Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0.2307%
  • USD
    18.0106
    0.377%
  • RUB
    0.2210
    1.267%
  • RON
    3.7789
    0.0582%
  • UAH
    0.3998
    0.3252%

Toate știrile

23 octombrie 2026

„Escrocul de pe Tinder” ar fi fost surprins de Revelion într-un restaurant de lux de la Chișinău

04 Ian. 2024, 18:11
 // Categoria: Life // Autor:  Elena Putregai
04 Ian. 2024, 18:11 // Life //  Elena Putregai

Simon Leviev, principalul personaj din documentarul „Escrocul de pe Tinder”, ar fi sărbătorit Revelionul într-un restaurant de lux de la Chișinău. Cel puțin asta a publicat el pe rețelele de socializare, fiind cunoscut pentru schemele prin care ar fi păcalit femei din întreaga lumea, scrie Agora.md.

În noaptea dintre ani, așa-zisul „escroc de pe Tinder” a publicat un filmuleț dintr-un restaurant de lux din capitală, filmarea fiind distribuită și pe conturile de socializare ale localului.

Poliția de Frontieră nu a putut confirma sau infirma dacă cetățeanul israelian Shimon Yehuda Hayut, acesta fiind numele său de naștere, a traversat frontiera Republicii Moldova. Serviciul de presă al instituției a făcut trimitere la datele cu caracter personal.

Unul dintre cele mai apreciate documentare de pe Netflix din februarie 2022 este „Escrocul de pe Tinder” (Tinder Swindler), care prezintă povestea lui Simon Leviev, un israelian care ar fi păcălit numeroase femei pe aplicația de dating, prejudiciul total fiind estimat la peste 10 milioane de euro.

Născut cu numele Shimon Hayut, acesta a părăsit Israelul în anul 2011 pentru a scăpa de acuzațiile de fraudă din țara natală. Iar ajuns în Finlanda, ar fi început să păcălească femei pe aplicația de dating Tinder. Leviev le-ar fi spus că este un multimilionar ce lucrează în industria armelor. Alte ori ar fi afirmat că este spion Mossad plecat în misiune. Se lăuda cu stilul său de viață plin de lux, zbura cu avioane private, se îmbrăca de la branduri de lux, stătea numai în hoteluri de cinci stele și participa la petreceri exclusiviste, scrie sursa.

Femeile îi cădeau rapid în plasă, captivate de stilul său de viață, astfel că le câștiga cu ușurință încrederea. După puțin timp de la începutul relației, acesta le-ar fi spus femeilor că este în pericol deoarece dușmanii săi vor să îl omoare. Iar tactica de mai departe era să zică că ar fi nevoit să își blocheze cardurile pentru a nu fi detectat de aceștia în urma tranzacțiilor și astfel le-ar fi cerut bani cu împrumut femeilor cunoscute pe Tinder. Victimele îi trimiteau sume de ordinul zecilor de mii de euro, iar escrocul le-ar fi hrănit cu promisiuni că le va returna banii în scurt timp.

În 2015, autoritățile din Finlanda l-au arestat pe cel care la acel moment se numea Shimon Hayut, pentru că ar fi păcălit trei femei. Acesta a stat doi ani în spatele gratiilor, iar apoi a fost eliberat. În 2017, s-a întors în țara natală, Israel unde ar fi devenit Simon Leviev, din dorința de a avea o nouă identitate. Ulterior, escrocheriile ar fi continuat. Iar în 2019 a fost arestat în Grecia, fiind deportat în Israel. La acel moment era urmărit de autoritățile din Israel, Suedia, Anglia, Germania, Danemarca și Norvegia.

El a negat însă toate acuzațiile care i-au fost aduse la acel moment. „Nu m-am dat niciodată fiul nimănui, dar oamenii își folosesc imaginația”, a spus Leviev pentru Channel 12 News.

Leviev fost condamnat la 15 luni de închisoare în Israel în decembrie 2019, pentru fraudă, furt și fals. După doar cinci luni a fost eliberat însă pentru bună purtare, ceea ce a nemulțumit victimele. În plus, el nu ar fi returnat niciun ban înapoi pentru că nu a fost găsit vinovat.

După ce a fost eliberat din închisoare, Simon Leviev, în vârstă de 31 de ani, a devenit foarte activ pe rețelele de socializare, fiind un influencer. Avea peste 100 de mii de urmăritori în momentul în care a apărut documentarul, iar în doar câteva ore de la publicarea sa pe Netflix a mai câștigat 25 de mii de urmăritori.

Simon Leviev a început și o afacere și le oferă oamenilor consultanță de afaceri în schimbul unei taxe de 300 de dolari. El duce în continuare o viață de lux, călătorește cu avionul privat și conduce bolizi de sute de mii de euro.

După ce a apărut documentarul, Simon Leviev a refuzat să dea comentarii, însă a anunțat că îi va da în judecată pe cei de la Netflix. Ulterior, Hayut a avut un prim interviu la subiect. Acesta a negat că el este „Tinder Swindler”, escrocul prezentat în film.

„Eram doar un tip singur, care căuta întâlniri cu niște fete pe Tinder… Nu sunt un escroc de Tinder”, a declarat Simon Leviev, citat de The Independent. „Sunt cel mai mare domn din lume și ei mă numesc Tinder Swindler”, a mai declarat acesta.

„Nu sunt un escroc și nu sunt un fals, oamenii nu mă cunosc, așa că nu mă pot judeca”, a mai spus Leviev.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
23 Oct. 2026, 16:33
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
23 Oct. 2026, 16:33 // Slider //  Victoria Laur

Un om a murit, iar alții patru sunt răniți, după ce un individ a deschis focul în apropiere de Paris. Tragedia s-a produs în regiunea Yvelines.

Bănuitul a deschis focul vineri, în jurul orei 10:00, peste fereastra deschisă a unei mașini, scrie news.ro. Printre cei care au avut de suferit se numără și o fetiță de 12 ani, care a fost atinsă de opt gloanțe. Minora se afla în stare gravă.

Persoana decedată este un sportiv de 26 de ani. Alt tânăr rănit, care se zbate între viață și moarte, are 21 de ani. Acesta a fost împușcat în apropierea unei benzinării. Celelalte victime au între 30 și 48 de ani.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Bărbatul de 39 de ani a fost reținut. El avea asupra sa o mitralieră, grenade lacrimogene și cocaină. Individul a fost dus la Parchetul Național Antiterorist. Individul are antecedente, iar anchetatorii stabilesc motivele pentru care acesta putea comite atentatul și desfășoară percheziții la domiciliul său.
Președintele Emmanuel Macron și premierul Sébastien Lecornu au transmis mesaje de compasiune victimelor și familiilor lor și au punctat că forțele de ordine au fost mobilizate maxim și au intervenit rapid, pentru neutralizarea atacatorului. El a fost arestat la mai puțin de 10 minute după ce a efectuat prima împușcătură.