Ajungerea pe Lună pare, la prima vedere, o misiune relativ simplă: Pământul și satelitul său natural sunt vecini cosmici, iar între ei nu există alte planete care să complice traseul. În realitate însă, calculele necesare pentru o călătorie lunară sunt extrem de complexe, iar toate misiunile de până acum au consumat mai mult combustibil decât ar fi fost necesar, scrie antena3.ro.

O nouă cercetare arată că oamenii de știință au descoperit, după analizarea a aproximativ 24 de milioane de traiectorii diferite, cea mai eficientă rută de până acum pentru viitoarele misiuni către Lună.

Studiul a fost realizat de fizicieni de la Universitatea din Coimbra, din Portugalia, care au folosit o metodă matematică avansată pentru a analiza milioane de variante posibile de zbor între orbita joasă a Pământului și orbita lunară.

În explorarea spațială, consumul de combustibil nu este măsurat direct în litri sau kilograme, ci prin modificarea vitezei necesare unei nave pentru a ajunge la destinație. Acest indicator poartă numele de delta-v (∆V) și este exprimat în metri pe secundă.

Noua rută identificată de cercetători necesită o modificare totală a vitezei de 3.925 m/s. Diferența față de cea mai eficientă variantă cunoscută anterior este de doar 66,7 m/s, adică mai puțin de 2%. Totuși, în domeniul spațial, chiar și o economie aparent minoră poate însemna tone de combustibil salvate.

Cercetătorii spun că reducerea consumului ar putea permite transportarea unor echipamente suplimentare sau, alternativ, lansarea unor rachete mai ușoare și mai ieftine.

Deși instinctiv am crede că drumul cel mai scurt spre Lună este o linie aproape dreaptă, calculele arată altceva. Potrivit studiului, cea mai eficientă rută implică apropierea de punctul Lagrange L1 al sistemului Pământ-Lună.

Acest punct reprezintă o regiune în care gravitația Pământului și a Lunii se echilibrează, permițând obiectelor să rămână stabile cu un consum minim de energie.

Nava nu ar trebui să staționeze efectiv în acel punct, ci să execute o orbită specială în jurul lui, cunoscută sub numele de orbită Lyapunov. Cercetătorii au descoperit că cea mai avantajoasă abordare presupune ca nava să ocolească Luna și să ajungă la această orbită din exteriorul satelitului, efectuând manevre extrem de precise.

Un alt avantaj important este că apropierea de L1 permite menținerea comunicațiilor permanente atât cu Pământul, cât și cu Luna, spre deosebire de situațiile în care navele trec prin spatele Lunii și pierd semnalul.

Există însă și un dezavantaj major: timpul. Traiectoria optimă descoperită de cercetători ar necesita aproape 32 de zile doar pentru transferul dintre orbita terestră și cea lunară, fără a include lansarea de pe Pământ sau aselenizarea propriu-zisă.

Pentru misiunile cu echipaj uman, o astfel de durată ar însemna necesitatea unor cantități suplimentare de hrană, apă și resurse vitale, ceea ce ar reduce din avantajele economiei de combustibil. În schimb, traseul ar putea fi ideal pentru transportul de echipamente sau marfă care nu necesită livrare rapidă.

Autorii studiului avertizează că simulările au luat în calcul doar influența gravitațională a Pământului și a Lunii. În realitate, și Soarele poate modifica semnificativ traiectoriile spațiale.

Astfel, în anumite perioade și pentru anumite alinieri ale corpurilor cerești, ar putea exista variante chiar mai eficiente decât cea descoperită acum. Problema este că aceste oportunități apar doar în ferestre foarte scurte de timp.

Cercetătorii spun că, pentru fiecare zi de lansare, traseul trebuie recalculat aproape complet. Iar dacă o misiune este amânată din motive tehnice, toate calculele pot deveni inutile și trebuie refăcute de la zero.

Studiul a fost publicat în revista științifică Astrodynamics.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

#lună #misiune spatiala

Unirea cu România ar putea deveni „Planul B” al Republicii Moldova în cazul în care aderarea la Uniunea Europeană este blocată, analizează publicația britanică The Economist, într-un articol dedicat perspectivelor europene ale Republicii Moldova și relației cu România.

Potrivit The Economist, liderii de la Chișinău au început să vorbească tot mai des despre această posibilitate, în condițiile în care Republica Moldova își propune să adere la UE până în 2030. Publicația amintește că președinta Maia Sandu a declarat că ar vota „da” la un referendum privind unirea cu România, în timp ce vicepremierul Eugen Osmochescu a descris această variantă drept „Planul B”.

The Economist îl menționează și pe președintele României, Nicușor Dan, pe care îl descrie drept unionist, alături de mai mulți politicieni români. Publicația subliniază totodată apropierea lingvistică și istorică dintre cele două state, arătând că majoritatea moldovenilor vorbesc română, iar cea mai mare parte a teritoriului actual al Republicii Moldova a făcut parte din România între 1918 și 1940, transmite Calea Europeană.

