Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Halla – planeta misterioasă despre care astronomii spun că nu ar trebui să existe

01 Iul. 2023, 15:50
 // Categoria: Cosmos // Autor:  Realitatea.md
01 Iul. 2023, 15:50 // Cosmos //  Realitatea.md

O planetă asemănătoare cu Jupiter aflată la 520 de ani-lumină de Pământ ar putea fi o supraviețuitoare neașteptată a unui eveniment catastrofal suferit de steaua în jurul căreia se învârte, potrivit CNN.

Planeta gazoasă, cunoscută ca „8 Umi b”, a fost numită Halla după ce a fost inițial descoperită de astronomi sud-coreeni în 2015. Halla este cel mai înalt munte din Coreea de Sud și este considerat un loc sacru. Planeta extrasolară (exoplaneta) orbitează în jurul unei stele gigantice mai mare decât Soarele nostru, numită Baekdu, care se află în constelația Ursa Minor.

Hall se învârte în jurul lui Baekdu la o distanță de două ori mai mică decât cea dintre Pământ și Soare. Halla este considerată un „Jupiter fierbinte”. Astronomii cred că Halla a supraviețuit cumva după ce steaua sa a trecut printr-o perioadă de tranziție violentă care ar fi trebuit să distrugă toate planetele din apropierea ei, potrivit unui studiu publicat miercuri în revista Nature.

Observațiile au fost făcute cu ajutorul satelitului Transiting Exopanet Survey al NASA, care studiază stelele din apropiere. Echipa a observat că Baekdu își arde rezervele de heliu din miezul ei, întrucât se pare că și-a epuizat deja hidrogenul. Descoperirea le-a indicat astronomilor faptul că steaua a trecut cândva prin faza de stea roșie gigantică.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Consecințe catastrofale pentru planetele înghițite de stele

„Înghițirea de către o stea are în mod normal consecințe catastrofale pentru planetele care orbitează în apropiere”, a explicat Dr. Dan Huber, cercetător de la Universitatea din Sidney și profesor asociat la Institutul de Astronomie al Universității din Hawaii. „Când am realizat că Halla a reușit să supraviețuiască în imediata vecinătate a stelei sale uriașe, a fost o surpriză totală”.

Cercetătorul australian a explicat că odată ce steaua a rămas fără hidrogen, aceasta și-a mărit dimensiunea cu mult peste distanța la care se află orbita planetei Halla. Planeta gazoasă a fost complet înghițită de Baekdu, înainte ca steaua să se micșoreze până la dimensiunea pe care o are astăzi.

Soarele este de așteptat că va ajunge la finalul duratei sale de viață peste 5 miliarde de ani, atunci când se va extins până la o dimensiune de 100 de ori mai mare decât cea pe care o are în acest moment, ceea ce înseamnă că Pământul și alte planete din sistemul nostru solar vor fi distruse până atunci.

În timp ce sistemul nostru solar are o singură stea, multe alte stele din Univers există în sisteme binare. Astronomii cercetează încă felul în care planetele se formează în jurul perechilor de stele și ce soartă pot avea odată ce stelele își schimbă forma.

Din observațiile mai recente a reieșit faptul că orbita aproape perfect circulară a planetei Halla, căreia îi ia 93 de zile pământești ca să se învârtă o dată în jurul stelei, a rămas stabilă pentru mai bine de un deceniu.

„Împreună, aceste observații au confirmat existența [planetei] Halla, ceea ce ne lasă cu întrebarea captivantă despre cum a supraviețuit planeta”, a spus autorul principal al studiului Dr. Marc Hon, astronom și cercetător postdoctoral la Universitatea din Hawaii.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 15:51
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
29 Oct. 2026, 15:51 // Slider //  Daniela Baranovschi

Ungaria a blocat din nou avansarea Ucrainei în negocierile de aderare la Uniunea Europeană, refuzând să aprobe rezultatele evaluării pentru ultimele două clustere de negociere, care nu au fost încă deschise. Decizia, luată pe 27 octombrie, afectează și parcursul european al Republicii Moldova, întrucât statele membre nu au susținut până acum separarea celor două țări în procesul de aderare, potrivit Euromaidan Press, care citează European Pravda.

Ungaria a refuzat din nou, pe 27 octombrie, să aprobe rezultatele procesului de evaluare pentru clusterele 4 și 5, ultimele două grupuri de capitole din negocierile de aderare a Ucrainei la UE care nu au fost încă deschise, în cadrul unei reuniuni a grupului de lucru pentru extindere al Consiliului UE, desfășurată la Bruxelles. A fost al doilea refuz al Budapestei într-o săptămână, transmite Antena3CNN.

Ucraina urmărește să adere la UE în timp ce luptă împotriva invaziei pe scară largă a Rusiei, iar timp de mai mulți ani, parcursul său a fost blocat de veto-urile Ungariei conduse de Viktor Orbán. Orbán a pierdut puterea în aprilie, în fața lui Péter Magyar, care a promis să readucă Ungaria în Europa. Acum, guvernul acestuia este cel care blochează ultimele două clustere.

Unul dintre diplomați a declarat că „poziția Ungariei nu s-a schimbat”. Irlanda, care deține președinția rotativă a Consiliului UE, știa dinainte că Budapesta nu își va schimba poziția, dar a inclus totuși subiectul pe ordinea de zi. Un alt diplomat a descris repetarea votului drept o mișcare politică menită să sporească presiunea asupra Ungariei, nu o încercare reală de a obține un vot favorabil.

Argumentele Ungariei nu au fost făcute publice pe 20 octombrie, când aceasta a blocat pentru prima dată demersul. Clusterul 4 acoperă transporturile, energia, rețelele transeuropene, mediul și clima. Clusterul 5 vizează agricultura, pescuitul, politica regională și normele bugetare.

La începutul acestei luni, parlamentul Ucrainei a adoptat legea privind școlarizarea în limbile minorităților, pe care Budapesta o ceruse, iar UE a deschis clusterele 2 și 3 pe 13 octombrie. Guvernul lui Magyar și-a condiționat sprijinul de îndeplinirea de către Kiev a 11 cerințe privind drepturile minorității maghiare.

Pe 16 octombrie, președintele Volodimir Zelenski a avut prima sa întâlnire bilaterală cu Magyar la Bruxelles și i-a mulțumit pentru deschiderea celor două clustere. El a adăugat că se lucra la deschiderea celorlalte două până la sfârșitul anului, a transmis biroul său. Zece zile mai târziu, Zelenski a explicat de ce este important acest calendar.

„Este foarte important ca ultimele două clustere de negociere pentru Ucraina să fie deschise până la sfârșitul acestui an și ca, în timpul președinției lituaniene, să putem deja închide capitole de negociere”, a scris el.

Lituania va prelua președinția Consiliului UE în ianuarie.

Următoarele decizii ale Budapestei ar putea stabili și dacă Ucraina și Republica Moldova vor continua să avanseze împreună în procesul de aderare.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat despre deschiderea ultimelor două clustere ale țării sale cu Magyar, în timpul unei vizite la Budapesta săptămâna trecută. În iulie, Ungaria se oferise deja să permită Republicii Moldova să avanseze separat, fără Ucraina.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!