Curs valutar
  • EUR
    20.1209
    0.3484%
  • USD
    17.2482
    0.6633%
  • RUB
    0.2071
    0.2414%
  • RON
    3.8323
    0.488%
  • UAH
    0.3856
    0.5446%

Toate știrile

25 august 2026

Versiunea poliției privind decesul bărbatului pe râul Nistru, cu implicarea așa numiților grăniceri transnistreni

12 Mai 2021, 13:39
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
12 Mai 2021, 13:39 // Societate //  Realitatea.md

Poliția Națională susține că bărbatul decedat pe râul Nistru, împreună cu prietenul acestuia, care pescuiau au fost somați de așa numiții grăniceri transnistreni pentru a se apropia de malul drept al râului, însă aceștia au refuzat și au încercat să ajungă pe malul drept. În consecință doar unul a ajuns, iar cel de-al doilea a fost zărit zăcând la pământ înconjurat de „grănicerii transnistreni”. 

Oamenii legii susțin că au fost alertați ieri, în jurul orei 11 despre decesul unui bărbat pe malul stâng al râului Nistru. În urma măsurilor întreprinse de polițiști s-a stabilit că, bărbatul de 47 de ani, locuitor al satului Răscăieți din raionul Ștefan Vodă, împreună cu un consătean de 43 de ani pescuiau cu o barcă pe râul Nistru, la o distanță de aproximativ 20 de metri de malul stâng.

Persoane necunoscute de pe malul stâng, în uniformă de tip militar așa ziși grăniceri din regiunea transnistreana i-au somat pe cei doi să se apropie de mal. Bărbații au ignorat cerințele și au încercat înot să ajungă pe malul drept. Ajuns pe malul drept al Nistrului, bărbatul de 43 de ani l-a observat, pe malul stâng, pe consăteanul său, jos la pământ, iar persoanele în uniformă se aflau în jurul acestuia.

Pe cazul dat, poliția din Ștefan Vodă a inițiat un proces penal în cadrul căruia urmează să stabilească toate circumstanțele acestui incident, totodată, urmează a fi dispusă expertiza medico-legală care va stabili cu exactitate cauza decesului.

Precizăm că, tot astăzi, Biroul politic de reintegrare a anunțat că acest subiect va fi abordat în cadrul ședinței Comisiei Unificate de Control ( CUC) de mâine, 13 mai și vor fi solicitate explicații cu privire la prezența forțelor ilegale transnistrene în Zona de Securitate.

De asemenea, va fi solicitată implicarea și suportul reprezentanților OSCE, Federației Ruse și ai Ucrainei din cadrul CUC, în vederea elucidării tuturor circumstanțelor și detaliilor ce țin de această tragedie.

Realitatea Live

24 Aug. 2026, 21:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
24 Aug. 2026, 21:40 // Slider //  Ana Panaguța

Premierul armean Nikol Pașinian a afirmat luni, 24 august, că țara sa ar putea trimite în curând cererea sa oficială de aderare la Uniunea Europeană, în contextul în care Erevanul încearcă să se apropie de occidentali și să se îndepărteze de Moscova, scrie hotnews.ro.

Rusia nu vede cu ochi buni ambițiile europene ale acestei foste republici sovietice din Caucaz, pe care îl consideră domeniul său de influență.

Moscova insistă ca Armenia să organizeze mai întâi un referendum asupra aderării sale la UE, incompatibilă cu menținerea sa în alianța lor economică comună, Uniunea economică eurasiatică.

Nikol Pașinian, care a făcut această declarație în fața Parlamentului, a răspuns luni că un referendum nu ar avea sens decât odată ce ar fi posibil „să se evalueze realismul” unei aderări la UE.

Pentru acest lucru, „Armenia trebuie mai întâi să-și depună candidatura la aderare la Uniunea Europeană”, a estimat el.

„Am putea declanșa acest proces într-un viitor apropiat, date fiind în special cererile urgente ale partenerilor noștri din Uniunea economică eurasiatică”, a adăugat Nikol Pașinian, fără a preciza vreo dată.

Președinții rus, belarus, kazah și kârgâz au cerut în luna mai ca Armenia să decidă prin referendum asupra aderării sale la UE sau a menținerii în uniunea lor regională.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!