Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0.0289%
  • USD
    17.2475
    0.0504%
  • RUB
    0.2051
    1.7552%
  • RON
    3.8173
    0.055%
  • UAH
    0.3872
    0.3616%

Toate știrile

11 septembrie 2026

Produsele moldovenești pot ajunge în fața cumpărătorilor internaționali la SIAL Paris 2026

03 Iun. 2026, 15:04
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
03 Iun. 2026, 15:04 // Actualitate //  Realitatea.md

Agenția de Investiții, în parteneriat cu Asociația Moldova Fruct, anunță extinderea perioadei de aplicare pentru companiile interesate să participe la standul de țară al Republicii Moldova în cadrul SIAL Paris 2026, una dintre cele mai importante expoziții internaționale dedicate industriei Food & Beverages.

Termen-limită de aplicare este 12 iunie 2026.

Expoziția va avea loc în perioada 17–21 octombrie 2026, la Paris, Franța, și va reuni companii, importatori, retaileri, distribuitori, reprezentanți HoReCa și profesioniști din industria alimentară din mai multe piețe internaționale.

Prin extinderea apelului, organizatorii oferă companiilor din Republica Moldova mai mult timp pentru a-și pregăti dosarul de aplicare și pentru a evalua această posibilitate de promovare externă într-un cadru profesionist, cu vizibilitate internațională.

Participarea la SIAL Paris 2026 poate reprezenta o oportunitate importantă pentru producătorii și exportatorii moldoveni care urmăresc să își prezinte produsele în fața cumpărătorilor internaționali, să stabilească noi contacte comerciale și să înțeleagă mai bine cerințele piețelor externe.

În cadrul standului de țară vor fi selectate maximum 14 companii autohtone producătoare sau exportatoare de produse agroalimentare. Sunt vizate, în special, companiile din domeniul fructelor și legumelor procesate, produselor de tip grocery/băcănie, mierii, produselor de patiserie și altor categorii alimentare cu potențial de export.

Companiile selectate vor beneficia de:

  • spațiu expozițional amenajat în cadrul standului Republicii Moldova;
  • vizibilitate într-un eveniment internațional specializat;
  • suport logistic pentru livrarea mostrelor la stand;
  • posibilitatea de a interacționa direct cu importatori, retaileri, distribuitori și reprezentanți HoReCa;
  • un cadru comun de promovare a produselor moldovenești sub identitatea națională a Republicii Moldova.

„SIAL Paris nu este doar o expoziție, ci una dintre cele mai eficiente platforme globale pentru dezvoltarea exporturilor. La ediția precedentă, evenimentul a reunit peste 285.000 de profesioniști din peste 200 de țări, iar 83% dintre cumpărători au declarat că au inițiat tranzacții în timpul sau după expoziție. Pentru companiile moldovenești, participarea înseamnă acces direct la importatori, retaileri și distribuitori internaționali, într-un format care poate accelera intrarea pe noi piețe și dezvoltarea relațiilor comerciale pe termen lung”, a declarat Irina Tolstousov, Director adjunct al Agenției de Investiții.

Criteriile de selecție vor urmări gradul de pregătire al companiilor pentru export și capacitatea acestora de a se prezenta profesionist în cadrul unei expoziții internaționale. Printre criteriile principale se numără:

  • statutul de companie autohtonă producătoare sau exportatoare de produse agroalimentare;
  • deținerea certificatelor relevante pentru piața Uniunii Europene;
  • experiență de export în UE sau intenția clară de a accesa aceste piețe;
  • existența unor loturi comerciale conforme cerințelor de calitate ale pieței europene;
  • capacitate de producție și soluții de ambalare adaptate cerințelor cumpărătorilor internaționali;
  • interes pentru dezvoltarea relațiilor comerciale cu rețele internaționale, distribuitori sau parteneri HoReCa;
  • disponibilitatea de a pregăti materiale promoționale adecvate, inclusiv cărți de vizită, broșuri, site web și adresă de e-mail corporativă.

