Curs valutar
  • EUR
    20.1195
    -0.1879%
  • USD
    17.2729
    -0.0677%
  • RUB
    0.2018
    -1.8335%
  • RON
    3.8262
    -0.2012%
  • UAH
    0.3876
    -0.0258%

Toate știrile

01 septembrie 2026

Noi percheziții în dosarul „Midas”: Yermak și Arakhamia, apropiați ai lui Volodimir Zelenski, vizați de descinderi

16 Apr. 2026, 14:39
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
16 Apr. 2026, 14:39 // În Lume //  Realitatea.md

Biroul Național Anticorupție din Ucraina (NABU) a efectuat percheziții în cadrul dosarului „Midas”, anchetă care vizează foști și actuali oficiali de rang înalt, inclusiv fostul șef al Biroului Prezidențial, Andrei Yermak, și liderul fracțiunii „Slujitorul Poporului”, David Arakhamia, scrie Ukrainskaia Pravda.

Potrivit informațiilor, NABU și Procuratura Specializată Anticorupție (SAP) au desfășurat recent o nouă percheziție într-un apartament deja cunoscut anchetatorilor. Este vorba despre aceeași locație unde au mai avut loc verificări în noiembrie anul trecut, în legătură cu omul de afaceri Timur Mindich, vizat într-un scandal de corupție din sectorul energetic.

În același timp, Înalta Curte Anticorupție din Ucraina a transmis citații pentru Timur Mindich și Andrei Yermak, însă aceștia nu s-au prezentat la audieri.

Conform datelor din dosar, ședința de judecată a vizat confiscarea unor bunuri. În timpul perchezițiilor din același apartament, anchetatorii nu au ridicat dispozitive electronice de stocare a datelor, așa cum se întâmplă în mod obișnuit, ci obiecte precum telecomenzi, articole de igienă personală, încălțăminte și articole vestimentare.

Surse citate susțin că acest tip de bunuri ar putea fi utilizat în cadrul unor expertize biologice, pentru stabilirea apartenenței sau utilizării acestora de către anumite persoane.

În ceea ce-l privește pe David Arakhamia, NABU a percheziționat domiciliul asistentului său pe 27 decembrie, în cadrul aceleiași investigații.

Perchezițiile au avut loc simultan cu alte acțiuni desfășurate la mai mulți parlamentari, într-un dosar privind presupusa luare de mită pentru influențarea voturilor.

În acest context, unele informații din mediul politic arată că dosarele instrumentate de NABU și SAP sunt folosite de o coaliția anti-Zelenski pentru a exercita presiuni asupra președintelui ucrainean, în vederea schimbării guvernării. Conform articolului, o eventuală inculpare a lui Yermak, considerat un apropiat al lui Zelenski, ar fi interpretată drept un semnal politic major la Kiev.

Arakhamia este o figură-cheie în influențarea deciziilor din Rada Supremă, fără de care orice remaniere guvernamentală ar fi dificil de realizat, existând totodată indicii din partea unor instituții apropiate de NABU și SAP că ar putea deveni inculpat într-un dosar penal.

Amintim că, pe 10 noiembrie 2025, Ucraina a fost zguduită de un amplu scandal de corupție în sectorul energetic, în care au fost implicați oficiali de rang înalt. NABU a anunțat că investigația vizează o rețea criminală de nivel înalt, suspectată că ar fi exercitat influență asupra unor întreprinderi strategice de stat, inclusiv compania „Energoatom”.

Investigația privește o schemă extinsă de corupție prin care suspecții ar fi obținut beneficii ilegale din domeniul energiei nucleare. În cadrul acestei anchete, NABU a efectuat percheziții la omul de afaceri Timur Mindich, co-proprietar al studioului „Kvartal 95”, precum și la ministrul Justiției Herman Halușcenko, fost ministru al Energiei. Ulterior, pe 28 noiembrie, percheziții au fost efectuate și la locuința lui Yermak, în cadrul dosarului „Midas”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

VIDEO Fostul ministru al energiei al Ucrainei a fost arestat timp de două luni

FT: Ce ar sta în spatele perchezițiilor la Andrii Ermak, șeful Oficiului Președintelui Zelensky

VIDEO Zelenski cere demisia a doi miniștri ucraineni în urma scandalului energetic Mindich

Ucraina, zguduită de un nou scandal de corupție în sectorul energetic. Sunt vizate companii de stat și oficiali de rang înalt

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
01 Sept. 2026, 07:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
01 Sept. 2026, 07:27 // Slider //  Valentina Buza

De astăzi, 1 septembrie 2026, intră în vigoare noul tarif pentru gazele naturale destinat consumatorilor casnici din Republica Moldova. Prețul ajunge la 20,30 lei pentru un metru cub, cu TVA inclus, față de 14,42 lei.

Astfel, consumatorii vor achita cu 5,88 lei mai mult pentru fiecare metru cub de gaz, ceea ce reprezintă o creștere de aproape 41%.

Noul tarif a fost aprobat de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) pe 21 august 2026, după ce Energocom a solicitat inițial un preț de 20,93 lei pentru un metru cub. În urma verificării și ajustării calculelor, ANRE a stabilit un tarif mai mic, de 20,30 lei.

Potrivit argumentelor prezentate de Energocom, scumpirea este determinată în principal de majorarea costurilor de achiziție a gazelor naturale pe piețele internaționale, pe fondul tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu. Furnizorul a invocat și acumularea unor devieri financiare de peste 106 milioane de lei.

Ultima majorare a tarifelor la gazele naturale pentru consumatorii casnici a avut loc la 1 decembrie 2024, când prețul a ajuns la 16,74 lei pentru un metru cub, cu TVA inclus.