Victor Pelin
pentru IPN

„Pretenția ex-președintelui PSRM, Igor Dodon, de a forja etapizat viitoarele victorii ale PSRM după schema lui Mahatma Gandhi este doar o glumă nereușită…”

Igor Dodon și Mahatma Gandhi…

Cel de al XVII-lea congres al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a anunțat victoria formațiunii, care urmează să aibă loc…, cândva. Optimismul izvorăște din citarea lui Mahatma Gandhi de către liderul formațiunii, Igor Dodon, care de-a lungul carierei sale politice ar fi parcurs trei etape asemănătoare, fiind: a) ignorat; b) luat în derâdere; c) atras în lupte crâncene. În mod logic, și cea de a patra etapă a carierei lui Igor Dodon ar trebui să fie asemănătoare cu cea a lui Mahtama Gandhi – încununarea cu laurii victoriei.

Nu este întâmplător că liderul PSRM își atribuie sieși etapele biografiei lui Mahatma Gandhi. De aceea, în astfel de circumstanțe, se cere o parcurgere succintă a etapelor din biografie politică a lui Igor Dodon, pentru a ne convinge că pretențiile sale sunt justificate:

în 2005, la vârsta fragedă de doar 30 de ani, Igor Dodon a fost găsit de scouts-ii Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) și promovat în funcția de viceministru al economiei, apoi în cea de ministru și prim-viceprim-ministru, iar ulterior și în funcția de deputat în Parlament, din partea PCRM. Astfel, e dificil de înțeles când ar fi fost ignorat domnul Dodon. Dimpotrivă, a fost promovat nu doar de înalții demnitari moldoveni, ci și de cei străini. Însuși Vladimir Putin a pozat alături de Igor Dodon pentru un billboard la alegerile parlamentare din 2014. De atunci, Putin i-a devenit un fel de idol, cărui îi datorează relansarea carierei sale politice și căruia i se închină fără noimă;
în 2011 a încălcat jurământul dat PCRM, trădând formațiunea, care din broker la bursă l-a făcut ministru. Este adevărat că, după trădarea PCRM, a fost luat în derâdere de foștii colegi, care l-au etichetat drept testor, pentru că s-a angajat să-i testeze calitățile de statalist candidatului Alianței pentru integrare Europeană (AIE) la funcția de șef al statului. Evident, testul a fost un succes absolut, care i-a asigurat AIE prelungirea mandatului pentru încă 7 ani, perioadă în care s-a reușit: explorarea la turații maxime a laundromat-ul, devalorizarea sistemului bancar, concesionarea aeroportului etc;
lupta în care ar fi fost atras, invocată de Igor Dodon a fost, de fapt, o imitare în vederea remunerării sale pentru serviciile de testor. Alegerea directă a șefului statului a fost aranjată, în 2014, prin intermediul manipulărilor Curții Constituționale, la comanda coordonatorului executiv al guvernării, Vlad Plahotniuc. Accederea lui Igor Dodon în funcția de președinte, în 2016, a fost, de asemenea, opera lui Plahotniuc, care și-a utilizat propriul media-holding și un contingent de emigranți sirieni pentru asigurarea victoriei. Dovadă că Vlad Plahotniuc i-a fost mentor lui Igor Dodon (vezi video) servește și tutuirea celui din urmă de către primul, în timp ce șeful statului i se adresează Dumneavoastră celui care a capturat statul.

Din cele menționate mai sus, putem desprinde că îndrăzneala lui Igor Dodon de a se compara cu Mahatma Gandhi este nu doar o lipsă de modestie, ci e dovada unei impertinențe dificil de imaginat.