Totodată, reprezentantul delegat al companiei trebuie să vorbească limba engleză, să cunoască aspectele tehnice necesare pentru discuții B2B, inclusiv oferte de preț, logistică și proceduri de export, și să aibă împuternicirea de a comunica și negocia cu potențiali parteneri comerciali.

Taxa nu include costurile de transport și cazare, care vor fi suportate individual de fiecare companie.

Companiile interesate sunt invitate să aplice până la 12 iunie 2026, completând formularul de înregistrare:

https://docs.google.com/forms/d/1qAe7KlF4tX0kqIk6aK9DYSOwMIDgcdgMEJyyUWmw7go/viewform?edit_requested=true

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
11 Sept. 2026, 14:57
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
11 Sept. 2026, 14:57 // Slider //  Realitatea.md

Deputatul Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Gaik Vartanean, împreună cu juristul MAN, Alexei Paniș, au depus vineri, 11 septembrie, o sesizare la Curtea Constituțională în legătură cu noile reguli aplicate investitorilor din sectoarele strategice ale economiei, avertizând că acestea permit restrângerea unor drepturi importante, inclusiv pierderea controlului asupra unei afaceri, în baza unor criterii insuficient definite de lege.

Potrivit reprezentanților MAN, modificările ridică probleme serioase de constituționalitate atât prin modul în care au fost adoptate, cât și prin formulările foarte vagi.

Reprezentanții MAN susțin că amendamentul a fost introdus în grabă, între două lecturi, într-un proiect de lege care, inițial, se referea la un cu totul alt subiect – simplificarea procedurilor pentru instalarea panourilor solare, pompelor de căldură și dezvoltarea infrastructurii energetice – fără dezbateri și consultări reale.

Totodată, ei au spus că în prima lectură, Parlamentul nu a discutat criteriile de eligibilitate ale investitorilor. Ulterior însă, proiectul a fost completat cu prevederi importante care pot afecta direct drepturile investitorilor și proprietatea privată, libertatea de a investi și controlul asupra unei afaceri.

„O asemenea modificare, cu efecte atât de importante asupra drepturilor, trebuia examinată separat, transparent și printr-o procedură legislativă completă”, susține deputatul Gaik Vartanean.

Totodată, juristul Alexei Paniș a atras atenția asupra caracterului vag al noii norme. Un investitor poate fi declarat neeligibil în baza unor informații potrivit cărora acesta ar fi fost implicat în acțiuni sau inacțiuni ce prezintă un pericol pentru securitatea statului. Potrivit acestuia, legea nu stabilește însă clar ce înseamnă acest pericol, cât de grav sau actual trebuie să fie și nici ce legătură trebuie să existe între presupusul risc și investiția concretă.

„Conceptul de pericol pentru securitatea statului trebuie să fie clar delimitat. Trebuie stabilite criteriile de apreciere a pericolului, gravitatea faptelor și perioada în care acestea pot fi luate în considerare. Mecanismul de protejare a interesului statului și de verificare a investițiilor este necesar într-o societate democratică, dar trebuie să existe un echilibru între protejarea statului și drepturile investitorilor și antreprenorilor. Un abuz nu poate fi înlăturat printr-un alt abuz”, a subliniat Alexei Paniș.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

De asemenea, reprezentanții MAN avertizează că efectele aplicării acestor norme pot fi grave: pierderea dreptului de a investi, obligația de a vinde participațiile deținute sau chiar pierderea controlului asupra unei companii.

„Vreau să subliniez foarte clar: nimeni nu contestă dreptul statului de a proteja securitatea națională. Dar securitatea națională nu poate deveni un motiv pentru discreție nelimitată din partea autorităților. Contestăm o normă care permite restrângerea drepturilor investitorilor și chiar pierderea controlului asupra unei afaceri pe baza unor criterii neclare, care nu sunt suficient definite de lege”, a conchis Gaik Vartanean.

Prin sesizarea depusă, reprezentanții MAN au solicitat Curții Constituționale să verifice dacă aceste prevederi respectă Constituția Republicii Moldova și previzibilitatea legii.