Marți, 26 noiembrie curent, Muzeul Național de Artă al Moldovei celebrează 85 de ani de la înființare. Cu această ocazie, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a conferit Muzeului cea mai înaltă distincție în stat „Ordinul Republicii”.
Șefa statului a menționat că, de-a lungul timpului, muzeul a adunat colecții impresionante, a consacrat și a pus în valoare sute de artiști plastici ai țării, a adus, din întreaga lume, mari artiști pentru publicul de acasă.
„Toate aceste reușite n-ar fi fost posibile fără efortul și dăruirea oamenilor care au fost sufletul muzeului în vremurile sale de glorie, dar mai ales în perioadele complicate. Felicitări întregii echipe pentru înaltul profesionalism și dedicație”, a punctat Președinta.
Totodată, în semn de apreciere a meritelor deosebite în restaurarea bunurilor culturale, a performanțelor în valorificarea științifică și educativă a patrimoniului muzeal, precum și pentru contribuție substanțială la conservarea obiectelor cu valoare istorică și artistică, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a conferit titlul de Maestru în Artă mai multor angajați ai Muzeul Național de Artă al Moldovei: Svetlana Chiriac, Natalia Golenco, Elena Grigorașenco și Gheorghe Nicolăescu (restauratori ai operelor de artă) și Polina Kolomeet-Safronova.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!