Farmecul copleșitor a glumelor lui Vladimir Putin

Întrebarea este – de ce s-a aventurat, totuși, liderul PSRM să se compare cu Mahatma Gandhi? Există un singur răspuns plauzibil – pentru a-l imita pe binefăcătorul său, adică pe președintele rus Vladimir Putin. Acesta din urmă s-a remarcat în 2007, în preajma summit-ului G8, când declarase că după moartea lui Mahatma Gandhi nici nu prea are cu cine discuta. Zece ani mai târziu, după anexarea Crimeii și incitarea la război în Donbass, Vladimir Putin a declarat că a glumit, când s-a referit la dialogul virtual cu Mahatma Gandhi.

E lesne de înțeles că și liderul PSRM, Igor Dodon, a glumit a la Putin, atunci când și-a comparat propria carieră politică cu cea a lui Mahatma Gandhi. Dacă tot e așa de glumeț, poate Igor Dodon ar mai încerca o glumă, imitându-l și pe Mahatma Gandhi, scriindu-i lui Vladimir Putin, în contextul concentrării masive a trupelor rusești la hotarul cu Ucraina și cerându-i să nu admită vreun război în regiune. Doar Mahatma Gandhi i-a scris două scrisori lui Hitler, în 1940, îndemnându-l să fie responsabil și să evite începerea războiului. În acest context, liderul PSRM are o oportunitate inedită de a se asemăna măcar în ceva cu Mahatma Gandhi. Dar putem paria că nu va risca s-o facă, ascunzându-se sub paravanul glumiților nevinovate.

O altă glumă a liderului PSRM este că la congresul al XVII-lea al formațiunii s-a referit la victoriile formațiunii sale, cele din trecut și cele ce urmează. În acest context, ne amintim că și congresul al XVII-lea la Partidului Bolșevic din URSS a fost proclamat Congres al învingătorilor, care ulterior a fost redenumit Congresul celor împușcați, întrucât mai bine de o jumătate din delegați au devenit victime ale Marii terori, declanșate în 1937. Comparația nu e lipsită de temei, căci în ajunul alegerilor parlamentare din 11 iulie 2021, liderul PSRM l-a vizitat pe Alexandr Lukașenco, elogiindu-l pentru că, după ce a falsificat rezultatele alegerilor prezidențiale din august 2020, s-a răfuit crunt cu oponenții săi politici, instaurând o adevărată teroare în Belarus. În acest context, liderul PSRM a exclamat – ne-ați dat un exemplu! Iată ce surse de inspirație are liderului PSRM pe fundalul condamnării „dictaturii galbene” a actualei guvernări a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).

Concluzii

Congresul al XVII-lea al PSRM, desfășurat la 18 decembrie 2021, a fost o mare decepție. Nu e clar de ce a fost necesară convocarea acestuia. Congresul nu a analizat cauzele înfrângerilor răsunătoare ale formațiunii din ultimul an – pierderea alegerilor prezidențiale, parlamentare, municipale de la Bălți, precum și scorul foarte modest la alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Haosul ideologic din cadrul PSRM este rezultatul imitării partidelor puterii din Rusia. În mai puțin de un an de zile, PSRM a schimbat trei programe politice – a renunțat inițial la programul bazat pe doctrina democrației sociale, apoi a renunțat la programul bazat pe doctrina conservatorismului social, iar actualmente și-a adoptat un nou program cu titulatura „Echitate! Statalitate! Dezvoltare!”. Acesta din urmă este ținut, deocamdată, în secret, dar, judecând după titulatură, este puțin probabil să conțină idei noi neutilizate și neșifonate deja.

Congresul PSRM a stabilit principala sarcină a formațiunii – unificarea tuturor forțelor patriotice sănătoase din societate, care sunt dispuse să se opună dictaturii galbene, impusă și susținută din exterior. În acest sens, PSRM vede necesitatea creării unei mișcări naționale de protest (MNP), care i-ar uni pe toți cei care nu sunt de acord cu regimul actual și care sunt gata să i se opună. Astfel, PSRM, de fapt, răspunde pozitiv la apelul Partidului Șor privind crearea Frontului Salvării Naționale (FSN).

