Curs valutar
  • EUR
    20.1573
    0%
  • USD
    17.2846
    0%
  • RUB
    0.2055
    0%
  • RON
    3.8339
    0%
  • UAH
    0.3877
    0%

Toate știrile

31 august 2026

Oamenii de afaceri și-au expus opiniile și sugestiile privind proiectul Politicii Fiscale pentru 2023

24 Nov. 2022, 15:00
 // Categoria: Economie // Autor:  Victoria Laur
24 Nov. 2022, 15:00 // Economie //  Victoria Laur

Lipsa predictibilității pentru mediu de afaceri, schimbarea regulilor de joc pentru agenții economici, majorarea excesivă a accizelor, TVA-ul mare pentru producția zootehnică – sunt doar câteva problema enumerate de asociațiile de business și oamenii de afaceri, care au participat miercuri la o conferință organizată de Agenda Națională de Business. În cadrul întrunirii, aceștia au venit cu mai multe recomandări și propuneri la proiectul Politicii Fiscale pentru anul 2023, prezentat de Ministerul Finanțelor.

Evenimentul a avut drept scop sensibilizarea autorităților și societății privind unele riscuri care pot apărea ca urmare a unor măsuri propuse de autoritățile de stat.

„Atunci când mediul de afaceri formulează ce vrea, se reușește. Ceea ce dorim să propunem, sunt sugestiile pentru a îmbunătăți documentul conform politicilor europene. Politica fiscală trebuie să încurajeze businessul legal”, a punctat expertul economic din cadrul Institutului IDIS „Viitorul”, Veaceslav Ioniță.

Oamenii de afaceri și-au exprimat îngrijorarea că politica fiscală este publicată cu întârziere, ceea ce nu permite companiilor să își planifice activitatea pentru următorul an.

„Problema cea mai mare este predictibilitatea politicii fiscale. Ultimii ani avem practică vicioasă, că politica bugetar-fiscală și vamală nu este predictibilă. Ea trebuie să fie aprobată până pe 30 iunie a fiecărui an, anul aceasta s-a publicat pe 11 noiembrie. Este strict și imperativ necesar să venim în câmpul legal și constituțional, ca business-ul să știe cum să acționeze”, afirmă expertul independent Igor Grigoriev.

Expertul a îndemnat conducerea Serviciului Fiscal să fie mai deschisă. În același timp, el mai vorbește despre necesitate descentralizării și reformei administrativ-teritoriale, care, în opinia sa, va impulsiona afacerile.

Creșterea accizei la alcool va avea impact atât pentru producători și importatori, cât și pentru consumatori. În proiect se propune majorarea accizei cu 15%, în loc 5%, așa cum era planificat în calendarul fiscal pentru anii 2021-2023.

Conform antreprenorilor, în asemenea circumstanțe, contrabandă va crește și va afecta negativ atât populația, cât și mediul de afaceri. În același timp, șeful de la Zernoff, Constantin Belov, susține că prețul minim al alcoolului este afectat, pe lângă majorarea accizelor, de alți factori precum prețurile materiei prime și a energiei, iar majorarea acestora van micșora inclusiv numărul locurilor de muncă disponibile.

În aceeași situație sunt și producătorii de tutun. Ministerul Finanțelor a propus majorarea accizei la produsele de tutun cu 25%, deși în calendarul fiscal prezent această cotă este de 15%.

„Politica fiscală trebuie să încurajeze business-ul legal și să descurajeze consumul de produse ilicite. Suntem o țară care generează contrabandă, putem ajunge la anul la o situație inversă. Pentru anul 2023, Ministerul Finanțelor a propus majorarea accizei la produsele de tutun cu 25%. Propunerea experților  este  păstrarea ratelor de accize este 15%, aprobate pentru anul 2023 de 15% și excluderea oricăror noi creșteri ale acestora. Acest lucru va asigura în continuare un cadru fiscal previzibil pentru operatorii pieței și în special pentru cel mai taxat produs din Republica Moldova și va proteja fluxul stabil și sustenabil de venituri la bugetul de stat, excluzând riscul escaladării comerțului ilegal, al destabilizarii pieței și al pierderilor semnificative pentru Bugetul de Stat și afacerile legale”, susține Veaceslav Ioniță.

