Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

USMF „Nicolae Testemițanu” dă startul concursului de admitere pentru 2021-2022. Candidații se vor înregistra on-line

16 Iul. 2021, 16:24
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
16 Iul. 2021, 16:24 // Actualitate //  Realitatea.md

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova va da startul concursului de admitere la studii superioare pentru anul universitar 2021-2022, la 19 iulie curent. Anunțul a fost făcut de către reprezentanții USMF.

Potrivit informațiilor, la prima etapă a concursului de admitere – 19-30 iulie, candidații se vor înregistra on-line și vor aplica dosarele de concurs pe platforma e-admitere.usmf.md. Tinerii au dreptul să se înscrie concomitent la trei programe de studii, dar, în cazul  în care vor fi admiși, vor fi înmatriculați doar la un singur program de studii, din cele pentru care au optat.

Prin urmare, oferta educațională cuprinde:

– studii superioare de licență (4 ani) la specialitățile/programele:

  • Optometrie;
  • Asistență medicală generală;
  • Sănătate publică;
  • Tehnologie radiologică.

–   studii superioare integrate la specialitățile/programele:

  • Medicină (6 ani);
  • Stomatologie (5 ani);
  • Farmacie (5 ani).

–   studii superioare de masterat (2 ani) la specialitățile/programele:

  • Tehnologii moleculare în sănătate (masterat științific);
  • Managementul sănătății publice.

„În acest an, Planul de admitere cu finanțare de la bugetul de stat constituie 455 de locuri, inclusiv 25 de locuri pentru absolvenții instituțiilor de învățământ din stânga Nistrului”, menționează reprezentanții USMF.

Rezultatele intermediare ale concursului vor fi anunțate în data de 3 august, pe site-ul universității. Toți cei care se vor regăsi în liste urmează să prezinte actele în original, în perioada 4-10 august. Acest proces va fi organizat conform unui orar stabilit, pentru a asigura respectarea măsurilor de prevenire a COVID-19.

„La concursul final vor participa doar acei candidați care au prezentat actele în original. Astfel, tinerii care nu au promovat concursul intermediar de admitere, dar doresc să participe în concursul final, trebuie să depună actele în termenele stabilite. Rezultatele finale vor fi anunțate în data de 12 august pe site-ul Universității. Dacă vor rămâne unele locuri neacoperite, va fi organizat turul II de admitere”, este subliniat în comunicat.

Mai multe informații despre oferta educațională, Planul de admitere, Regulamentul de admitere, actele necesare, taxele de studii, Ghidul de înscriere on-line și alte date utile pentru candidați le puteți găsi AICI.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 16:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
29 Oct. 2026, 16:37 // Slider //  Daniela Baranovschi

Comisia Europeană a anunțat joi că a decis să amâne cu cel puțin un an implementarea oricărei legislații naționale care vizează interzicerea accesului minorilor la rețelele de socializare, o măsură menită să prevină duplicarea cu normele europene aflate în prezent în discuție, transmite AFP, transmite Agerpres.

Această decizie a fost luată după ce Austria a notificat Bruxelles-ul cu privire la intenția sa de a interzice accesul minorilor la rețelele de socializare. Alte state membre iau în considerare și ele legislația pe această temă, iar Comisia dorește să evite o proliferare a acestor legi înainte de adoptarea unor norme comune.

„Toți copiii din UE merită același nivel de siguranță online”, a declarat joi un purtător de cuvânt al Comisiei, subliniind că obiectivul a fost „o abordare armonizată” în întreaga Europă.

Proiectul de lege privind protecția copiilor online, „Legea copiilor”, propus la mijlocul lunii septembrie de Comisie, trebuie încă aprobat, în aceiași termeni, de Parlamentul European și de cele 27 de state membre.

Între timp, Comisia Europeană dorește să evite o „fragmentare” a pieței unice a UE. „Dacă procedați astfel, ajungeți să aveți grupe de vârstă diferite, legi diferite în diferite state membre”, iar reglementările devin ‘imposibil de aplicat”, a explicat purtătorul de cuvânt Thomas Regnier.

Dependența de ecrane, hărțuirea, lipsa somnului, tulburările de alimentație, ca să nu mai vorbim de hărțuirea sexuală: minorii sunt expuși la numeroase riscuri online. Drept urmare, presiunea politică crește din toate părțile pentru o mai bună protejare a copiilor și adolescenților din UE, iar inițiativele se înmulțesc la nivel național.

În Franța, legea care interzice rețelele de socializare pentru cei sub 15 ani, aprobată în această vară de Parlament, a fost anulată de cea mai înaltă instanță, Consiliul Constituțional, în numele libertății de exprimare.

Președintele Emmanuel Macron a promis o nouă lege „robustă din punct de vedere juridic” până în primăvara anului 2027. Nu este sigur că această nouă lege va fi afectată de înghețarea de un an, deoarece Parisul a notificat Bruxelles-ul înainte de mijlocul lunii septembrie și de prezentarea „Legii copiilor”, mai notează AFP.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!