Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Experiență unică. Tinerii din sudul țării au finalizat un program de capacitare în domeniul cetățeniei active

19 Iul. 2021, 13:40
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
19 Iul. 2021, 13:40 // Societate //  Realitatea.md

Programul de capacitare al tinerilor în domeniul cetățeniei active și participative la nivel local, desfășurat în perioada 12-17 iulie curent de Centrul pentru Dezvoltare Educațională și Comunitară (CDEC), a fost finalizat. Astfel, tinerii și tinerele din raioanele Leova, Cantemir, Cahul, Comrat și Ștefan Vodă au fost familiarizați cu particularitățile activităților comunitare, mobilizarea tinerilor la nivel local și identificarea problemelor locale, crearea parteneriatelor cu autoritatea publică locală și alți actori.

Conceptul advocacy, etapele unei campanii de advocacy, instrumentele de advocacy și diverse exemple de astfel de campanii desfășurate la nivel internațional și în țară au reprezentat un alt subiect discutat în cadrul programului.

„Pentru mine aceste instruiri au fost foarte utile. Fiind o tânără de 17 ani, am înțeles totul și mă bucur enorm că fac parte din acest program. Probabil este un nou imbolt pentru fiecare dintre noi, de a face ceva bun pentru societate, de a provoca o schimbare la noi acasă”, a menționat Natalia Pîrciu, participantă din raionul Cantemir.

„Programul de instruiri din cadrul CDEC a oferit informații utile atât pentru tinerii începători, cît și pentru activiștii civici care își doresc să dezvolte comunitatea în care trăiesc”, a adăugat Radu Raicu, participant din raionul Leova.

Mai mult, în ultima parte a programului de capacitare, tinerii/ele au aflat cum cetățenii se implică în alte localități pentru a rezolva diferite probleme, ce activități comunitare se realizează în parteneriat cu Primăria și organizațiile societății civile și care este impactul activităților desfășurate în folosul comunității.

„Am discutat despre implicarea tinerilor în sate/comune, soluții la inițiative și proiecte, activism civic, mobilizare comunitară și rezultate. Le urez succes în tot ceea ce fac și sper că rezultatele vor fi pe măsură pentru comunitățile lor”, a conchis Leonid Boaghi, unul dintre formatorii Programului.

Prezenta activitate a fost organizată în cadrul Proiectului „REACH OUT – dezvoltarea cetățeniei active în rândul tinerilor la nivel local”, implementat de CDEC în cadrul Programului de Granturi 2021 pentru organizațiile de tineret al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 09:23
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
29 Oct. 2026, 09:23 // Slider //  Daniela Baranovschi

Zeci de persoane au ieșit în stradă la Madrid pentru a cere explicații și asumarea responsabilității după accidentul feroviar produs în cursul dimineții de miercuri. În paralel, oficiali spanioli au păstrat un moment de reculegere, în timp ce autoritățile au anunțat o scădere semnificativă a numărului de victime internate.

Mai mulți protestatari s-au adunat în fața sediului ministrului Transporturilor, Oscar Puente, din capitala Spaniei, potrivit presei spaniole.

Unii au purtat steaguri naționale, iar alții au afișat pancarte prin care au cerut răspunsuri după accidentul feroviar care a dat toată țara peste cap.

Pe una dintre pancarte apărea chiar numele ministrului Transporturilor, în condițiile în care protestatarii cer stabilirea responsabilităților pentru tragedie, transmite Mediafax.

Oficialii au păstrat un moment de reculegere

Într-o altă zonă a Madridului, oficiali de rang înalt au păstrat un minut de reculegere în memoria victimelor. Printre cei prezenți s-a numărat și Isabel Díaz Ayuso, președinta regiunii Madrid.

Scade numărul pacienților internați în provincia Toledo

Vești încurajatoare vin și din regiunea Castilla-La Mancha, unde serviciile de urgență au anunțat că numărul persoanelor spitalizate după accident a scăzut considerabil.

Potrivit celui mai recent bilanț, 53 de persoane se mai află internate în spitalele din provincia Toledo, față de 107, câte erau raportate cu doar câteva ore înainte.

Scăderea numărului de pacienți internați reprezintă o evoluție pozitivă în gestionarea urmărilor accidentului.

Autoritățile continuă să urmărească situația victimelor, în timp ce cererile pentru clarificarea circumstanțelor tragediei se fac tot mai auzite.

Informații de context

Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit miercuri pe linia care leagă capitala Madrid de regiunea Andaluzia, din sudul țării. Administratorul spaniol al infrastructurii feroviare, Adif, a decis oprirea circulației pe acest tronson.

Administratorul infrastructurii nu a anunțat un termen estimativ pentru reluarea traficului.

Autoritățile spaniole au anunțat trei zile de doliu național. Între timp, mai multe personalități spaniole au transmis mesaje de susținere pe rețelele de socializare.

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii i-a transmis un mesaj privat de condoleanțe monarhului spaniol.

Presa spaniolă relatează pe larg despre operațiunile de descarcerare de la locul accidentului care a șocat Spania. Au fost aduse macarale pentru a permite echipelor de intervenție să ajungă la victimele prinse în interiorul sau sub vagoane.

În momentul coliziunii, mai mulți călători au fost aruncați prin ferestrele vagoanelor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!