La Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, se desfășoară miercuri, 7 aprilie, ședințe de judecată în cadrul cărora judecători de instrucție examinează demersurile procurorilor PCCOCS privind arestarea preventivă a trei persoane, printre care președintele FEA, Dorin Damir, reținute la începutul săptămânii, în contextul în care expiră prima măsură preventivă de 72 de ore.
Jurnaliștii s-au adunat lângă unul din cabinetele instanței, iar la un moment dat a ieșit un mascat, care de regulă este prezent împreună cu alții pentru a asigura escortarea suspecților. Când a ieșit s-a speriat atât de tare, încât a tresărit. Cel mai probabil, nu s-a așteptat să-i vadă acolo. Și chiar dacă a avut intenția să iasă, a revenit înapoi în cabinet.
Asta a stârnit hohote de râs din partea jurnaliștilor.
Sursa: Replica Media
Este de menționat că, într-un final, Dorin Damir a refuzat să fie escortat la Judecătoria Ciocana. A rămas în izolator. Procurorii au solicitat aplicarea mandatului de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele său și a încă doi suspecți – șeful IP Bălți, Valeriu Cojocari, și un angajat al Poliției de Frontieră – în dosarul fostei Direcții nr.5 din cadrul MAI. Sunt acuzați de abuz de serviciu, delapidarea averii statului, trecerea ilegală a frontierei de stat, divulgarea secretului de stat și fals în acte publice.



