Donald Trump a declarat că ia în considerare să schimbe denumirea Oceanului Pacific, cel mai mare din lume, sau a Oceanului Atlantic în „Oceanul Americii”. Președintele SUA a spus că după ce a redenumit Golful Mexicului în Golful Americii și Lacul Ontario în Lacul America, tot ce mai lipsește este un ocean.
„Acum ne lipsește doar un ocean. Poate va trebui să redenumim Atlanticul și/sau Pacificul. Poate îl vom schimba”, a declarat Donald Trump la un eveniment în Biroul Oval, unde a semnat un ordin executiv prin care Lacul Ontario a fost redenumit Lacul America.
Întrebat de reporteri despre noul nume al lacului de la granița americano-canadiană, Trump a reamintit că a redenumit și Golful Mexic în Golful Americii, în urma unui ordin executiv din 20 ianuarie 2025, în aceeași zi în care a preluat mandatul, transmite antena3.ro.
„L-am schimbat și acum este numit în mod obișnuit Golful Americii. Așadar, dacă stai să te gândești, avem un golf și avem un lac”, a explicat președintele, care nu a ezitat să-și extindă aspirațiile la unul dintre cele două oceane care mărginesc Statele Unite.
Ordinele de schimbare a numelui afectează doar înregistrările și documentele federale americane, fără implicații în afara sferei oficiale a Statelor Unite.
Dacă la începutul mandatului republicanului Mexicul era vizat, acum este rândul Canadei, cu care Trump se află într-un război comercial.
„Schimbarea în ‘Lacul America’ este ceva la care mă gândesc de mult timp”, a afirmat președintele american, care a lansat încă de marți amenințarea cu privire la Lacul Ontario, prin intermediul rețelelor de socializare.
Noul nume dat de Trump vine pe fondul escaladării războiului comercial cu Canada. Premierul canadian Mark Carney a subliniat joi că Lacul Ontario se numește așa „astăzi și pentru totdeauna”.