Curs valutar
  • EUR
    20.1260
    0.1029%
  • USD
    17.9568
    0.1916%
  • RUB
    0.2171
    0.0921%
  • RON
    3.7742
    -0.0344%
  • UAH
    0.3984
    0.1004%

Toate știrile

21 octombrie 2026

Kremlinul ia act de poziția Armeniei cu privire la războiul din Ucraina. Este asta o amenințare?!

02 Iun. 2023, 16:25
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
02 Iun. 2023, 16:25 // În Lume //  Elena Putregai

Kremlinul ia act de poziția Armeniei cu privire la conflictul din Ucraina. Reacția vine din partea lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Vladimir Putin, relatează rbc.ru. Potrivit acestuia, Rusia are relații aliate cu Armenia, dar totodată este conștientă de nuanțele în abordarea Erevanului față de Ucraina.

VIDEO Pașinean a refuzat să considere Armenia un aliat al Rusiei în războiul din Ucraina

„Știm că există anumite nuanțe în abordările Armeniei cu privire la conflictul din Ucraina. Le ținem cont, le cunoaștem. Dar, desigur, continuăm să dezvoltăm relațiile noastre conceptuale aliate cu Armenia”, a spus Peskov.

Anterior, premierul armean, Nikol Pașinean, a declarat că Erevanul nu este un aliat al Moscovei în războiul din Ucraina. El a explicat că partea armeană percepe situația cu îngrijorare. După cum a remarcat Pașinean, Occidentul acordă atenție relațiilor aliate dintre Moscova și Erevan, în timp ce Rusia vede că Armenia nu sprijină operațiunea militară.

„Nu suntem aliații nimănui în această situație”, a spus premierul armean.

Peskov a mai descris afirmația de mai sus ca fiind importantă.

La mijlocul lunii mai, Pașinean a subliniat amenințarea de a intra sub sancțiunile occidentale ca o linie roșie în relațiile cu Rusia. În același timp, el a anunțat disponibilitatea Armeniei de a „satisface cererea Rusiei”, acolo unde este posibil. În ciuda faptului că, după introducerea sancțiunilor anti-ruse, multe mărfuri ajung în Rusia prin alte țări, inclusiv Armenia, Erevan încearcă să fie „cât mai transparent” în ceea ce privește bunurile care au intrat sub restricții.

Realitatea Live

Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
21 Oct. 2026, 12:39
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
21 Oct. 2026, 12:39 // Slider //  Valentina Buza

Microbiomul intestinal are un rol esențial în funcționarea sistemului imunitar. Aproximativ 70-80% dintre celulele imunitare ale organismului se află la nivelul tractului digestiv, iar alimentația, somnul, stresul și mișcarea pot influența echilibrul florei intestinale.

Medicul Ioana Berciu a explicat, la rubrica „Sfat de Sănătate” de la Antena 3 CNN, ce putem face pentru a ne menține imunitatea în sezonul rece și de ce este important să avem grijă de microbiomul intestinal.

Alimentația este unul dintre cei mai importanți factori care influențează echilibrul acestuia. Medicul recomandă o dietă echilibrată, bazată pe alimente naturale, cu un consum redus de produse ultraprocesate, zaharuri rafinate și prăjeli. Totodată, ea atrage atenția că stresul, sedentarismul și lipsa somnului pot afecta microbiomul.

„Murăturile fac parte din alimentele fermentate care au beneficii în ceea ce privește echilibrul microbiomului intestinal. Însă nu doar murăturile, ci aș menționa și fibrele”, a explicat Ioana Berciu.

Fibrele nu contribuie doar la reglarea tranzitului intestinal. Prin fermentarea lor de către microbiom se formează metaboliți care susțin funcția de barieră a intestinului și participă la reglarea răspunsului imun.

„Înseamnă că intestinul lasă să treacă doar ceea ce este benefic pentru organism și se comportă ca o barieră împotriva agenților patogeni și a toxinelor”, a explicat medicul, subliniind că produșii rezultați din metabolizarea fibrelor pot transmite semnale și către anumite celule imune.

Cum aflăm dacă avem un microbiom echilibrat

Există teste care pot analiza microbiomul intestinal, însă rezultatele trebuie interpretate cu atenție și în contextul stării generale de sănătate. Potrivit Ioanei Berciu, aceste investigații sunt recomandate de medic, deoarece rezultatul unui test, luat separat, nu oferă suficiente informații pentru o evaluare completă.

„Există tot felul de teste moderne și tot felul de analize pe care putem să le facem pentru a vedea dacă avem microbiom echilibrat, aș spune mai degrabă decât sănătos. Însă aceste analize, aceste teste specifice, cum ar fi testul de microbiom intestinal, este bine să fie făcute la recomandarea medicului și interpretate într-un context clinic”, a precizat aceasta.

Medicul a atras atenția și asupra rolului vitaminei D, precum și asupra importanței absorbției nutrienților pentru menținerea echilibrului organismului și funcționarea sistemului imunitar.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Cum introducem fibrele și alimentele fermentate în dietă

Pentru susținerea microbiomului, Ioana Berciu recomandă creșterea treptată a aportului de fibre, mai ales în cazul persoanelor care nu consumă în mod obișnuit astfel de alimente. Introducerea bruscă a unei cantități mari de fibre poate fi dificil de tolerat de unele persoane.

Alimentele fermentate pot contribui, de asemenea, la menținerea echilibrului microbian intestinal. Pe lângă murături, medicul menționează iaurtul, chefirul și alte produse fermentate.

Murături în oțet sau în saramură?

Pentru cei care vor să includă murături în alimentație, medicul recomandă variantele în sare, cu o atenție deosebită la cantitatea consumată.

„Murăturile în sare, dar atenție la aportul de sare. Da, murăturile în sare, însă mare atenție la aportul de sare, să nu depășim aportul de sare recomandat pe zi, mai ales la pacienții cardiovasculari”, a concluzionat Ioana Berciu.