Vitalie Ciobanu
pentru Europa Liberă
Ne întrebăm de la un timp încoace dacă în Republica Moldova există o veritabilă luptă împotriva corupției. Guvernarea a început să-și pună în aplicare promisiunile electorale sau nu sunt decât show-uri cu rețineri de personaje politice până nu demult influente, pentru a distrage atenția publică de la scumpirea vieții?
Cum stăm ațintiți cu ochii pe fluxurile de știri, așteptând primele salve de pe frontul ruso-ucrainean și sperând totuși că vom evita războiul, un eveniment intern a făcut valuri în mass-media: anchetarea penală a 13 din grupul celor 14 foști deputați comuniști „cumpărați de Plahotniuc” în decembrie 2015. „Cumpărați”, da, această percepție a rămas până azi.
Ne aducem bine aminte cum s-au întâmplat lucrurile. Partidul Democrat, cu doar 19 mandate în parlament, avea nevoie de o majoritate parlamentară ca să guverneze de unul singur și minunea s-a întâmplat, când 14 inși din fracțiunea comunistă a lui Voronin și-au descoperit subit „vocația social-democrată” și au anunțat pe 21 decembrie 2015 că aderă la construcția proiectată de PD. Ulterior acestei aglomerări dubioase i s-au alăturat o seamă de transfugi de la PLDM și PL.
Se pregătea instalarea triumfală a lui Plahotniuc în postul de prim-ministru, dar s-a opus președintele Nicolae Timofti, susținut de partenerii occidentali. Partida nu era tranșată. După ce Ion Sturza, premierul oficial desemnat, fusese boicotat în parlament, iar consilierul prezidențial Ion Păduraru (protagonistul tentativei a doua) și-a retras, inexplicabil, candidatura, dl Timofti a fost pus în fața unui fapt împlinit: o „majoritate a deputaților” care-l avea ca purtător de stindard pe Pavel Filip și ca șef din umbră pe Plahotniuc-coordonatorul. Astfel s-a constituit guvernului Filip, votat literalmente „la miezul nopții”.
Din grupul celor 13, supuși azi anchetei și perchezițiilor la domiciliu, cinci au nimerit în izolatorul CNA: Anatolie Zagorodnîi, Vladimir Vitiuc, Artur Reșetnicov, Sergiu Sîrbu – închiși pentru 30 de zile, și Violeta Ivanov (trecută la partidul „Shor”) arestată pentru 20 de zile. Cu toții, cum altfel?, se declară nevinovați, victime ale unei răzbunări politice. Reșetnicov și Sîrbu, mai volubili de felul lor, chiar s-au dat în spectacol.
După îmbrățișarea „platformei social-democrate”, averile transfugilor au crescut ca pe drojdii. Comunistul Voronin, fostul lor șef de partid, întărește supozițiile anchetatorilor și chiar afirmă că știe cine și cum a făcut racolarea, ce sumă de bani i s-a propus fiecăruia. Voronin e supărat, Voronin acuză, dar are el însuși un palmares dezastruos, căci dacă nu l-ar feri imunitatea parlamentară, singurii cu care ar trebui să vorbească ar fi procurorii – ne referim la represiunile din 7 aprilie 2009, când era președinte – nu cu moderatorii TV, setoși de glumițele vulgare ale fostului general de miliție sovietic.
Îmbogățirea ilicită de care sunt acuzați cei 13 transfugi ai oligarhului este doar o parte a problemei. Au dreptate cei care susțin că mai gravă în acest caz este corupția politică, întrucât ea a înlesnit operațiunea de acaparare a statului de către Plahotniuc. Așadar, mai eficient ar fi ca cei 13 să fie judecați prin prisma Declarației privind statul captiv, votată, în iunie 2019, de majoritatea ad-hoc, PSRM și Blocul ACUM (acesta din urmă compus din PAS și Platforma DA). Doar că adoptarea acelui document n-a avut nici un fel de consecințe practice.
