Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0.2307%
  • USD
    18.0106
    0.377%
  • RUB
    0.2210
    1.267%
  • RON
    3.7789
    0.0582%
  • UAH
    0.3998
    0.3252%

Toate știrile

23 octombrie 2026

Peste trei mii de fermieri vor motorină de la români. Când vor primi aceștia ajutorul

21 Apr. 2021, 15:19
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
21 Apr. 2021, 15:19 // Actualitate //  Realitatea.md

Cele 6 000 de tone de motorină promise de autoritățile de peste Prut fermierilor moldoveni afectați de seceta din vara anului trecut, vor fi distribuite la 3 430 beneficiari. Despre asta anunță Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, într-un comunicat de presă. Potrivit responsabililor, în total au fost depuse 3 502 cereri, iar șapte dosare au fost respinse, pe motiv că nu au întrunit criteriile de eligibilitate.

Cererile au fost depuse la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, în perioada 16 martie-5 aprilie.

„Cele mai multe solicitări de ajutor umanitar au fost depuse de producătorii agricoli din raioanele: Cahul – 232 cereri, Comrat – 177 cereri, Căușeni – 176 cereri, Orhei – 164 cereri, Ștefan-Vodă – 152 cereri. Conform datelor preliminare, producătorii agricoli au declarat că, în anul trecut,  au fost afectate de secetă circa 475 mii ha de teren agricol, cel mai mult fiind afectate terenurile cultivate cu porumb – 49,3% (234,4 mii ha), floarea soarelui – 45,9% (218,0 mii ha) și alte culturi (soia – 7,7 mii ha, sorg – 7,3 mii ha, sfecla de zahăr- 2,9 mii ha, mazărea -2,7 mii ha, etc.)”, anunță MADRM.

Reprezentanții instituției precizează că mărimea ajutorului per hectar de teren arabil afectat se va calcula în baza cantității totale de motorină disponibilă, raportată la suprafața totală eligibilă. Între timp, responsabilii susțin că nu este clar când va fi distribuit ajutorul, iar cu detalii vor reveni ulterior.

Amintim că, Guvernul României a aprobat la 8 februarie, acordarea ajutorului umanitar, cu titlu gratuit, pentru Republica Moldova, destinat susținerii agricultorilor afectați de secetă. Ajutorul a fost anunțat în luna decembrie, anul trecut, de către președintele român Klaus Iahannis, aflat într-o vizita oficială la Chișinău.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
23 Oct. 2026, 15:31
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
23 Oct. 2026, 15:31 // Slider //  Realitatea.md

Într-un bloc din centrul municipiului Chișinău, tavanul unui apartament s-a prăbușit peste canapea. Din fericire, în momentul incidentului nimeni nu se afla acasă.

Locuința se află la etajul patru al unui bloc de pe bulevardul Iuri Gagarin. Când au revenit acasă, oamenii au găsit un tabloul dezolant – podul și o parte din apartament distruse.

Cetățenii care locuiesc în bloc au expediat redacției Realitatea imagini de la fața locului și afirmă că starea acoperișului este deplorabilă de mai mult timp, iar ploaia de ajunge în case.

La locul incidentului au intervenit polițiștii, salvatorii și reprezentanții Primăriei, relatează cetățenii. Locuitorilor apartamentului avariat li s-ar fi interzis să rămână în casă, iar vecinii ar fi fost avertizați că sunt și ei în pericol.

Unul dintre locuitorii blocului, care are doi copii, ar fi fost nevoi să semneze o declarație pe proprie răspundere, că își asumă riscurile, dacă rămâne în apartament.

„D fost creată o comisie de resort din domeniul autorităților publice locale, la moment cazul este evaluat de experții în construcție. IGSU la momentul inițial de evaluare nu a stabilit risc pentru viața. În rest cazul este gestionat de comisia creată în domeniu din partea autorităților”, a comunicat pentru Realitatea ofițera de presă a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Pușcașu.

Deși oamenii afirmă că la fața locului au intervenit și oamenii legii, serviciul de presă al Poliției Capitalei a informat Realitatea că nu are înregistrat asemenea caz.

Reprezentanții Primăriei Capitalei nu au răspuns deocamdată la solicitarea Realitatea de a oferi precizări la subiect.