Aderarea la UE, posibilă până în 2029, dar vulnerabilă politic

În analiza sa, The Economist apreciază că există o posibilitate realistă ca Republica Moldova să îndeplinească până în 2029 condițiile necesare aderării la Uniunea Europeană. În același timp, publicația atrage atenția că procesul ar putea fi blocat din motive politice în state membre precum Franța.

Publicația britanică amintește că legislația constituțională franceză prevede un referendum sau aprobarea cu o majoritate de trei cincimi în ambele camere ale Parlamentului înainte ca Franța să accepte aderarea unor noi state la UE.

În acest context, The Economist evocă inclusiv scenariul în care Marine Le Pen, descrisă drept o politiciană naționalistă de dreapta care se opune extinderii UE, ar putea deveni președinta Franței până în 2029. O eventuală blocare a aderării ar putea crește atractivitatea unei variante pe care publicația o compară cu reunificarea Germaniei: intrarea în UE prin unirea cu un stat vecin care este deja membru.

Sprijinul pentru unire a crescut în Republica Moldova

Potrivit datelor citate de The Economist, aproximativ 70% dintre români susțin unirea cu Republica Moldova, în timp ce în Republica Moldova sprijinul este de aproximativ 40%.

Iulian Groza, directorul Institutului pentru Politici și Reforme Europene, spune pentru publicația britanică faptul că sprijinul pentru unire în Republica Moldova s-a dublat în ultimul deceniu.

The Economist notează că Republica Moldova are aproximativ 2,9 milioane de locuitori, dintre care circa 850.000, inclusiv persoane aflate în străinătate, dețin cetățenia română. Potrivit analizei, obținerea cetățeniei române este în multe cazuri motivată mai degrabă pragmatic decât ideologic, deoarece le permite cetățenilor moldoveni să muncească în UE.

Aceeași perspectivă pragmatică ar putea determina însă o parte dintre moldoveni să considere că renunțarea la independență în favoarea integrării în România le-ar oferi simultan acces la UE și NATO, mai arată The Economist. Publicația amintește că numeroși cetățeni moldoveni cu cetățenie română votează deja la alegerile din România și au contribuit la alegerea lui Nicușor Dan.

Declarațiile de la Chișinău, mesaj pentru Bruxelles

Unirea nu se află în prezent pe agenda imediată, susține Rufin Zamfir, expert român în comunicare, citat de The Economist.

Potrivit acestuia, declarațiile liderilor moldoveni privind unirea trebuie interpretate drept „un mesaj indirect adresat partenerilor europeni”. Dacă perspectiva aderării la UE va fi amânată sau diluată, spune Zamfir, „credibilitatea Planului B crește… [și] devine o variabilă politică pe care Bruxelles-ul nu o poate ignora”.

Transnistria și Găgăuzia, obstacole pentru o eventuală unire

The Economist subliniază că unirea cu România nu ar fi însă un proces simplu. România nu dispune de resursele economice necesare pentru a finanța o reunificare de amploarea celei dintre Germania de Vest și Germania de Est, în timp ce Republica Moldova este o țară săracă și nu controlează Transnistria, regiune separatistă susținută de Rusia.

Un alt obstacol îl reprezintă Găgăuzia. Publicația amintește că un acord din 1994 oferă regiunii autonome, unde populația este în mare parte prorusă, posibilitatea de a-și declara independența în cazul unei uniri a Republicii Moldova cu România.

Totuși, The Economist consideră că aceste probleme nu sunt neapărat imposibil de rezolvat. În contextul actual, Rusia dispune de capacități limitate pentru a sprijini Transnistria sau Găgăuzia, iar aproximativ 70% dintre exporturile Transnistriei sunt deja destinate Europei, în contextul relațiilor comerciale ale Republicii Moldova cu UE.

În cazul Găgăuziei, publicația britanică amintește că cei aproximativ 100.000 de locuitori sunt răspândiți în patru enclave, iar perspectiva unei independențe înconjurate de frontiere ale UE nu ar fi neapărat atractivă.

„O Românie Mare” pentru aderarea la UE

The Economist amintește că Republica Moldova nu este singurul stat din regiune în care există ideea unei unificări. În Albania și Kosovo există, de asemenea, un sprijin majoritar pentru unirea celor două țări.

În timp ce Albin Kurti, premierul interimar al Kosovo, susține fuziunea, premierul Albaniei, Edi Rama, consideră că problema se va rezolva odată cu aderarea ambelor state la UE.

În cazul Republicii Moldova, concluzia analizei The Economist este că unirea cu România rămâne puțin probabilă pe termen scurt, dar nu poate fi exclusă în următorul deceniu dacă perspectiva aderării la UE este blocată sau amânată.

„Este puțin probabil, dar nu de neconceput”, scrie The Economist, evocând scenariul în care, pentru a obține accesul la Uniunea Europeană, Republica Moldova ar putea face loc unei „Românii Mari”.