Curs valutar
  • EUR
    20.0380
    0%
  • USD
    17.2682
    0%
  • RUB
    0.1993
    0%
  • RON
    3.8156
    0%
  • UAH
    0.3858
    0%

Toate știrile

05 septembrie 2026

Adrian Dupu, candidatul PNL la funcția de senator: Pe 1 decembrie, haideți să ne arătăm dragostea de țară ieșind la vot

29 Nov. 2024, 15:02
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
29 Nov. 2024, 15:02 // Politica //  Realitatea.md

„Pe 1 Decembrie, haideți să ne arătăm dragostea de țară ieșind la vot, votând pentru a păstra democrația, apartenența la Uniunea Europeană și la NATO, votând pentru a ne păstra libertatea și unitatea pentru care au murit înaintașii noștri!”. Este mesajul candidatului Partidului Național Liberal, Adrian Dupu, la funcția de senator pentru diaspora. Într-un mesaj publicat pe Facebook, Dupu îndeamnă românii de pe ambele maluri ale Prutului să iasă la vot și să voteze conștient.

„Încheiem astăzi campania electorală pentru alegerile parlamentare, iar în acest weekend, românii de pretutindeni își vor alege reprezentanții în Parlamentul României. A fost o campanie suprapusă cu cea pentru alegerile prezidențiale, o campanie lungă, plină de evenimente neprevăzute și rezultate neașteptate. Niciodată mai mult ca acum, în această campanie electorală, nu s-au simțit atât de tare interesele obscure, aproape explicite, a celor care vor să-i învrăjbească pe români.

Peste doar două zile, sărbătorim cu toții, din sate și orașe, din țară și din afară țării, Ziua Națională a României, zi în care ne simțim mândri că suntem români. Astăzi la 106 ani de la Marea Unire, și 35 de ani de la Revoluția care ne-a redat libertatea, avem cu toții nevoie de o nouă unire! Avem nevoie, cu toții, de la mic la mare, din toate colțurile lumii, să ne unim pentru România! Astăzi, poate mai mult ca oricând in ultimii ani, România are nevoie să îi demonstrăm că o iubim cu adevărat.

Pe 1 Decembrie, haideți să ne arătăm dragostea de țară ieșind la vot, votând pentru a păstra democrația, apartenența la Uniunea Europeană și la NATO, votând pentru a ne păstra libertatea și unitatea pentru care au murit înaintașii noștri!

Partidul Național Liberal, partidul care a înfăptuit Marea Unire de la 1918, a dovedit mereu că este cel mai responsabil partid românesc pro-european. Avem un plan, am asumat deja angajamente pe termen mediu și lung, știm ce avem de făcut și vom face. Vă asigur că un vot pentru listele Partidului National Liberal este un vot care va garanta României un loc în rând cu țările civilizate ale lumii! Închei prin a mulțumi tuturor românilor care trăiesc în afara granițelor pentru că ne fac cinste, indiferent unde se află, și îmi iau angajamentul ca la rândul meu să îi reprezint cu cinste în Parlamentul României! Unire, dragi români”, se arată în mesajul lui Adrian Dupu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, în România, vor fi organizate alegeri parlamentare în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie. Cetățenii din Republica Moldova care dețin pașapoarte românești vor putea să-și exercite dreptul de vot la cele 59 de secții, deschise pe teritoriul țării noastre, dintre care17 – la nord, 34 – la centru și 8 – la sudul Moldovei.

CMF: 11240002

Realitatea Live

Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
05 Sept. 2026, 12:00
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
05 Sept. 2026, 12:00 // Societate //  Cătălina Boico

Autoritățile pregătesc o lege specială pentru accelerarea reorganizării Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” și crearea Societății pe Acțiuni „CFM Infra”, care va administra infrastructura feroviară. Noua companie ar urma să fie înregistrată până la sfârșitul anului 2026, transmite BANI.MD.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului care urmează să fie aprobat de Guvern, termenul-limită este stabilit prin Agenda de reforme aferentă Planului de creștere al Republicii Moldova pentru 2025-2027 și „nu poate fi modificat”.

Reforma presupune separarea administratorului infrastructurii feroviare de operatorii care vor presta servicii de transport de pasageri și mărfuri, în conformitate cu modelul prevăzut de Codul transportului feroviar.

În prezent, CFM se află deja într-un proces de reorganizare. Printr-o hotărâre anterioară a Guvernului a fost decisă crearea unei societăți pe acțiuni care să preia activitatea operațională de transport feroviar. Următorul pas este transformarea întreprinderii de stat rămase în S.A. „CFM Infra”, care va administra liniile, instalațiile și celelalte active de infrastructură.

Autorii proiectului avertizează că, dacă ar fi respectate integral toate procedurile prevăzute de legislația generală, reorganizarea ar putea fi finalizată abia în martie-aprilie 2027.

Pentru a evita această întârziere, proiectul propune mai multe derogări. Printre procedurile considerate prea îndelungate se numără evaluarea integrală a patrimoniului, notificarea și protecția creditorilor, consultarea salariaților și efectuarea unui control fiscal prealabil.

Astfel, evaluarea obligatorie ar urma să fie efectuată doar pentru activele care vor constitui aportul la capitalul social al „CFM Infra”. Restul bunurilor transmise noii societăți vor fi reflectate la valoarea contabilă din situațiile financiare ale CFM.

Totodată, autoritățile susțin că evaluarea integrală a întregului patrimoniu ar genera costuri de zeci de milioane de lei din bugetul de stat. Și termenele acordate creditorilor ar urma să fie reduse. Aceștia vor fi informați în termen de cinci zile de la publicarea avizului de reorganizare și vor avea 10 zile pentru a solicita garanții sau alte măsuri de protecție a creanțelor. Totodată, creditorii nu vor putea bloca procesul de reorganizare.

Guvernul insistă că reforma nu reprezintă o privatizare. „CFM Infra” va avea capital integral de stat, iar infrastructura feroviară va rămâne în proprietatea și sub controlul statului.

În același timp, noul model ar urma să permită accesul operatorilor privați la infrastructura feroviară în condiții transparente și nediscriminatorii, contra unei taxe de utilizare a rețelei.

Reorganizarea are loc într-un moment în care CFM încearcă să iasă dintr-o perioadă financiară dificilă. În prima jumătate a anului 2026, întreprinderea a raportat un profit de aproximativ 18 milioane de lei, după o pierdere de circa 90 de milioane de lei înregistrată în 2025.

Problemele structurale rămân însă majore. Infrastructura feroviară este puternic uzată, iar pe unele sectoare trenurile circulă cu viteze de doar aproximativ 10 km/h. Parcul de locomotive și vagoane este, de asemenea, învechit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Precizăm că, Calea Ferată a Moldovei dispune de doar 12 locomotive noi, achiziționate cu sprijinul unui credit acordat de BERD, în timp ce o mare parte din restul parcului de tracțiune datează încă din anii 1980.