Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Ar putea primi amendă. Episcopul Marchel, cel mare și-a dotat Mercedesul cu panglica „Sf. Gheorghe”, pe mâna poliției

03 Mai 2022, 13:43
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
03 Mai 2022, 13:43 // Societate //  Realitatea.md

Poliția s-a autosesizat în cazul Episcopului de Bălți și Fălești Marchel, care și-a dotat Mercedesul cu panglica „Sfântul Gheorghe”. Mai exact, acesta a fost surprins acum o săptămână cu panglica „Sfântul Gheorghe” prinsă pe oglinda internă a automobilului, care potrivit noii legi este un simbol al războiului, interzis în Republica Moldova, scrie nordnews.

Cazul a avut loc marți, 26 aprilie, la Festivalul Cântecului Sacru Pascal din raionul Glodeni și este înregistrat de oamenii legii.

„Cazul a fost înregistrat de către IP Glodeni, iar la moment se stabilesc toate circumstanțele. Până la luarea unei decizii finale nu vă putem comunica cum va fi atrasă la răspundere persoana”, a declarat pentru NordNews.md, ofițerul de presă al Inspectoratelor de Poliție Bălți, Fălești și Glodeni, Eugenia Molceanov.

Amintim că, acum o săptămână, fața bisericească s-a arătat deranjată de întrebările jurnaliștilor și a refuzat să comenteze de ce și-a prins lenta bicoloră pe Mercedes-ul de model E-Klass, anul fabricației 2013-2016, în valoare de peste 20 de mii de euro.

„Marchel:-Băieți vouă asta vă trebuie?

Reporter: -Dumneavoastră sunteți împotriva războiului, dar purtați panglica în mașină, cum explicați?

Marchel: -Dar vouă vă trebuie asta?

Reporter: -Nu! Dar dorim să aflăm de ce o purtați?

Marchel: -Eu credeam că sunteți băieți de treabă, dar voi…”

Legea cu privire la interzicerea în Republica Moldova a simbolurilor „Z” și „V”, dar și a panglicii Sfântului Gheorghe, asociate cu agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, a intrat în vigoare pe 20 aprilie.

Odată cu publicarea legii în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, purtarea panglicii Sfântului Gheorghe, dar și a unor insigne, drapele, embleme, litere, elemente grafice se va considera infracțiune.

Pedeapsa pentru aceasta prevede o amendă de la 4.500 până la 9.000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 până la 60 de ore, iar persoanele juridice și cu funcții publice care vor încălca prevederile respective riscă o amendă de la 9.000 până la 18.000 de lei.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 16:25
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 16:25 // Slider //  Daniela Baranovschi

Unsprezece zboruri cu destinația Praga sau Sofia sau cu plecarea de pe aceste aeroporturi au fost vizate vineri de amenințări cu bombă, au anunțat aeroportul din capitala Republicii Cehe și Ministerul bulgar al Transporturilor, relatează AFP, transmite Agerpres.

„Amenințările privesc zboruri provenind din Danemarca, Marea Britanie și două din Spania. În ceea ce privește zborurile de plecare, este vorba de zboruri cu destinația Olanda, Cipru, România, Italia și Marea Britanie” a declarat o purtătoare de cuvânt a aeroportului din Praga.

Un alt purtător de cuvânt a precizat că „noi amenințări” au fost primite, „care vorbesc de plasarea de dispozitive explozive într-un număr mai mare de avioane” decât cu prilejul precedentelor alerte.

„Funcționarea platformei aeroportuare rămâne normală și fluidă”, a explicat el totuși.

O purtătoare de cuvânt a Ministerului bulgar al Transporturilor a precizat pentru AFP că amenințările au fost primite pentru două zboruri cu destinația Sofia vineri, provenind de pe aeroportul Stansted din Londra și de la Bruxelles. Ambele avioane au aterizat fără incidente.

Traficul aerian este perturbat de amenințări cu bombă repetate. Poliția cehă a inspectat deja patru avioane joi.

După falsele amenințări cu bombă care au perturbat traficul aerian european la începutul săptămânii, cel puțin 20 de zboruri au fost vizate joi de false amenințări similare, potrivit mai multor autorități și companii aeriene.

Toate aparatele de zbor – dintre care trei au fost redirecționate – au aterizat fără incident și niciun explozibil nu a fost descoperit, au precizat acestea joi.

Nicio revendicare nu a fost făcută pentru ansamblul acestor zboruri, dar s-a afirmat în mesajele de amenințare trimise aeroporturile din Roma și Sofia că ele provin de la „combatanți ai Statului Masculin”.

Numele pare să trimită la o mișcare naționalistă rusă, fără a fi posibil să se verifice dacă există vreo legătură, notează AFP.

Alte patru noi amenințări cu bombă au fost emise vineri pentru avioane care survolau teritoriul francez, au anunțat serviciile premierului francez, precizând că avioanele au aterizat fără probleme și că serviciile de deminare „efectuează inspecții de securitate”.

„O anchetă este în curs pentru a stabili originea acestor alerte care afectează toată Europa”, au adăugat serviciile premierului francez

Trei avioane au aterizat la Orly și al patrulea la Bordeaux, potrivit unei surse informate din dosar.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!