Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Moldova vrea să se conecteze la Iniţiativa celor Trei Mări. Consultări police la Bucureşti

20 Iul. 2023, 10:14
 // Categoria: Politica // Autor:  Victoria Laur
20 Iul. 2023, 10:14 // Politica //  Victoria Laur

Problemele de securitate regională, parcursul european al Republicii Moldova, asistența pentru dezvoltare oferită Republicii Moldova de către România, cooperarea în cadrul organizațiilor internaționale – acestea sunt subiectele discutate de secretarul de stat al Ministerului de Externe, Vladimir Cuc, cu omologi de la Bucureşti,

Funcționarul de la Chişinău a avut întrevederi cu secretarul de stat român pentru afaceri strategice Iulian Fota şi cu secretara de stat pentru afaceri europene Daniela Gîtman. Oficialii au apreciat relaţiile bilaterale de nivel înalt, cooperarea între ministere, colaborarea economică şi creșterea schimburilor comerciale.

A fost subliniat interesul ambelor părți de a organiza, la București, următoarea ședință a comisiei mixte economice în toamna anului curent. Totodată, secretarii de stat au reconfirmat importanța avansării proiectelor strategice de infrastructură, interconectarea energetică și transporturi. Vladimir Cuc s-a referit la efectele benefice ale controlului coordonat pe sensul de intrare în România în punctul de trecere a frontierei Leușteni-Albița,  menționând că autoritățile de la Chișinău sunt interesate în continuarea eforturilor comune de fluidizare a traficului transfrontalier.

„În contextul cooperării regionale a fost exprimat interesul de conectare a Republicii Moldova la Inițiativa celor Trei Mări. Un subiect aparte l-au constituit pregătirile pentru cea de-a patra Conferință ministerială a Platformei de Sprijin pentru Moldova, co-prezidată de România, Germania și Franța. În altă ordine de idei, a fost apreciată susținerea reciprocă a candidaturilor țărilor noastre în cadrul instituțiilor ONU și altor formate multilaterale. O atenție aparte a fost acordată perspectivelor procesului de reglementare a conflictului transnistrean și menținerii stabilității în regiune”, notează MAEIE.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Secretarii de stat Vladimir Cuc și Iulian Fota au efectuat un schimb amplu de opinii cu privire la situația regională de securitate și impactul războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei. A  fost confirmat interesul reciproc al ambelor părți pentru cooperare în vederea consolidării rezilienței Republicii Moldova. În același context, Vladimir Cuc a  mulțumit pentru o nouă contribuție din partea României în valoarea de un milion de euro pentru pachetul de asistență DCB (Defence Capacity Building), anunțată la Summitul NATO de la Vilnius.

La întrevederea cu secretarul de stat Daniela Gîtman au fost apreciate progresele Republicii Moldova în realizarea reformelor, fiind reiterată susținerea deplină a României pentru parcursul de aderare la UE al Republicii Moldova. Cei doi au mai discutat despre proiectele aflate în derulare, care au scopul de a pregăti funcționarii din Republica Moldova,  în cadrul cursurilor profesionale organizate de MAE al României.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 13:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
29 Oct. 2026, 13:11 // Slider //  Valentina Buza

Instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova au admis deja 2.433 de studenți străini în anul curent de studii, conform datelor preliminare furnizate de universități, anunță Ministerul Educației. Dintre aceștia, 1.469 au fost înscriși la programele de studii superioare de licență, iar 964 – la master. La această etapă, numărul tinerilor care aleg să studieze la universitățile din țară denotă o creștere, anul trecut fiind înmatriculați 2.311 studenți străini.

Tinerii provin din 31 de țări ale lumii, preponderent din România, Ucraina, India, Israel. În instituțiile noastre învață studenți și din țări precum Tunisia, SUA, China, Suedia, Turcia, Danemarca, Azerbaidjan ș.a.

Cei mai mulți studenți au fost admiși la Universitatea Liberă Internațională din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” și Universitatea de Stat din Moldova.

Tinerii au optat pentru programe de licență în domenii precum Științe sociale și comportamentale, Științe ale educației, Științe economice, Sănătate, Drept, Tehnologii ale informației și comunicațiilor, Medicină veterinară, Arhitectură și construcții, Inginerie și activități inginerești. Topul celor cinci specialități alese de studenții străini este format din: Psihologie, Drept, Medicină, Pedagogie preșcolară și Stomatologie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!