Guvernul a aprobat lista tinerilor care vor prima bursa de performață a președintei Republicii Moldova. Vor beneficia de remunerare atât tineri din cadrul instituțiilor de învățământ superior, cât și din cele profesional-tehnice.
Pentru burse de merit au aplicat studenți cu media notelor de cel puțin 9,00, care își fac studiile cu profil agrar, tehnic, economic, medical, militar, drept și real. În cazul altor profiluri, medica nu putea fi mai mică decât 9,5.
Au fost depuse 21 de dosare ale studenților din învățământ superior. Din instituțiile profesional-tehnice s-au recepționat 29 de dosare, conform notei informative a Guvernului.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Toți tinerii nominalizați au prezentat documente confirmative precum că au participat la evenimente științifice, olimpiade naționale sau internaționale, concursuri și alte activități. Numărul burselor alocate fiecărei instituții a fost corelat cu numărul studenților care își fac studiile în cadrul ei.
Bursa președintelui Republicii Moldova constituie 1455 de lei lunar.



