Curs valutar
  • EUR
    20.1523
    0.1305%
  • USD
    17.9427
    -0.0786%
  • RUB
    0.2182
    0.5041%
  • RON
    3.7767
    0.0662%
  • UAH
    0.3985
    0.0251%

Toate știrile

22 octombrie 2026

A fost dat startul Campionatului A.S.I.C.S. de fotbal pe plajă

07 Iun. 2022, 15:54
 // Categoria: Sport // Autor:  Realitatea.md
07 Iun. 2022, 15:54 // Sport //  Realitatea.md

Campionatul A.S.I.C.S. de fotbal pe plajă a debutat în week-end la arena din parcul La izvor, din capitală. Ediția a 15-a a competiției naționale se desfășoară în parteneriat cu Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului (A.S.I.C.S.) și a reunit la start 8 echipe, dintre care 4 debutante.

Sâmbătă, 4 iunie, FC Ghidighici s-a confruntat cu CS Ialoveni, Next a ajucat cu Sportul Studențesc – ULIM, iar Olimpic Pașcani – cu Tinerețea Suruceni.

Secretarul general al Federației Sportive de Fotbal pe Plajă din Republica Moldova, Iurie Bulgăreanu, a menționat că, din cauza problemelor financiare, unele echipe notorii, care au ridicat în picioare tribunele în anii precedenți, nu au putut participa la eveniment. Iurie Bulgăreanu a evidențiat aparte că desfășurarea campionatului a fost posibilă datorită suportului financiar, oferit de A.S.I.C.S.

Echipele promit spectacol și speră să câștige cât mai multă experiență, ca să poată evolua și în competiții internaționale. ”Sperăm cu fiecare meci să obținem calitate, să arate mult mai atractiv, să se bucure spectatorii. Avem și ambiții, inclusiv să ne batem pentru titlul de campioni”, a declarat Valeriu Băieșu, președintele echipei „Sportul studențesc – ULIM”.

La rândul său, Dumitru Grițco, antrenorul echipei ”Tinerețea Suruceni”, spune că, dacă în sezonul trecut, obiectivul echipei sale a fost calificarea în play-off, în acest sezon deja țintesc podiumul de premiere. ”Orice meci îl tratăm foarte serios pentru că în fotbal, vorba ceia – mingea e rotundă, deci, orice echipă are șansa ei”, a mai spus jucătorul.

Campionatul A.S.I.C.S. de fotbal pe plajă se va desfășura în 7 etape, care vor fi jucate până în 22 iunie. Faza play-off va avea loc la începutul lunii august, iar finala se va desfășura în perioada 18-21 august.

Meciurile se joacă în zilele de joi și sâmbătă, cu începere de la ora 18. Intrarea este liberă.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
22 Oct. 2026, 12:15
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
22 Oct. 2026, 12:15 // Slider //  Cătălina Boico

Premierul Vasile Tofan s-a întâlnit astăzi, 22 octombrie, cu echipa de experți a Fondului Monetar Internațional (FMI), condusă de Alina Iancu, care se află în Republica Moldova, în perioada 21-28 octombrie, într-o vizită de lucru.

Discuțiile s-au axat pe evoluțiile economice recente, perspectivele macroeconomice și prioritățile de politici economice ale Guvernului. Totodată, au fost abordate subiecte ce țin de politica fiscal-bugetară, gestionarea finanțelor publice, reformele structurale, situația din sectorul energetic și măsurile de protecție socială, precum și stimularea creșterii economice și atragerea investițiilor.

Șeful Executivului a reiterat angajamentul Guvernului de a promova politici economice responsabile, orientate spre asigurarea stabilității macroeconomice, consolidarea sustenabilității finanțelor publice și crearea unui mediu favorabil dezvoltării economice.

„Mizăm pe o creștere economică durabilă, bazată pe investiții, eliminarea barierelor din calea afacerilor, stimularea antreprenoriatului și a concurenței, creșterea productivității și eficientizarea întreprinderilor de stat, inclusiv prin privatizare acolo unde este oportun. Nu pe o creștere alimentată preponderent de cheltuieli bugetare nesustenabile. Disciplina fiscală și dezvoltarea economică trebuie să meargă mână în mână”, a spus prim-ministrul.

La rândul său, șefa misiunii FMI, Alina Iancu, a subliniat interesul pentru aprofundarea discuțiilor privind prioritățile economice și agenda de reforme.

„Ne bucurăm să avem această oportunitate de dialog cu noul Guvern, să discutăm prioritățile de politici economice și reformele, precum și modul în care FMI poate oferi sprijin în continuare”.

De asemenea, părțile au convenit să mențină un dialog deschis și constructiv, inclusiv prin valorificarea expertizei FMI în domeniile prioritare pentru dezvoltarea economică a țării noastre.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!