea din timp despre reținerea procurorului și că ea ar fi dat indicații.

„În privința probelor – el spune că e prematur să dea careva probe, dar din cuvintele lui eu am înțeles că sunt probe de implicarea nu știu încă a cui în organizarea arestării lui. Dar aceste probe vor fi puse pe masă la momentul oportun. La momentul de față el spune că încă nu e momentul oportun”, a mai menționat Iurie Mărgineanu.

Realitatea.md amintește că procurorul general Alexandr Stoianoglo a fost reținut pe data de 5 octombrie current, ulterior fiind plasat în arest la domiciliu.  Stoianoglo este învinuit pe mai multe capete de acuzare, printre care: pe faptul că a permis acordarea indemnizației pentru fostul procuror-șef al PCCOCS Nicolae Chitoroagă, în timp ce acesta era urmărit penal; de faptul că a renunțat la învinuirile aduse lui Veaceslav Platon și în baza anumitor proprietăți deținute de Svetlana Curdova, soția sa; dar și de semnarea raportului referitor la proiectul privind modificarea Legii cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului prin care s-ar fi permis unor companii străine să efectueze spălări de bani în Republica Moldova.

Alexandr Stoianoglo nu-și recunoaște vina și afirmă că este o răzbunare din partea guvernării, în special din partea președintei Maia Sandu.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 16:25
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 16:25 // Slider //  Daniela Baranovschi

Unsprezece zboruri cu destinația Praga sau Sofia sau cu plecarea de pe aceste aeroporturi au fost vizate vineri de amenințări cu bombă, au anunțat aeroportul din capitala Republicii Cehe și Ministerul bulgar al Transporturilor, relatează AFP, transmite Agerpres.

„Amenințările privesc zboruri provenind din Danemarca, Marea Britanie și două din Spania. În ceea ce privește zborurile de plecare, este vorba de zboruri cu destinația Olanda, Cipru, România, Italia și Marea Britanie” a declarat o purtătoare de cuvânt a aeroportului din Praga.

Un alt purtător de cuvânt a precizat că „noi amenințări” au fost primite, „care vorbesc de plasarea de dispozitive explozive într-un număr mai mare de avioane” decât cu prilejul precedentelor alerte.

„Funcționarea platformei aeroportuare rămâne normală și fluidă”, a explicat el totuși.

O purtătoare de cuvânt a Ministerului bulgar al Transporturilor a precizat pentru AFP că amenințările au fost primite pentru două zboruri cu destinația Sofia vineri, provenind de pe aeroportul Stansted din Londra și de la Bruxelles. Ambele avioane au aterizat fără incidente.

Traficul aerian este perturbat de amenințări cu bombă repetate. Poliția cehă a inspectat deja patru avioane joi.

După falsele amenințări cu bombă care au perturbat traficul aerian european la începutul săptămânii, cel puțin 20 de zboruri au fost vizate joi de false amenințări similare, potrivit mai multor autorități și companii aeriene.

Toate aparatele de zbor – dintre care trei au fost redirecționate – au aterizat fără incident și niciun explozibil nu a fost descoperit, au precizat acestea joi.

Nicio revendicare nu a fost făcută pentru ansamblul acestor zboruri, dar s-a afirmat în mesajele de amenințare trimise aeroporturile din Roma și Sofia că ele provin de la „combatanți ai Statului Masculin”.

Numele pare să trimită la o mișcare naționalistă rusă, fără a fi posibil să se verifice dacă există vreo legătură, notează AFP.

Alte patru noi amenințări cu bombă au fost emise vineri pentru avioane care survolau teritoriul francez, au anunțat serviciile premierului francez, precizând că avioanele au aterizat fără probleme și că serviciile de deminare „efectuează inspecții de securitate”.

„O anchetă este în curs pentru a stabili originea acestor alerte care afectează toată Europa”, au adăugat serviciile premierului francez

Trei avioane au aterizat la Orly și al patrulea la Bordeaux, potrivit unei surse informate din dosar.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!