Meciul Albania – Croația din etapa a doua a Grupei B de la EURO 2024, care s-a terminat cu scorul de 2-2, a fost marcat de incidente grave care au aruncat o umbră neagră asupra fotbalului.
Fanii ambelor echipe au scandat repetat „Ucideți toți sârbii”, un act condamnabil alimentat de conflictul de lungă durată dintre Serbia și Albania, respectiv Croația, transmite digisport.ro.
Tensiunile din jurul disputelor teritoriale de după destrămarea Iugoslaviei au creat un climat ostil, care a escaladat la nivelul meciului.
Serbia a amenințat că se retrage de la EURO 2024
Ca urmare a acestor evenimente îngrijorătoare, secretarul general al Federației de Fotbal din Serbia, Jovan Surbatovic, a amenințat cu retragerea echipei sale de la turneul final.
„În primul rând, vreau să le mulțumesc suporterilor pentru sprijinul acordat în meciul cu Anglia și sper că vom bate Slovenia. Ce s-a întâmplat e scandalos și le vom cere celor de la UEFA să aplice sancțiuni, chiar dacă asta ar însemna că nu vom mai continua la acest turneu.
Ce s-a întâmplat merită cele mai dure sancțiuni, în așa fel încât incidentele să nu se mai repete.
Suntem siguri că vor fi pedepsiți, pentru că deja au răspuns cererii de a-l exclude pe așa-zisul jurnalist din Albania. Vom cere de la UEFA să pedepsească ambele federații. Nu vrem să facem asta, dar dacă UEFA nu îi pedepsește, ne vom gândi la cum vom proceda pe urmă”, a spus Surbatovic, citat de presa sârbă.
Deși atât Croația, cât și Albania au fost amendate cu 10.000 de euro de UEFA, sancțiunile par insuficiente, iar amenințarea serbilor de a părăsi competiția rămâne o posibilitate reală.

