Au fugit din calea războiului, dar nu și de dorul de acasă. La patru ani de la începutul invaziei ruse în Ucraina, patru ucraineni stabiliți în Republica Moldova au vorbit despre momentul care le-a schimbat viața și despre speranța că, într-o zi, se vor întoarce acasă.
Pentru Angela Nadejda, refugiată din Odesa, dimineața în care a aflat că a început războiul rămâne una dintre cele mai grele amintiri. Nineli Bogaciuc spune că invazia a însemnat pierderea tuturor reperelor și nevoia de a se adapta rapid unei realități noi.
Iulia Bahrina, din Nikolaev, descrie viața de după plecare ca fiind împărțită „în două case”, în timp ce Iaroslav Homac, originar din Ivano-Frankivsk, afirmă că integrarea în Moldova a fost mai ușoară datorită oamenilor pe care i-a întâlnit aici.
Primele ore ale războiului sunt încă vii în memoria lor. Angela își amintește lipsa electricității, a apei și momentul în care, lângă locuința ei din Odesa, un bloc a fost lovit de o dronă de tip Shahed. Nineli povestește că, la început, a crezut că zgomotele sunt artificii, până când a simțit cum se cutremură pământul.
Iaroslav spune că, în acel moment, locuia în Rusia, aproape de granița cu Ucraina, și a văzut tehnică militară cu o zi înainte de invazie, fără să-și imagineze ce urma, iar Iulia își amintește dimineața în care s-a trezit din cauza unei rachete care a trecut deasupra casei.
După șocul inițial a urmat decizia de a pleca. Pentru unii a fost un instinct de protecție, pentru alții – un scenariu la care se gândeau încă din 2014. Astăzi, deși s-au adaptat la viața din Moldova, gândul la finalul războiului rămâne constant.
Unii spun că în ziua păcii vor merge la biserică, alții că își vor suna rudele și prietenii risipiți prin lume. Toți însă vorbesc despre aceeași dorință: să revină, cândva, acasă.
În ciuda pierderilor, mesajul lor rămâne unul de rezistență. Ei cred că Ucraina va merge mai departe și spun că sunt recunoscători pentru sprijinul primit în Republica Moldova, unde au găsit, cel puțin pentru o vreme, liniște și siguranță.
