Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Popescu: „Aderarea la UE nu va avea loc peste noapte. Speranța mea este că în 10 ani vom putea să vorbim despre asta”

24 Iun. 2022, 07:04
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Redacția Realitatea
24 Iun. 2022, 07:04 // Actualitate //  Redacția Realitatea

Moment istoric, care pune fundamentul procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Astfel califică ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, decizia Consiliului European de a oferi Republicii Moldova statut de țară candidată la aderare. Potrivit oficialului, acest statut oferă țării oportunitatea de a se moderniza și de a ajunge, într-un viitor previzibil, la standardele de viață ale statelor europene.

Nicu Popescu spune că noul statut ne transformă într-un stat previzibil și pentru investitorii străini, care vor dori să-și lanseze afaceri în Republica Moldova.

Statutul de țară candidată înseamnă și un proces intens de reforme la care va fi supusă Republica Moldova în următorii ani, spune Nicu Popescu, informează ipn.md.

Potrivit vicepremierului, lupta cu corupția, reforma justiției, reformarea economiei după standardele europene devin obiectivele de bază ale guvernării.

„Asta înseamnă că Republica Moldova are un viitor în Uniunea Europeană. Acum punem fundamentul procesului care ne va duce în Uniunea Europeană. Este un semnal pozitiv pentru cetățenii care își doresc să trăiască într-o țară mai prosperă, mai democratică. Este un semnal pozitiv pentru investitori, care se vor simți mai în siguranță atunci când vor lua decizii legate de investiții. Procesul de aderare durează chiar și un deceniu, dar împreună cu statele europene, statele candidate la aderare trebuie să-și modernizeze țara. Se va investi în infrastructură, drumuri, spitale, astfel încât statele candidate să corespundă standardelor europene”, a spus Nicu Popescu în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Potrivit șefului diplomației, Republica Moldova va trebui să dea dovadă de perseverență și răbdare pentru că aderarea la Uniunea Europeană nu va avea loc peste noapte.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Alinierea țării la standardele europene este un proces îndelungat, care poate dura decenii, spune vicepremierul.

„Cetățenii noștri au văzut cum s-a schimbat România. Din 1999, de când România a lansat negocierile de aderare, drumurile, spitalele, salariile, toate au început să se îmbunătățească. Totul depinde de dorința cetățenilor de a continua să ofere mandate de guvernare unor forțe proeuropene. Speranța mea este că în aproximativ 10 ani, dacă societatea va continua să sprijine forțele politice proeuropene, am putea, destul de serios, să vorbim de aderarea la Uniunea Europeană”, a mai spus Nicu Popescu.

Ieri, președintele Consiliului European, Charles Miches, a anunțat că Republica Moldova și Ucraina au obținut statut de țări candidate la aderare, iar Georgiei i-a fost recunoscută perspectiva de aderare la UE.

„Am căzut de acord. Consiliul European tocmai a decis să acorde statut de candidat Ucrainei si Republicii Moldova. Un moment istoric. Viitorul nostru este împreună”, a scris președintele Consiliului European, Charles Michel pe pagina sa de Twitter imediat după decizia statelor membre.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 15:51
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
05 Nov. 2026, 15:51 // Slider //  Cătălina Boico

Liceul „Françoise de Tournefeuille”, situat în apropierea oraşului Toulouse, a fost devastat de un incendiu izbucnit pe fondul manifestaţiilor care au loc, joi, 5 noiembrie, în Franţa.

În zori, mai multe persoane au pătruns în incinta instituției de învățământ, iar unele dintre ele au tras cu proiectile pirotehnice asupra clădirii, scrie News.ro. Ulterior, aceasta a fost distrusă de flăcări, inclusiv recepţia liceului.

Pompierii au intervenit la fața locului. Din fericire, nu au fost raportate victime, iar valoarea exactă a pagubelor nu este deocamdată cunoscută.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Vicepreședintele Consiliului Regional din Occitania, Kamel Chibli, a denunțat pe platforma X „fapte inadmisibile” și a făcut apel la „condamnarea lor cu cea mai mare fermitate”. Oficialul solicită „măsuri excepționale și sancțiuni pe măsura gravității faptelor”.