Curs valutar
  • EUR
    19.9714
    -0.0025%
  • USD
    17.2301
    -0.314%
  • RUB
    0.2025
    -1.4815%
  • RON
    3.8104
    0.0262%
  • UAH
    0.3852
    -0.3115%

Toate știrile

18 august 2026

Atribuții suplimentare pentru CSM. Președintele interimar și vicepreședintele CSJ ar putea fi desemnați de Consiliu

15 Sept. 2021, 17:56
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
15 Sept. 2021, 17:56 // Politica //  Realitatea.md

În cazul nedesemnării vicepreședintelui care va exercita funcțiile președintelui Curții Supreme de Justiție (CSJ) în absența acestuia, funcțiile în cauză vor fi exercitate de către vicepreședintele desemnat de Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM), iar în cazul în care funcția de președinte al CSJ va rămâne vacantă, interimatul acesteia va fi asigurat de către un judecător desemnat de CSM. Un proiect de lege în acest sens urmează să fie examinat mâine, la ședința Parlamentului, după ce astăzi, Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat, în raportul inițiativei legislative, care prevede modificarea procedurii prin care este numit președintele interimar al CSJ și al vicepreședintelui instituției.

Inițiativa legislativă a fost elaborată pentru a ajusta prevederile Legii cu privire la Curtea Supremă de Justiție la standardele constituționale de administrare a justiției.

Până acum, președintele interimar al Curții Supreme de Justiției era desemnat în funcție de vârstă. În aceste condiții, autorii proiectului consideră că vârsta, ca unicul criteriul de eligibilitate pentru atribuirea ex-jure a calității de interimar în exercițiul atribuțiilor administrative în CSJ, reprezintă, în esență, o înlăturare defectuoasă a CSM de la exercitarea atribuțiilor statutare.

Realitatea Live

18 Aug. 2026, 16:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
18 Aug. 2026, 16:16 // Slider //  Realitatea.md

În municipiile Chișinău și Bălți, calitatea aerului continuă să fie afectată de nivelul ridicat al poluanților. Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu, în ultimele 24 de ore, lipsa precipitațiilor, influența sectorului cald, vântul slab și prezența stratului de reținere în orele nocturne și dimineața au favorizat acumularea poluanților în aer.

Datele privind calitatea aerului, înregistrate la posturile de observații din Chișinău și Bălți în zilele de 17 august, la orele 13:00 și 19:00, și 18 august, la ora 07:00, arată depășiri ale normelor sanitare.

În municipiul Chișinău, concentrația maximă momentană a dioxidului de azot a depășit norma sanitară de 1,1-1,2 ori, în zonele străzilor Calea Ieșilor, Vladimirescu și Fântânilor. Totodată, concentrația maximă admisibilă pentru media zilnică a fost depășită în municipiul Chișinău pentru: dioxid de azot – de 1,6 ori; monoxid de azot – de 1,2 ori; aldehidă formică – de 4,8 ori.

În municipiul Bălți, au fost înregistrate depășiri ale concentrației maxime admisibile pentru media zilnică la: suspensii solide – de 1,7 ori; dioxid de azot – de 1,4 ori; aldehidă formică – de 1,6 ori.

Luni, 17 august, valorile poluanților monitorizați la stația automată de tip trafic din municipiul Chișinău și la stația automată de tip fond rural, cu elemente industriale, din satul Mateuți, raionul Rezina, s-au încadrat în limitele stabilite. Excepție au făcut particulele în suspensie (PM10), înregistrate la stația din Mateuți.

Totodată, până la ora 11:00, pe 18 august, la stația automată din satul Mateuți a fost înregistrată, în ultimele 24 de ore, o depășire de 1,1 ori a valorii-limită pentru concentrația medie a particulelor în suspensie (PM10).

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu precizează că astăzi, 18 august, influența fronturilor atmosferice, ploile slabe de scurtă durată, izolat, însoțite de descărcări electrice, precum și intensificările vântului de până la 15-20 m/s vor contribui la dispersia poluanților din aer. Miercuri, 19 august, atenuarea vântului și formarea straturilor de reținere pot însă favoriza creșterea concentrațiilor de noxe în orașele monitorizate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pentru a preveni creșterea nivelului de poluare a aerului, autoritățile avertizează populația să nu ardă resturi vegetale și deșeuri.

„Conform datelor colectate de la punctele de măsurare în regim manual și stațiile automate de pe teritoriul republicii, valorile debitului dozei ambientale a radiației gama în data de 17 august se situează în intervalul 0,08–0,19 μSv/h, iar în dimineața de 18 august – 0,08-0,17 μSv/h. Valorile echivalentului dozei ambientale a radiației gama se încadrează în limitele fondului radiativ natural, în conformitate cu normele fundamentale de radioprotecție (limita de avertizare – 0,25 mSv/h)”, transmite instituția.