Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Începe dimineața cu dreptul! Lucruri pe care să le faci la primele ore dacă vrei să slăbești

16 Iun. 2022, 06:29
 // Categoria: Life // Autor:  Redacția Realitatea
16 Iun. 2022, 06:29 // Life //  Redacția Realitatea

Atunci când ne trezim devreme, câștigăm mai mult timp pentru a face exerciții, ceea ce ne stimulează metabolismul. În plus, vom putea lua un mic dejun sănătos fără a fi în grabă, ceea ce înseamnă că ne vom putea face plinul de energie necesară pentru a ne începe ziua.

Cu toții știm cât de greu este să slăbești. Pe lângă tot felul de sacrificii, pierderea în greutate presupune în mod special o schimbare a stilului de viață și a obiceiurilor noastre zilnice.

1. Trezește-te mai devreme

Nu este deloc ușor să te trezești puțin mai devreme dimineața. Însă chiar și o oră în plus îți va oferi atâtea beneficii încât este păcat să nu depui acest efort, potrivit dozadesanatate.ro.

Cu siguranță ți s-a întâmplat și ție: într-o dimineață te-ai trezit și, fiind grăbit, ai uitat să mănânci ceva înainte să ieși pe ușă. Dacă ne trezim mai devreme, vom avea mai mult timp să servim un mic dejun sănătos, să facem exerciții și să începem ziua mult mai relaxați.

Chiar dacă nu ești genul de persoană care își pune ceasul deșteptător să sune cu o oră mai devreme, nu te da bătut(ă) și încearcă să pui în aplicare și celelalte trucuri pentru a slăbi dimineața pe care ți le vom prezenta mai jos. Acestea presupun puțin efort dar, puțin câte puțin, te vor ajuta să slăbești. Ce-ar fi să le încerci chiar mâine?

2. Începe-ți dimineața cu o băutură naturală!

În dimineața asta am reușit să ne trezim mai devreme cu o oră! Dar acum ce putem face pentru a slăbi? Este foarte simplu: prepară-ți o băutură naturală ce îți va detoxifia organismul și accelera metabolismul. Iată cinci posibilități:

  • Apă călduță cu lămâie: Nu îți trebuie decât zeama obținută dintr-o lămâie și un pahar de apă. Asigură-te că apa nu este nici rece, nici caldă.
  • Infuzie sau ceai de ghimbir: Îți plac plantele medicinale? Dacă da, atunci cu siguranță că ghimbirul se numără printre favoritele tale. Această plantă este foarte utilă dacă vrei să slăbești, să reduci o inflamație, să-ți detoxifiezi organismul sau chiar să ameliorezi una dintre acele dureri de cap pe care le poți avea atunci când te trezești.
  • Infuzie de ardei iute de Cayenne, ceai verde și miere: Combinația de ardei iute de Cayenne, ceai verde și miere este un stimulent incredibil pentru organism, ce ne va ajuta să slăbim puțin câte puțin. O să-ți placă la nebunie!
  • Ceai oolong albastru: Acest ceai cu un conținut bogat de antioxidanți a devenit foarte popular în ceea ce privește pierderea în greutate. Îl poți găsi cu ușurință în orice plafar și, deși nu este la fel de ieftin ca ceaiul verde, beneficiile incredibile pe care ceaiul oolong albastru le oferă îi justifică prețul. Bea-l de trei ori pe săptămână. Vei avea o siluetă de invidiat!
  • Suc de ananas cu aloe vera: O combinație ideală pentru a-ți începe ziua, acest suc te va ajuta să elimini toxinele și să-ți cureți organismul. Dacă bei suc de ananas cu aloe vera în fiecare dimineață, o să te simți mereu bine atunci când ieși pe ușă.

3. Fă mai multă mișcare!

Minunat, te-ai trezit devreme și ți-ai început dimineața cu o băutură energizantă minunată. Un pic mai târziu o să servești și micul dejun, dar mai întâi hai să facem și puțină mișcare. Acesta este unul dintre cele mai bune trucuri pentru a slăbi dimineața. Ai mai multe opțiuni la dispoziție:

  • Fă jogging pentru 10 minute: Dacă ai ocazia să ieși la jogging, atunci nu ezita. Nu ai nevoie de mai mult de 10 minute în fiecare dimineață, timp în care poți să dai o fugă să cumperi pâine, să-ți plimbi câinele sau să te întâlnești cu un amic și să faceți alergați împreună.
  • Ieși la plimbare pentru 20 de minute: Dacă nu poți face jogging, încearcă pur și simplu să mergi pe jos în ritm alert pentru 20 de minute. O să-ți facă mult bine!
  • Fă exerciții acasă: Dacă îți place mai mult să stai acasă decât să ieși afară pentru a face mișcare, te sfătuim să încerci diverse exerciții ca să te menții în formă. Timp de 20 de minute, fă întinderi și flotări ca să-ți întărești picioarele și fesele. La început, o să-ți fie un pic mai greu să faci exerciții dimineața devreme. Dar, pe măsură ce începi te obișnuiești, o să-ți fie din ce în ce mai ușor.

