Republica Moldova s-a născut din ruinele fostului imperiu sovietic și a devenit, chiar în ziua în care era recunoscută la ONU, victima unei agresiuni militare a Federației Ruse în Transnistria, scrie Tudor Ioniță într-un editorial pentru Deschide.md.

Practic, întreaga existență ca stat independent a Republicii Moldova este cronologia unei lungi confruntări de diferite intensități între Moscova și Chișinău, între românitatea și europenitatea etnică, cultural-istorică, pe de o parte, și agresiunea rusă permanentă, ce are ca scop reîncorporarea micii republici în zona de influență rusească. Datorită acestei agresiuni permanente din partea Federației Ruse, Republica Moldova s-a aflat, de la apariție, într-o indecizie perpetuă în planul politicii externe, practicând timp de 30 de ani politica fundului în două luntre. Odată cu războiul din Ucraina și o conștientizare, de către marile puteri europene, dar și a UE în ansamblu, a necesității de extindere, pentru Republica Moldova a apărut o oportunitate istorică, reală, de a ieși definitiv de sub influența rusă, prin integrarea în spațiul european.

Războiul contra Europei începe la Chișinău

Războiul din Ucraina s-a extins pe nesimțite în întregul spațiu european, iar bătălia Rusiei pentru teritoriile ucrainene s-a transformat într-o luptă acerbă pentru mintea și sufletele europenilor nepregătiți pentru o confruntare cu Rusia frustrată geopolitic de căderea URSS. Interesul Federației Ruse pentru Republica Moldova nu rezidă doar din dorința de a o retransforma în gubernie a Moscovei, ci și din valoarea ei de poartă către UE și Balcani. Fiind geografic și politic mereu în periferie, Republica Moldova poate deveni, efectiv, o bază militară a Federației Ruse în războiul contra Ucrainei și al Europei Occidentale, dacă la putere vor veni pro-rușii susținuți de Moscova. Din nefericire pentru Federația Rusă, de ani buni Chișinăul dă peste cap planurile revanșarde și imperialiste ale Moscovei, devenind, în ultimii ani, un actor ce a spus clar: pe aici nu se trece. Acest lucru s-a întâmplat nu doar datorită voinței politice a Maiei Sandu sau guvernării PAS, ci și susținerii cetățenilor, care au înțeles că Federația Rusă nu mai este de mult un prieten și partener al Republicii Moldova. Prin contracararea acțiunilor de interferență ale Federației Ruse, realizate prin intermediul elementelor proxy și al grupării infracționale conduse de Șor, autoritățile nu au protejat doar statul moldovean, ci și Europa. Astăzi, Republica Moldova luptă cu Federația Rusă pentru propria ei existență, dar și pentru o Europă. Este mai bine pentru Republica Moldova să fie la masă cu țările UE decât pe masă, în meniul Federației Ruse.

PAS, unica alternativă la PAS

Pornirea în forță a procesului de aderare la Uniunea Europeană de către PAS a făcut ca această formațiune să devină, de facto, singurul partid pro-european real și funcțional, acceptat și susținut de către cetățeni, dar și de UE și cele 27 de state membre ale construcției europene. Din păcate, în ultimii patru ani, celelalte partide pro-europene și liderii lor politici au devenit din ce în ce mai mici și mai irelevanți politic. Astăzi, partea de dreapta a politicii moldovenești este alcătuită, în afara PAS, din formațiuni reduse numeric, fără sprijin electoral, cu lideri frustrați și supărați și pe cetățeni, și pe UE, neprimiți de nimeni în cancelariile europene. Pur și simplu, partidele autodefinite ca pro-europene se chinuie, pe la marginea lumii politice europene, să facă vreo poză cu lideri de la Bruxelles, exersând tot felul de exerciții sau căutând sprijin politic dinspre zone, uneori, ilegale. Chiar dacă nu le convine unora, chiar dacă altora nu le plac ochii lui Igor Grosu sau ai Maiei Sandu, singura șansă ca Republica Moldova să devină membră a UE într-un interval previzibil (2028–2030) o reprezintă PAS-ul. La modul real, niciunul dintre partidele de dreapta care se joacă de-a europenismul nu reușește să facă, într-o zi, o listă cu 101 candidați la parlamentare – și asta nu pentru că ar fi prea selectivi, ci pentru că nu au membri. Un eșec al PAS în alegerile din septembrie va fi un eșec al Republicii Moldova și o abandonare a procesului de integrare europeană, poate pentru totdeauna. Din acest motiv, votul util este un vot pentru viitorul copiilor și un viitor european al Republicii Moldova, în pace și bunăstare.

#Moldova #Rusia

Odată cu apropierea noului an școlar, părinții sunt îndemnați să acorde atenție și greutății ghiozdanului pe care îl poartă zilnic copiii. Specialiștii recomandă ca un ghiozdan complet, cu tot cu cărți și rechizite, să nu depășească 10-15% din greutatea corporală a elevului. Astfel, un copil care cântărește 30 de kilograme ar trebui să poarte un ghiozdan de cel mult 3-4,5 kilograme, greutate care include și ghiozdanul propriu-zis.

Potrivit kinetoterapeutului Mihaela Frimu, pentru elevii din ciclul primar, cu vârste între 6 și 10 ani, greutatea ghiozdanului ar trebui să fie de aproximativ 2,5-3,5 kilograme. În cazul elevilor de gimnaziu, limita recomandată este de circa 4-5 kilograme, în timp ce liceenii pot ajunge la aproximativ 6 kilograme, în funcție de greutatea și dezvoltarea lor fizică.

„Un ghiozdan prea greu determină copilul să își modifice postura pentru a-și menține echilibrul. Poate apărea tendința de a se apleca înainte, de a coborî sau ridica umerii și de a tensiona musculatura gâtului, umerilor și spatelui”, avertizează kinetoterapeutul Mihaela Frimu.

Purtarea zilnică a unei greutăți excesive poate duce la oboseală musculară, dureri de spate și umeri, precum și dureri cervicale și lombare. În timp, suprasolicitarea poate contribui și la apariția unor modificări de postură. Potrivit specialistului, un ghiozdan greu poate accentua anumite curburi ale coloanei, inclusiv hipercifoza toracică, cunoscută drept „spatele rotund”. De asemenea, musculatura care stabilizează trunchiul poate fi suprasolicitată.

Kinetoterapeutul precizează însă că un ghiozdan greu nu provoacă automat scolioză.

„Scolioza are cauze complexe și, în majoritatea cazurilor idiopatice, nu poate fi atribuită pur și simplu purtării ghiozdanului”, explică Mihaela Frimu.

La fel de important este și modul în care este purtat ghiozdanul. Acesta trebuie pus pe ambii umeri, iar bretelele trebuie ajustate astfel încât ghiozdanul să stea cât mai aproape de spatele copilului. Obiectele mai grele este recomandat să fie așezate cât mai aproape de corp. Specialistul îi îndeamnă pe părinți să verifice periodic conținutul ghiozdanului și să elimine lucrurile care nu sunt necesare în ziua respectivă.