Președinta Republicii Moldova susține că puterea pe care o are nu a schimbat-o și nu „i s-a urcat la cap niciodată”, chiar dacă în trecut a fost ministra și prim-ministră a Republicii Moldova. Maia Sandu afirmă că funcția pe care o deține nu este nici chin, nici plăcere, însă o mare responsabilitate. Totodată, cel mai mult, în prezent, îi lipsește libertatea.
„Libertate, în sensul în care și până să devin președintă am fost în vizorul presei și tot ce am spus, ce am făcut, a fost analizat, dezbătut, uneori manipulat. Aceasta situație în care trebuie să fii vigilent și atent la ce faci, cum faci, ce spui, cum te exprimi. E o stare aparte”, a declarat Maia Sandu în cadrul interviului #fărăprotocol cu Dorin Galben.
Întrebată dacă funcția pe care o deține presupune chin sau plăcere, președinta le-a aprobat pe ambele, în dependență de situații.
„E o mare responsabilitate. Uneori înseamnă momente plăcute, alte ori moment chinuitoare”, a menționat Maia Sandu.