Indiferent de denumirea viitoarei coaliții protestatare – MNP sau FSN, aceasta mișcare sau front ar avea nevoie de un lider puternic și credibil. Ilan Șor este unul dintre principalii beneficiari și executant al furtului miliardului. Liderul PCRM, octogenarul Vladimir Voronin, nu se potrivește în calitatea de lider protestatar, acesta mai degrabă cedează ceea ce deține, decât cucerește, așa cum s-a întâmplat în 2009. În aceste circumstanțe, este dificil de înțeles decizia congresului PSRM de a modifica statutul, în sensul renunțării la funcția de președinte al formațiunii, în favoarea unei conduceri colective a unui Comitet Executiv, cu alegerea prin rotație a secretarului acestui comitet. Învingătorii nu procedează așa, ei nu diluează responsabilitățile în momentele critice ale luptei pe fronturile salvării naționale.

Pretenția ex-președintelui PSRM, Igor Dodon, de a forja etapizat viitoarele victorii ale PSRM după schema lui Mahatma Gandhi este doar o glumă nereușită. Ne-am convins că etapele biografilor politice ale celor doi comparați se deosebesc în mod cardinal. Respectiv, ultima etapă din biografia politică a lui Mahatma Gandhi este atingerea statutului de lider național al Indiei și reper moral recunoscut în întreaga lume. Pe de altă parte, ultima etapă a biografiei politice a lui Igor Dodon este cea de președinte de onoare al PSRM. Drama constă în faptul că onoarea respectivă este cam șifonată de trădările și compromisurile compromițătoare pe care le-a comis. De fapt, nu există absolut nicio asemănare între Igor Dodon și Mahatma Gandhi. Dovadă e și faptul că ultimul a fost un vegetarian principial, iar primul e un carnivor înrăit, care n-a ezitat să se antreneze în seducerea jurnaliștii cu tușonka.

#congres #Igor Dodon #PSRM

Unirea cu România ar putea deveni „Planul B” al Republicii Moldova în cazul în care aderarea la Uniunea Europeană este blocată, analizează publicația britanică The Economist, într-un articol dedicat perspectivelor europene ale Republicii Moldova și relației cu România.

Potrivit The Economist, liderii de la Chișinău au început să vorbească tot mai des despre această posibilitate, în condițiile în care Republica Moldova își propune să adere la UE până în 2030. Publicația amintește că președinta Maia Sandu a declarat că ar vota „da” la un referendum privind unirea cu România, în timp ce vicepremierul Eugen Osmochescu a descris această variantă drept „Planul B”.

The Economist îl menționează și pe președintele României, Nicușor Dan, pe care îl descrie drept unionist, alături de mai mulți politicieni români. Publicația subliniază totodată apropierea lingvistică și istorică dintre cele două state, arătând că majoritatea moldovenilor vorbesc română, iar cea mai mare parte a teritoriului actual al Republicii Moldova a făcut parte din România între 1918 și 1940, transmite Calea Europeană.

Aderarea la UE, posibilă până în 2029, dar vulnerabilă politic

În analiza sa, The Economist apreciază că există o posibilitate realistă ca Republica Moldova să îndeplinească până în 2029 condițiile necesare aderării la Uniunea Europeană. În același timp, publicația atrage atenția că procesul ar putea fi blocat din motive politice în state membre precum Franța.

Publicația britanică amintește că legislația constituțională franceză prevede un referendum sau aprobarea cu o majoritate de trei cincimi în ambele camere ale Parlamentului înainte ca Franța să accepte aderarea unor noi state la UE.

În acest context, The Economist evocă inclusiv scenariul în care Marine Le Pen, descrisă drept o politiciană naționalistă de dreapta care se opune extinderii UE, ar putea deveni președinta Franței până în 2029. O eventuală blocare a aderării ar putea crește atractivitatea unei variante pe care publicația o compară cu reunificarea Germaniei: intrarea în UE prin unirea cu un stat vecin care este deja membru.

