Curs valutar
  • EUR
    20.1068
    -0.097%
  • USD
    17.8007
    0.4539%
  • RUB
    0.2133
    0.7032%
  • RON
    3.8098
    -0.0735%
  • UAH
    0.3965
    -0.0252%

Toate știrile

02 octombrie 2026

Japonia este aproape să aterizeze, în premieră, o sondă pe Lună

26 Dec. 2023, 17:08
 // Categoria: Cosmos // Autor:  Elena Putregai
26 Dec. 2023, 17:08 // Cosmos //  Elena Putregai

O sondă lunară japoneză a intrat luni, 25 decembrie curent, pe orbita Lunii, a anunţat agenţia spaţială niponă, înaintea tentativei sale de a ateriza pe suprafaţa Lunii luna viitoare, ceea ce ar reprezenta o premieră majoră pentru această ţară.

Agenţia spaţială japoneză (Jaxa) „are plăcerea de a anunţa că sonda Smart Lander for Investigating Moon (SLIM) a fost introdusă cu succes pe orbita lunară la 16:51”, ora Japoniei (07:51 GMT) luni, a precizat aceasta într-un comunicat. Coborârea spre Lună va începe în jurul orei 00:00, ora Japoniei, la 20 ianuarie, iar aselenizarea este programată să aibă loc aproximativ 20 de minute mai târziu, a adăugat Jaxa.

Racheta japoneză care transportă micul modul lunar SLIM, numit Moon Sniper, a decolat din Japonia în septembrie, fiind urmărită de peste 35.000 de persoane pe YouTube.

Dacă modulul va reuşi în misiunea sa datorită tehnologiei de aterizare lunară de înaltă precizie, la maximum 100 metri de ţinta sa, faţă de câţiva kilometri de obicei, va fi o performanţă „fără precedent”, comentase Jaxa la începutul lunii.

„Rezultatele ar trebui să fie utilizate în programele internaţionale de explorare spaţială aflate în prezent în studiu”, a adăugat aceasta.

Un astronaut japonez ar putea, de asemenea, să pună piciorul pe Lună pentru prima dată, cel mai devreme în 2025, în cadrul misiunilor cu echipaj uman Artemis ale Statelor Unite, a relatat duminică agenţia de presă Kyodo.

India a reuşit să aterizeze cu succes prima sa navă spaţială pe Lună în august. Înainte de aceasta, doar Statele Unite, Uniunea Sovietică şi China reuşiseră o astfel de performanţă. Rusia, la rândul său, a eşuat într-o nouă încercare, când sonda sa Luna-25 s-a prăbuşit pe suprafaţa lunară în august.

O aterizare lunară reunită a modulului SLIM ar fi un succes binevenit pentru Jaxa, care a înregistrat o serie de eşecuri începând de anul trecut. Japonia a încercat deja în noiembrie 2022 să aterizeze pe Lună o minisubmarinetă, la bordul misiunii americane Artemis 1. Dar comunicarea cu „Omotenashi” („ospitalitate” în japoneză) a fost pierdută la scurt timp după ce sonda a fost ejectată în spaţiu, din cauza unei defecţiuni a bateriei.

Iar în luna aprilie a acestui an, o tânără companie privată japoneză, ispace, nu a reuşit să aterizeze cu modulul său lunar, care s-a prăbuşit probabil pe suprafaţa satelitului natural al Pământului. Jaxa, între timp, a suferit un eşec la scurt timp după decolarea unui mic vehicul de lansare în octombrie 2022, Epsilon-6, iar apoi a suferit alte două eşecuri succesive la începutul anului 2023 cu racheta sa mare de nouă generaţie H3, care încă nu a reuşit să încheie cu succes o primă misiune.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
02 Oct. 2026, 18:21
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
02 Oct. 2026, 18:21 // Slider //  Daniela Baranovschi

Alerta cu bombă anunțată vineri, 2 octombrie, la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” Chișinău s-a dovedit a fi falsă. Verificările efectuate de echipele specializate au fost finalizate, iar pasagerii au primit din nou acces în terminal.

După încheierea verificărilor, au fost reluate și procedurile de îmbarcare. Aeroportul, împreună cu instituțiile responsabile, lucrează pentru revenirea operațiunilor la normal.

Amintim că alerta a fost anunțată în cursul zilei, iar Poliția de Frontieră a evacuat pasagerii și angajații din terminal. La fața locului au intervenit subdiviziunile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne pentru efectuarea verificărilor.

Din cauza alertei, trei curse au înregistrat întârzieri: Istanbul (TK274), Frankfurt (LH1559) și Viena (OS718). În perioada verificărilor, înregistrarea pasagerilor a fost suspendată, iar autoritățile au avertizat că programul zborurilor ar putea suferi modificări.