Actuala majoritate parlamentară, prin urmare, ar trebui să revină asupra Declarației privind statul captiv și să voteze niște măsuri legislative care să conducă la developarea unor responsabilități concrete și la condamnări în justiție.
Se va spune că e greu să detașezi asemenea responsabilități, ele sunt volatile: probele lipsesc, martorii (prezumptivii martori) refuză să vorbească, iar făptuitorii acelei crime – capturarea statului – au fugit peste hotare și nu există deocamdată speranța să-i vedem încătușați în Republica Moldova, complicitățile sunt prea puternice.
Nimic nou sub soare. Răul, crima, manipularea, minciuna au fost mereu cu un pas înaintea binelui, dreptății, onestității, echității, adevărului. Răul e inventiv, răul e lipsit de inhibiții, răul mizează pe slăbiciunea ființei umane. Binele țintește virtutea, care e mult mai greu de întreținut, binele ezită, binele se întreabă dacă nu a greșit drumul, dacă nu plătește un preț prea mare, dacă mijloacele folosite nu compromit destinația.
Asupra vinovăției celor anchetați se vor pronunța organele de drept și ar fi bine ca aceste dosare să aibă finalitate. Să fie cercetați și dezertorii din alte partide care l-au servit pe oligarh, să nu se reducă totul la un foc de artificii mediatic. În caz contrar ponoasele le va trage guvernarea și nu doar ea, ci noi toți, cetățenii Republicii Moldova.
E o sfidare fără margini. Sunt atâția oameni care trăiesc de azi pe mâine, care aleargă toată ziua de la o slujbă la alta, prost plătite, pentru că au părinți bolnavi și copii mici de întreținut, și în același timp o castă de privilegiați corupți se lăfăiesc în castele, în bani nemunciți, în limuzine luxoase, iar când sunt întrebați de unde provin aceste bunuri, la modestele lor declarații de venit, țipă în gura mare că sunt persecutați politic, că li s-au încălcat drepturile, că sunt „ostaticii regimului”.
Vorbim despre prăbușirea moralității în spațiul public. Corupția, s-a tot spus, atentează la siguranța statului, îl slăbește, favorizează o agresiune străină. Corupția seacă energiile unei națiuni, sporește depresia și disperarea. Corupția își angajează avocați (faimoșii „avocați ai diavolului”, consacrați cinematografic), plătește judecători venali, exploatează cu succes breșele din legislație și din Codul Penal.
Ce este creșterea, potrivit sondajului IDIS-ISPRI, dat publicității ieri, 8 februarie, ba chiar dublarea în preferințele electoratului a partidului „Shor” – formațiunea-fanion a corupției moldovenești intangibile și triumfătoare –, ce este dacă nu confirmarea acestei degradări morale?
Hoții cresc în sondaje pentru că justiția bate pasul pe loc, pentru că sărăcia și avalanșa scumpirilor întreține mirajul „Monaco”, promis de penalul Shor. Rădăcinile crizei depășesc fruntariile Republicii Moldova, iar guvernarea nu reușește să livreze dreptatea promisă. Proiectul de lege privind confiscarea extinsă a averilor dobândite prin fraudă, inițiat de președinta Maia Sandu, ar putea să spargă acest cerc vicios, pentru că tot ce-am văzut până acum a fost că bandiții, după un an-doi, ies din pușcărie, exonerați de orice vină, se întorc la averile delapidate, ne râd în față.
Întreaga istorie a Republicii Moldova este o cronică a felului în care au fost batjocorite valorile fundamentale: cinstea, bunul-simț, regulile conviețuirii elementare. Există încă resurse de regenerare, dar oamenii trebuie ajutați să nu-și piardă încrederea, după ce în alegerile prezidențiale din 2020 și în cele parlamentare din 2021 au făcut cea mai mare investiție de speranță în toți cei treizeci de ani de independență.