După ce ai făcut mișcare, te sfătuim să faci un duș cald pentru a te relaxa.

4. Servește un mic dejun sănătos!

Acum este momentul să servim micul dejun. Această masă trebuie să fie echilibrată, variată și sănătoasă. Persoanele care sar peste micul dejun tind să aibă un metabolism mai lent, ceea ce înseamnă că se îngrașă mult mai repede.

Dacă vrei să slăbești, este foarte important să nu sari peste micul dejun. Deja ți-ai băut sucul detoxifiant, ai făcut puțină mișcare și te-ai relaxat în duș—acum a venit momentul să servești micul dejun în liniște.

Iată cinci opțiuni pentru un mic dejun sănătos, bogat în fibre, vitamine și proteine, ce îți vor întări mușchii:

  • Un castron de fulgi de ovăz cu felii de mere verzi și nuci și un ou fiert tăiat în jumătăți cu câteva picături de ulei de măsline.
  • Un sandviș cu pâine de cereale integrale, avocado și piept de curcan și un pahar de suc de portocale natural.
  • O ceașcă de cafea cu apă cu fulgi de ovăz, o omletă cu usturoi și suc de pere.
  • Iaurt grecesc cu nuci și prune tăiate cuburi, pâine de cereale integrale prăjită cu ulei de măsline și usturoi tocat, cafea și suc de afine sau de rodie.
  • Un pahar de suc de fructe naturale (pentru care îți vor trebui 8 struguri, 4 căpșuni și o prună), un sandviș mic din pâine de cereale integrale cu un ou fiert tare și două roșii cherry.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

5. Consumă cafea cu moderație

Cafeaua de calitate, băută responsabil (nu mai mult de două cești pe zi) are o mulțime de beneficii: îmbunătățește sistemul nervos, te ferește de două tipuri de diabet, scade riscul de cancer pancreatic și crește nivelul de energie. Atenție, e vorba despre cafeaua neagră, simplă, nu cafeaua cu lapte, zahăr și topping-uri dulci.

6. Vitamine și micronutrienți

Nu neglijați suplimentele alimentare care fac organismul să funcționeze la parametrii optimi. Michaels recomandă suplimente pe bază de Omega-3 și colagen, precum și probiotice. Acestea au un rol important și în menținerea greutății și slăbirea eficientă.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 15:25
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 15:25 // Societate //  Valentina Buza

Nouă persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 43 de ani, au fost reținute de oamenii legii, fiind suspectate de implicare într-o schemă de escrocherie prin care ar fi fost obținuți bani de la cetățeni din mai multe țări. Suspecții le-ar fi promis victimelor câștiguri rapide și considerabile din investiții în acțiuni și criptomonede.

Potrivit Inspectoratului Național de Investigații (INI), gruparea ar fi folosit publicitatea online pentru a atrage potențiali investitori, în special persoane în etate. Acestora li se propunea să investească bani prin intermediul unor platforme de tranzacționare create în prealabil.

Pentru a câștiga încrederea victimelor, membrii grupării s-ar fi prezentat drept o echipă de experți financiari, activând sub paravanul unei companii cu o denumire credibilă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Anchetatorii au stabilit că persoanele recrutate pentru a lucra în cadrul grupării ar fi fost supuse inclusiv testării la poligraf. Prin această metodă, organizatorii ar fi încercat să se asigure că angajații nu vor divulga informații despre activitatea infracțională.

În urma investigațiilor, oamenii legii au identificat centrul de apel utilizat de grupare. Aseară, ofițerii INI, împreună cu procurorii PCCOCS și angajații BPDS „Fulger”, au efectuat percheziții la sediul acestuia.

În urma acțiunilor, au fost reținute nouă persoane, inclusiv presupusul lider al grupării. Majoritatea sunt originare din Republica Moldova, inclusiv din Chișinău, raionul Cimișlia și regiunea transnistreană. Printre suspecți se numără și cetățeni ai României și Ucrainei.

Potrivit oamenilor legii, urmează să fie formulate învinuirile, iar procurorii vor decide asupra măsurilor preventive.