Sprijinul pentru unire a crescut în Republica Moldova

Potrivit datelor citate de The Economist, aproximativ 70% dintre români susțin unirea cu Republica Moldova, în timp ce în Republica Moldova sprijinul este de aproximativ 40%.

Iulian Groza, directorul Institutului pentru Politici și Reforme Europene, spune pentru publicația britanică faptul că sprijinul pentru unire în Republica Moldova s-a dublat în ultimul deceniu.

The Economist notează că Republica Moldova are aproximativ 2,9 milioane de locuitori, dintre care circa 850.000, inclusiv persoane aflate în străinătate, dețin cetățenia română. Potrivit analizei, obținerea cetățeniei române este în multe cazuri motivată mai degrabă pragmatic decât ideologic, deoarece le permite cetățenilor moldoveni să muncească în UE.

Aceeași perspectivă pragmatică ar putea determina însă o parte dintre moldoveni să considere că renunțarea la independență în favoarea integrării în România le-ar oferi simultan acces la UE și NATO, mai arată The Economist. Publicația amintește că numeroși cetățeni moldoveni cu cetățenie română votează deja la alegerile din România și au contribuit la alegerea lui Nicușor Dan.

Declarațiile de la Chișinău, mesaj pentru Bruxelles

Unirea nu se află în prezent pe agenda imediată, susține Rufin Zamfir, expert român în comunicare, citat de The Economist.

Potrivit acestuia, declarațiile liderilor moldoveni privind unirea trebuie interpretate drept „un mesaj indirect adresat partenerilor europeni”. Dacă perspectiva aderării la UE va fi amânată sau diluată, spune Zamfir, „credibilitatea Planului B crește… [și] devine o variabilă politică pe care Bruxelles-ul nu o poate ignora”.

Transnistria și Găgăuzia, obstacole pentru o eventuală unire

The Economist subliniază că unirea cu România nu ar fi însă un proces simplu. România nu dispune de resursele economice necesare pentru a finanța o reunificare de amploarea celei dintre Germania de Vest și Germania de Est, în timp ce Republica Moldova este o țară săracă și nu controlează Transnistria, regiune separatistă susținută de Rusia.

Un alt obstacol îl reprezintă Găgăuzia. Publicația amintește că un acord din 1994 oferă regiunii autonome, unde populația este în mare parte prorusă, posibilitatea de a-și declara independența în cazul unei uniri a Republicii Moldova cu România.

Totuși, The Economist consideră că aceste probleme nu sunt neapărat imposibil de rezolvat. În contextul actual, Rusia dispune de capacități limitate pentru a sprijini Transnistria sau Găgăuzia, iar aproximativ 70% dintre exporturile Transnistriei sunt deja destinate Europei, în contextul relațiilor comerciale ale Republicii Moldova cu UE.

În cazul Găgăuziei, publicația britanică amintește că cei aproximativ 100.000 de locuitori sunt răspândiți în patru enclave, iar perspectiva unei independențe înconjurate de frontiere ale UE nu ar fi neapărat atractivă.

„O Românie Mare” pentru aderarea la UE

The Economist amintește că Republica Moldova nu este singurul stat din regiune în care există ideea unei unificări. În Albania și Kosovo există, de asemenea, un sprijin majoritar pentru unirea celor două țări.

În timp ce Albin Kurti, premierul interimar al Kosovo, susține fuziunea, premierul Albaniei, Edi Rama, consideră că problema se va rezolva odată cu aderarea ambelor state la UE.

În cazul Republicii Moldova, concluzia analizei The Economist este că unirea cu România rămâne puțin probabilă pe termen scurt, dar nu poate fi exclusă în următorul deceniu dacă perspectiva aderării la UE este blocată sau amânată.

„Este puțin probabil, dar nu de neconceput”, scrie The Economist, evocând scenariul în care, pentru a obține accesul la Uniunea Europeană, Republica Moldova ar putea face loc unei „Românii Mari”.