Andreea Marin, jurnalista și prezentatoarea de televiziune din România, și-a exprimat părerea cu privire la declarațiile controversate ale lui Călin Georgescu, care a spus despre cezariană că este „o tragedie” și că „se rupe firul divin.” Vedeta a mărturisit că a născut prin cezariană la recomandarea medicilor. De asemenea, Andreea Marin a subliniat că familia ei este credincioasă, însă „credința nu se strigă bătând cu pumnul în piept, cerșind aprecierea celor din jur pentru asta.”
„Din considerente ce ne puneau în pericol sănătatea, amândouă (n.r. Andreea Marin și mama sa) am născut astfel, a fost alegerea medicilor, acceptată de noi. Dar nu a existat un posibil viitor președinte de țară care să ne „lumineze” pe atunci! Am un copil, zic eu, minunat, dar nu m-am gândit că … îi rup firul divin! Foarte interesant este faptul că, deși din mamă în fiică avem o relație foarte strânsă cu cerul, probabil e doar în închipuirea noastră, întrucât nu o pomenim prea des.
În familia noastră, credința nu se strigă bătând cu pumnul în piept, cerșind aprecierea celor din jur pentru asta. Probabil că e greșit. Ce șanse am ratat! Omul cât trăiește învață. Să ne ferească cine o mai putea de alegerile altora”, a spus vedeta.
Vedeta de peste Prut se întreabă dacă un astfel de președinte merită România?
„Cred cu tărie ca fiecare are datoria sa se informeze înainte de a pune ștampila acolo (n.r. buletin de vot). Pentru că influențează nu doar viața sa, ci poate deveni responsabil și pentru destinul unei țări. Nu sunt vorbe mari și prezentul confirmă posibilitatea ca drumul nostru, ca popor, să fie schimbat radical de voturile acordate: fără informație suficientă la baza alegerii, neștiind mai nimic despre cel votat sau acordându-i încrederea pentru a conduce o țară pentru ca a zâmbit cu meșteșug într-un clip de social media; cu stampila pusă, ca într-o joacă, pe orice alt nume de pe buletinul de vot, doar pentru a evita un candidat în care votantul nu crede; cu interese concrete individuale într-o direcție sau alta – speranța unor avantaje materiale, o funcție promisă sau sentimentul de “eroism” – m-am răzbunat votând altceva! – după o îndelunga frustrare acumulată. Doar atât de puțin ne trebuie oare să alegem un președinte de țară? ”, a scris Andreea Marin pe Instagram.
Amintim că, candidatul independent la alegerile prezidențiale din România, Călin Georgescu, clasat pe primul loc după primul tur al scrutinului, a făcut de-a lungul timpului o serie de declarații controversate. A spus, printre altele, că nașterea prin cezariană este „o tragedie”, relatează digi24.ro.
Nașterea prin cezariană este „o tragedie”, susține Călin Georgescu, care se vrea președinte al României