Și producătorii din sectorul zootehnic au venit cu recomandări la Politica Fiscală pentru anul 2023. Aceștia au declarat că politica fiscală trebuie să fie stimulativă pentru a asigura accesul populației la alimente. În condițiile în care a început procesul de aderarea la UE, unde cota TVA este de 7%, 8% sau 11% la alimente, ar trebui ca și Republica Moldova să adopte o cotă a TVA unică pe tot lanțul valoric în agricultură.

Ramura construcțiilor lipsește din politica fiscală. Reprezentanții domeniului cer reguli și norme concrete, invocând faptul că dezvoltatorii nu vor reuși să obțină resurse necesare. Încă o problemă a lor este extinderea bazei impozabile în sectorul imobiliar.

Oamenii de afaceri au apreciat negativ lansarea în dezbatere publică pentru o perioadă de mai puțin de 10 zile a unui document care schimbă regulile pieței și anunță noi niveluri de taxe și accize, cu 5 săptămâni înainte de intrarea efectivă în vigoare.

Astfel, agenții economici nu au suficient timp la dispoziție să-și facă planul pentru anul viitor. În același timp, experții IDIS Viitorul susțin că reglementările excesive și nejustificate în domeniul amortizării mijloacelor fixe descurajează investițiile. În opinia lor, reglementările excesive și nejustificate în domeniul amortizării mijloacelor fixe descurajează investițiile, implementarea unor politici fiscale prudențiale, predictibile și euroconforme la accizare produselor alcoolice și din tutun va permite diminuarea comerțului ilicit, iar politica fiscală a statului trebuie să încurajeze orientarea spre economii a populației și acumularea veniturilor la buget.

Toate documentele, recomandările și propunerile asociațiilor de afaceri şi experţilor au fost transmise autoritățile. Mediul de afaceri își propune, prin aceste solicitări, pe lângă îmbunătățirea activității și prevenirea majorărilor de preț, evitarea exodului forțelor de muncă.

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
30 Aug. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Aug. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Nivelul Dunării a crescut cu până la 9 centimetri pe anumite porțiuni ale tronsonului bulgar în ultimele 24 de ore, însă navigația rămâne dificilă, toate restricțiile existente fiind încă în vigoare, scrie antena3.ro.

Nivelul fluviului a crescut la majoritatea stațiilor de monitorizare din părțile vestice și centrale ale tronsonului bulgar, arată datele Agenției Executive pentru Explorarea și Întreținerea Dunării, valabile la data de 29 august.

Cea mai mare creștere, de 9 centimetri, a fost înregistrată la Lom. La Vidin, nivelul Dunării a urcat cu 7 centimetri, iar la Novo Selo, cu 6 centimetri.

Creșteri mai mici au fost raportate la Oryahovo, de 4 centimetri, și la Nikopol, de 2 centimetri. La Svishtov, nivelul apei a rămas neschimbat.

Situația este diferită mai la est, unde fluviul continuă să se retragă. Nivelul apei la Ruse a scăzut cu 7 centimetri în ultima zi, în timp ce la Silistra s-a înregistrat o scădere de 1 centimetru.

Bulgaria ridică un dig de 300 de metri pe Dunăre

Situația de la Dunăre rămâne una fără precedent. În urmă cu câteva zile, apa crescuse ușor, iar asta a permis centralei să mențină în funcțiune Unitatea 5, dar la un nivel redus, de 91,4% din capacitate.

Astfel, ca să țină în funcțiune centrala nucleară de la Kozlodui, Bulgaria a decis să construiască un dig pe Dunăre, chiar în apropierea reactoarelor.

Digul ar urma să aibă între 250 și 300 de metri lungime. Cifra exactă se va stabili în etapa de proiectare. Petrova estimează că lucrarea propriu-zisă va dura undeva la 10-15 zile.

Proiectarea a început deja pentru varianta aleasă, dar autoritățile analizează în paralel și alte soluții. Una dintre ele ar fi aducerea apei la centrală din rezervoare interne. Studiile preliminare pentru toate variantele au fost, între timp, finalizate.
Bulgaria s-a mișcat și din timp. Încă de la începutul lunii iulie, când au apărut primele semne ale unei secete prelungite, la centrală a fost înființat un grup de lucru care analizează toate soluțiile tehnice posibile.

În paralel, ministrul Petrova a ținut legătura cu omologul său sârb, Dubravka Djedovic, pentru ca Serbia să contribuie, prin complexul hidroenergetic Djerdap – denumirea sârbă pentru Porțile de Fier, administrat împreună cu România – la menținerea nivelului Dunării la Kozlodui peste pragurile critice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange