În prim-planuri intime, camera surprinde o scenă idilică care pare să aparțină unei alte epoci. Cireșe coapte, fotografii alb-negru și o casă de vară plină de amintiri ale copilăriilor mai multor generații. Bătrânele mătuși vorbesc despre trecut, iar „Nanu Tudor” încearcă să răspundă la întrebări iscate din frustrările regizorului. Așa am putea descrie surtmetrajul creat de moldoveanca Olga Lucovnicova, care va fi difuzat în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin, Berlinale.
Născută în Moldova în 1991, Olga Lucovnica s-a îndreptat rapid spre fotografie. În 2011, a absolvit Facultatea de Cinematografie la Academia de Arte din Chișinău. După absolvire, a primit bursa DocNomads pentru un program de masterat în Film Documentar în Portugalia, Ungaria și Belgia. Filmele sale, abordează în special problemele sociale, încercând să creeze un dialog între stilul pur observațional și elementele poetice concentrate pe emoțiile umane.
Filmul meu a început de la dorința de a crește și de a scăpa de temerile din copilărie. A fost o călătorie provocatoare, dar foarte importantă pentru mine. Tolstoi a spus că „toate familiile fericite sunt la fel, fiecare familie nefericită însă, este nefericită în felul său”. „Aș extinde citatul său și aș spune că toate familiile vor să pară fericite, sacrificând uneori inconștient iubirea, pentru a ascunde secrete oribile”, a zis ea.
„A fost o decizie dificilă să fac acest film, a însemnat să răstorn întreaga lume a familiei mele, dar dacă aș fi tăcut, aș fi mers împotriva propriei mele voințe, acesta fiind probabil cel mai rău lucru pe care mi l-aș putea face”.
În pofida faptului că procesul de producție a fost extrem de dificil, creatoarea s-a bucurat de fiecare moment petrecut muncind la acesta. Lucovnica a învățat cum filmul poate vindeca rănile profunde și durerea. „A fost terapia mea, alinarea mea și cea mai corectă decizie din viața mea”, a zis regizorul scurtmetrajului.
Scurtmetrajele sunt similare cenzurii, prezența limitelor stricte provoacă imaginația artistului să treacă prin ele. Adesea, scurtmetrajele au forma unor întrebări sau poezii ce mențin însă audiența implicată chiar și după creditele finale. Datorită faptului că scenele de umplutură și fotografiile fără sens sunt evitate, spectatorilor li se oferă posibilitatea de a se afla mereu în mijlocul acțiunii.
