Costi Rogozanu
pentru Libertatea.ro

Am privit și eu, împreună cu sute milioane de oameni, cuvintele de rămas bun, fotografiile extraordinare, ultimele schimburi de mingi. Roger Federer a fost acoperit de o dragoste mediatică extraordinară, globală, cum n-am mai văzut de foarte mult timp.

Nicio umbră, niciun cuvânt despre vreun moment controversat. Perfecțiunea s-a retras din tenis. S-a ținut de mână și a plâns împreună cu Nadal. O ploaie de poezie proastă, dramatizări fără sens pe lângă imagini care spuneau oricum totul. Dar ăsta e comentariul sportiv, regatul pleonasmului, al clișeului explodat, de aia ne și place.

De fapt, totul ne-a amintit importanța clișeului bine servit la momentul potrivit. Ne-a amintit cum reușesc unii regizori, cu efecte ieftine și ingenuitatea jucată a camerei, să ne facă să plângem. Trăirea autentică e un clișeu perfect executat, e varianta măreață a stereotipului. Federer nu s-a abătut nicio clipă la ce ne-așteptam de la el, de la constructul mediatic pe care ni l-a afișat inuman de constant atât de mult timp.

Sunt sportivi care te lasă mut, indiferent dacă îți place respectivul sport sau nu. Nu urmăresc de obicei tenis. Nu știu subtilități. Dar Federer e unul dintre acei sportivi care își transcend disciplina. Nu trebuie să-ți placă baschetul ca să vezi că, atunci când intră pe teren Michael Jordan, Kevin Durand sau LeBron James, se întâmplă ceva. Nu trebuia să-ți placă atletismul pentru ca acel ceva să nu te înghețe puțin când intra Bolt pe pistă. Sunt multe exemplele.

În celebrul său articol despre elvețian, ”Federer, as religious experience”, New York Times, 2006, marele scriitor american David Foster Wallace, amintește de o stare mistică pe care ți-o dă un astfel de sportiv care revoluționează un sport în timp ce-l joacă. În fond, de aia ne uităm și la Olimpiadă, căutăm o astfel de trăire mistică prin sporturi la care de obicei nu ne uităm.

Frumusețea mișcării

Ce căutăm, de fapt? Ce e acel ceva? Ce a fost Federer? Foster Wallace dă răspunsul perfect, în stilul lui monstruos de meticulos: frumusețea cinetică.

David Foster Wallace: Frumusețea despre care vorbim e una de un fel aparte; ar putea fi numită frumusețe cinetică. Puterea și atracția sa sunt universale. Nu are nimic de-a face cu sexul sau cu normele culturale. Are mai mult de-a face cu împăcarea ființelor umane cu ideea de a avea un corp.

Mai bine de atât nu putea fi spus, frumusețea cinetică e prezentă și în sport, și în multe alte momente, de fapt anti-mistice dar pline de grație, momentele în care realizezi că ai un corp. Această conștientizare vine, de obicei cu boala: când te doare ceva e momentul dramatic când știi sigur că ai un corp. Mișcarea fluidă, perfecta, inovatoare a unui mare sportiv îți oferă această revelație fără suferință.

Apolo nordic și Dionis sudic

De altfel, scriitorul american, el însuși jucător de tenis intensiv în adolescență combate mistica sportului cu observații despre un Federer exact cum îl știm. Acel băiat perfect, fără pată, care își așează bluza frumos pe scaun ca să nu se șifoneze, este încarnarea execuției perfecte a oricărei mișcări, de la șters transpirația, la lovit mingea. Însăși bogăția, succesul financiar, este la el însoțită de figura aia de văr mai în vârstă care vizitează familia plin de cadouri și cu un zâmbet de unde a șters orice urmă de aroganță a averii. Zeii ăștia umanoizi sunt clișee, sunt super-exemplare care îți oferă exact ce aștepți, ce vrei, te fac să uiți că ai așteptări complet nerealiste de la mediul în care trăiești.

Și, da, ca orice fanatic după literatură, mă agasează baia de poezie leneșă, de dulcegării fără sens. Nici Foster Wallace nu s-a putut abține. Îi descrie forehandul ca un ”bici lichid” sau îi prezintă pe Federer și Nadal ca pe un Apolo nordic și Dionis sudic.

