Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Cine sunt cei 110.000 de moldoveni care câștigă peste 1.000 de euro pe lună

29 Iun. 2025, 10:18
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
29 Iun. 2025, 10:18 // Economie //  Realitatea.md

Economistul Veaceslav Ioniță a publicat o analiză amplă care arată o transformare spectaculoasă a pieței muncii din Republica Moldova: dacă în anul 2014 doar 1.900 de persoane aveau un salariu brut lunar de peste 1.000 de euro, în prezent, în 2025, acest număr a ajuns la peste 110.000 de persoane și este estimat să urce la aproape 130.000 până la sfârșitul anului, scrie Bani.md.

„Este o creștere de 60 de ori în doar un deceniu, o schimbare structurală care marchează tranziția Republicii Moldova către o economie cu venituri mai ridicate și mai competitive”, a declarat Ioniță.

Potrivit datelor prezentate, în primul trimestru din 2025 numărul celor cu salarii de peste 1.000 euro brut a crescut cu 6.000 de persoane față de finalul lui 2024, pe fondul: creșterii salariului mediu anualizat cu 2,5%, menținerii unui curs stabil leu/euro, și extinderii moderate a angajărilor în sectorul real (+3.000 persoane).

Un alt indicator care arată dinamica ascendentă este faptul că aproape 16.000 de persoane câștigă peste 2.000 de euro brut lunar, dublu față de anul 2023. Acest salt evidențiază consolidarea unei elite salariale în creștere, formată din specialiști în IT, telecomunicații, servicii financiare, consultanță și profesii liberale.

„Dacă în 2014 vorbeam despre o minoritate privilegiată, astăzi putem spune că 1 din 5 angajați activi din economia formală câștigă un salariu peste acest prag psihologic de 1.000 de euro. Salariile mari devin normă, nu excepție”, mai notează Ioniță.

Pentru Moldova, acet lucru înseamnă că angajatorii sunt forțați să ofere salarii competitive pentru a-și păstra forța de muncă, iar sectoarele bine plătite devin dominante: IT, telecom, BPO, servicii financiare.

„Apare o presiune crescândă asupra sectorului public și întreprinderilor mici, care rămân în urmă ca ofertă salarială”, conchide Ioniță.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 19:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
29 Oct. 2026, 19:00 // Slider //  Daniela Baranovschi

Uniunea Europeană a renunțat la ideea ca statul canadian să devină „membru asociat” al UE, potrivit unui proiect de declarație comună în care acest termen a fost eliminat, la insistențele unor lideri europeni, transmite joi dpa, potrivit Agerpres.

În luna septembrie, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că acest stat nord-american ar trebui să devină primul „membru asociat” al UE, un statut care, în prezent, nu există.

Însă, într-un proiect de declarație comună între Canada și UE, termenii de „membru asociat” și „calitate de membru asociat” au fost eliminați.

Cancelarul german Friedrich Merz și alți câțiva lideri din state ale UE au insistat pentru eliminarea acestor termeni din proiect, au declarat diplomați pentru agenția dpa. Ei și-au motivat opoziția prin lipsa de claritate a statutului special propus, precum și prin faptul că executivul UE nu a consultat în prealabil, în mod corespunzător, statele membre.

În forma actuală, declarația pledează pentru o „asociere tot mai strânsă” între Canada și UE. De asemenea, au fost atenuate angajamentele prevăzute inițial
cu privire la integrarea piețelor financiare și la un tratament preferențial reciproc în ceea ce privește măsuri de securitate economică.

Declarația ar urma să fie făcută publică vineri, la finalul summitului de două zile UE-Canada de la Montreal.

După sosirea sa la Montreal, miercuri, Ursula von der Leyen a continuat să folosească termenul de ‘membru asociat’, într-o postare pe rețelele de socializare.

„Un ocean desparte Europa de Canada. Cu toate acestea, nu ne-am simțit niciodată mai aproape”, a scris ea.

„Avem o nouă ambiție: să aducem Canada mai aproape de noi decât oricând înainte, ca Membru Asociat al UE. Și dorim să ducem parteneriatul nostru unic chiar mai departe”, a adăugat ea.

Printr-o „Alianță pentru Viitor, vom rămâne uniți și vom răspunde unei lumi de rivalități tot mai intense”, a mai scris von der Leyen.

Sintagma „Alianță pentru viitor” a fost folosită de premierul canadian Mark Carney și ocupă acum un loc central în proiectul de declarație comună.

Acesta prevede că ambele părți vor lucra pentru a reduce barierele comerciale, a facilita investițiile și a asigura disponibilitatea continuă a materiilor prime esențiale, medicamentelor și tehnologiilor. De asemenea, documentul include angajamente de a promova cooperarea în domeniul securității și siguranței inteligenței artificiale, și precizează că este planificată o analiză privind fezabilitatea unor exporturi suplimentare de gaze naturale lichefiate din Canada către Europa.

Într-o declarație pentru presă, Carney a spus marți că denumirea dată acestei relații este mai puțin importantă decât conținutul ei.

„Ceea ce contează este schimbarea pe care o va aduce în viețile canadienilor”, a spus el.

Carney urmărește aprofundarea legăturilor cu UE, al doilea cel mai mare partener comercial al Canadei, de când relațiile comerciale cu SUA, principalul partener economic al Canadei, au devenit foarte de tensionate în timpul mandatului președintelui american Donald Trump.

Trump a amenințat cu impunerea unor noi tarife Uniunii Europene dacă aceasta va permite Canadei să devină membru asociat, președintele american spunând că un astfel de demers ar putea fi considerat un „act ostil”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!