Cea mai conservatoare dintre pozițiile sexuale a fost numită „poziția misionarului”, dar cele mai recente cercetări arată, de fapt, că nu are nicio legătură cu misionarii. Deutsche Welle demontează miturile din spatele acestei poziții și arată care este, de fapt, originea expresiei.
Poziția misionarului este un nume ciudat pentru o poziție sexuală față în față, pe orizontală, adesea heterosexuală, cu bărbatul deasupra. Dar povestea din spatele acestei denumiri este mai complicată decât s-ar crede. Încă din epoca medievală, papii, episcopii și preoții catolici aveau menirea să se abțină de la a face sex, pentru că ar distrage atenția de la devotamentul lor față de Dumnezeu. Dar asta nu însemna că alți oameni nu ar trebui să facă sex.
„Biserica are nevoie de oameni care să meargă la biserică și să țină biserica în viață. Deci, cu cât ai mai mulți copii, cu atât ești mai bun creștin”, a spus Cinzia Giorgio, profesoară de istorie și autoarea cărții „Istoria erotică a Italiei”, pe care a scris-o în timp ce preda la o universitate legată de Vatican.
Mai mult, s-a susținut că această poziție sexuală era cea mai potrivită pentru a face copii. Se presupune că autoritățile Bisericii medievale au făcut această afirmație timp de secole, nu pe baza dovezilor științifice, ci pe baza unor idei vagi despre gravitație. O teorie foarte populară este că misionarii, care au călătorit în jurul lumii încercând să convertească oamenii la creștinism, le spuneau localnicilor să facă sex în acest mod, pentru a crește populația creștină.
„Dar nu este adevărat”, a declarat pentru DW Kate Lister, istoric al sexului și sexualității și autoarea cărții „O istorie curioasă a sexului”. Lister spune că nu există dovezi că misionarii creștini au promovat această poziție. „Chiar dacă veți găsi această teorie în cărți, în texte medicale, dicționare și lucrări de cercetare, este doar un mare zvon”, explică ea.
Chiar și așa, misionarii au impus un sistem complet nou de moralitate și valori sexuale. Chiar și în India, locul de naștere al Kama Sutra, un ghid străvechi al dragostei și sexului, unde discuțiile despre sex au devenit un subiect tabu după ce misionarii i-au ajutat pe britanici să colonizeze țara. Și totuși, de ce este numită în continuare poziția misionarului?
„Termenul în sine apare în jurul anilor 1950”, spune Lister, adăugând că poate fi găsit la legendarul sexolog american Alfred Kinsey.
În 1948, Kinsey a scris o carte revoluționară, „Sexual Behavior in the Human Male”, care susține că americanii aparent preferă o poziție sexuală față în față, cu bărbatul deasupra. El a numit-o „poziția ango-americană”. Kinsey a făcut referire în continuare la munca antropologului Bronisław Malinowski, care a călătorit în Australia, Noua Guinee și Melanezia pentru a „studia” oamenii indigeni în 1914-1920. Într-una dintre numeroasele sale cărți, el scrie despre viața sexuală a poporului Trobriand din Papua Noua Guinee. Citând din această carte în propria sa lucrare, Kinsey a spus că Malinowski a remarcat că oamenii din poporul Trobriand râdeau de modul în care bărbații albi făceau sex și au făcut „caricaturi” ale poziției anglo-americane în jurul focurilor de tabără „spre marele lor amuzament”. Și că localnicii o numeau „poziția misionarului”. Problema a fost, totuși, că Kinsey a făcut o greșeală când l-a citat pe Malinowski.
„Dacă cercetezi munca lui Malinowski, el de fapt nu spune asta”, notează Kate Lister.
De fapt, în cartea sa, Malinowski a scris că poporul Trobriand a râs de sexul făcut față în față, cu bărbatul deasupra, dar că au învățat poziția de la „comercianți, plantatori sau oficiali albi”, nu de la misionari. Iar oamenii din poporul Trobriand au găsit o frază pentru a ironiza comportamentul romantic al oamenilor albi, dar traducerea este de fapt „modă misionară” și nu „poziția misionarului” – dar se referea la albii care se țineau de mână și aveau manifestări publice de afecțiune, nu la sex.
„Așadar, Kinsey a relatat greșit cercetările lui Malinowski”, spune Lister.
Pe parcurs, povestea a fost ușor modificată: s-a sugerat în mod greșit că misionarii le spuneau oamenilor să facă sex în acest fel, în loc să se spună că localnicii râdeau de modul în care fac sex oamenii albi. În 2001, antropologul Robert Priest a scris o lucrare numită „Poziția misionarului: creștină, modernistă, postmodernă” – pentru care a făcut o cercetare complexă, citind numeroase texte și încercând să verifice adevărata poveste din spatele numelui.
„Se pare că Kinsey a inventat o legendă în timp ce credea că raportează fapte istorice. Așa a inventat o expresie, crezând că citează una veche”, a scris Priest.