Mie întreaga retragere mi s-a părut că ar putea fi la fel de bine petrecerea de rămas bun a unui inginer exemplar care iese la pensie sau a unui profesor bun pe care-l sărbătoresc elevii. Clișeul ambulant al perfecțiunii s-a retras perfect. Și trebuie să știi să te bucuri când astfel de lucruri se întâmplă.

În plus, în noianul de știri cu adevărat dramatice, figurile lui Federer și Nadal, infantilizate, strâmbate simpatic de scâncete, chiar au dat omenirii câteva secunde de pauză de serenitate.

David Foster Wallace, ros de depresie mai toată viața, s-a sinucis la 46 de ani. El era imperfectul.

Federer, la 41 de ani, la retragerea din tenis, ne face să uităm suferința de tip DFW, suferința în general, inclusiv cea din sportul de performanță. A spus de altfel ceva definitoriu pentru el, pe când își strângea familia în brațe: ”Să știți că nu sunt trist”. El e dintre aceia care plânge fără tristețe, plânge cum transpiră. Băiatul model al Terrei pe care toți îl aplaudăm, fără nicio treabă cu modelul exhibiționist-comercial de vedetă, dar care, mai ales, care nu seamănă cu niciunul dintre noi.

FOTO Plâns în hohote! Tenismanul Federer s-a pensionat. A doua zi, Nadal s-a retras de la Laver Cup

#Roger Federer #Tenis #Terra

Piața chiriilor din Chișinău intră în perioada de vârf. În august, cererea pentru locuințe crește, în special datorită studenților care își caută apartamente pentru anul de studii. Imobilele accesibile sunt închiriate rapid, iar cei care amână căutările până în ultimele săptămâni înainte de 1 septembrie riscă să găsească mai puține variante.

Potrivit agentului imobiliar Ion Lupușor, în august 2026, cele mai accesibile chirii se găsesc în sectoarele Ciocana și Rîșcani. Un apartament cu o cameră costă aici între 270 și 360 de euro pe lună, iar pentru două camere chiria variază între 380 și 520 de euro.

În sectorul Botanica, prețurile pentru o cameră sunt cuprinse între 300 și 400 de euro, iar pentru două camere – între 400 și 550 de euro. La Buiucani, o locuință cu o cameră poate fi închiriată cu 350–480 de euro, în timp ce un apartament cu două camere ajunge la 500–700 de euro.

Cel mai scump rămâne sectorul Centru. Pentru un apartament cu o cameră, proprietarii cer între 450 și 650 de euro, iar pentru două camere – între 650 și 900 de euro pe lună.

Oferta diferă însă de la un sector la altul. Ion Lupușor spune că Botanica este una dintre cele mai active piețe de chirii din Capitală. La Buiucani există o ofertă bună, dar și o cerere ridicată pentru locuințele aflate în stare bună. În Centru, oferta este diversă, însă prețurile sunt mai mari. Rîșcani rămâne o variantă relativ accesibilă pentru studenți, iar Ciocana se numără printre sectoarele cu cele mai mici prețuri.

La rândul său, expertul imobiliar Victor Cernomorcenco afirmă că cel mai căutat segment de către studenți este cel al apartamentelor de până la 400 de euro pe lună. Astfel de locuințe, cu una sau două camere, sunt închiriate, de regulă, în 3–4 zile, iar cele care oferă un raport bun între preț, amplasare și condiții pot fi ocupate chiar mai repede.

Pentru a-și reduce cheltuielile, studenții aleg tot mai frecvent să împartă locuința câte 2–3 persoane. Există și situații în care aceștia continuă să achite chiria în lunile de vară, chiar dacă nu locuiesc permanent în apartament, pentru a-și păstra locuința și a evita competiția din perioada august–septembrie. Potrivit expertului, cererea sezonieră a studenților, revenirea diasporei și oferta limitată de locuințe se suprapun în această perioadă și pun presiune asupra prețurilor.

Astfel, august și începutul lunii septembrie rămân printre cele mai aglomerate perioade pe piața chiriilor din Chișinău. Pentru cei aflați în căutarea unei locuințe, viteza de reacție poate conta la fel de mult ca bugetul: apartamentele accesibile și bine amplasate dispar de pe piață în doar câteva zile.