Curs valutar
  • EUR
    20.1523
    0.1305%
  • USD
    17.9427
    -0.0786%
  • RUB
    0.2182
    0.5041%
  • RON
    3.7767
    0.0662%
  • UAH
    0.3985
    0.0251%

Toate știrile

22 octombrie 2026

„Soarele artificial” din Coreea de Sud a funcționat 102 secunde. Cercetătorii fac un nou pas spre energia viitorului

10 Iun. 2026, 09:05
 // Categoria: Sci-tech // Autor:  Realitatea.md
10 Iun. 2026, 09:05 // Sci-tech //  Realitatea.md

Reactorul experimental de fuziune nucleară KSTAR din Coreea de Sud, supranumit și „soarele artificial”, a reușit să mențină plasma la temperaturi de fuziune timp de 102 secunde, stabilind un nou record și apropiind cercetătorii de obiectivul producerii unei surse de energie curate și aproape inepuizabile, transmite Antena 3 CNN.

Potrivit Korea Institute of Fusion Energy (KFE), performanța reprezintă un pas important în reproducerea pe Pământ a procesului care alimentează Soarele. Pentru a obține rezultatul, inginerii au utilizat materiale îmbunătățite, capabile să reziste la temperaturi extreme și să mențină stabilitatea reacției pentru o perioadă mai îndelungată.

Recordul nu este important doar prin durata sa. Cercetătorii au reușit să mențină reactorul în așa-numitul „mod de înaltă confinare”, în care câmpurile magnetice țin particulele de plasmă compactate și stabile, condiție esențială pentru obținerea energiei prin fuziune.

Echipa KSTAR a modernizat componentele care gestionează plasma folosind tungsten, un material capabil să suporte temperaturi uriașe. Aceste elemente protejează reactorul de plasma care atinge aproximativ 100 de milioane de grade Celsius, de aproape șapte ori mai mult decât temperatura din nucleul Soarelui.

Specialiștii subliniază că viitoarele centrale de fuziune vor trebui să funcționeze continuu și să producă energie în mod constant, nu doar pentru câteva secunde. În acest context, cele 102 secunde reprezintă o dovadă că tehnologia poate deveni suficient de stabilă pentru utilizarea practică.

Cu toate acestea, energia de fuziune comercială rămâne încă un obiectiv îndepărtat. Reactorul KSTAR nu produce deocamdată electricitate, ci este folosit pentru testarea și perfecționarea tehnologiilor necesare viitoarelor centrale.

Cercetătorii sud-coreeni și-au propus acum o nouă țintă: menținerea reacției timp de 300 de secunde. În paralel, laboratoare din întreaga lume încearcă să rezolve provocări esențiale, inclusiv dezvoltarea unor materiale care să reziste ani la rând în condiții extreme și a unor sisteme capabile să genereze mai multă energie decât consumă.

Potrivit experților, rezultatul obținut de KSTAR demonstrează că fuziunea nucleară se apropie treptat de nivelul de stabilitate necesar pentru a deveni o sursă reală de energie, care într-o zi ar putea reduce dependența lumii de combustibilii fosili.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
22 Oct. 2026, 12:15
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
22 Oct. 2026, 12:15 // Slider //  Cătălina Boico

Premierul Vasile Tofan s-a întâlnit astăzi, 22 octombrie, cu echipa de experți a Fondului Monetar Internațional (FMI), condusă de Alina Iancu, care se află în Republica Moldova, în perioada 21-28 octombrie, într-o vizită de lucru.

Discuțiile s-au axat pe evoluțiile economice recente, perspectivele macroeconomice și prioritățile de politici economice ale Guvernului. Totodată, au fost abordate subiecte ce țin de politica fiscal-bugetară, gestionarea finanțelor publice, reformele structurale, situația din sectorul energetic și măsurile de protecție socială, precum și stimularea creșterii economice și atragerea investițiilor.

Șeful Executivului a reiterat angajamentul Guvernului de a promova politici economice responsabile, orientate spre asigurarea stabilității macroeconomice, consolidarea sustenabilității finanțelor publice și crearea unui mediu favorabil dezvoltării economice.

„Mizăm pe o creștere economică durabilă, bazată pe investiții, eliminarea barierelor din calea afacerilor, stimularea antreprenoriatului și a concurenței, creșterea productivității și eficientizarea întreprinderilor de stat, inclusiv prin privatizare acolo unde este oportun. Nu pe o creștere alimentată preponderent de cheltuieli bugetare nesustenabile. Disciplina fiscală și dezvoltarea economică trebuie să meargă mână în mână”, a spus prim-ministrul.

La rândul său, șefa misiunii FMI, Alina Iancu, a subliniat interesul pentru aprofundarea discuțiilor privind prioritățile economice și agenda de reforme.

„Ne bucurăm să avem această oportunitate de dialog cu noul Guvern, să discutăm prioritățile de politici economice și reformele, precum și modul în care FMI poate oferi sprijin în continuare”.

De asemenea, părțile au convenit să mențină un dialog deschis și constructiv, inclusiv prin valorificarea expertizei FMI în domeniile prioritare pentru dezvoltarea economică a țării noastre.