Faptul că oamenii au domesticit animale începând cu finalul ultimei perioade glaciare, acum circa 11.000 de ani, este unul cunoscut. Excepție face doar câinele, care a fost domesticit încă de acum 30.000-40.000 de ani. Ce nu se știe este modul în care au ajuns animalele să renunțe la stilul de viață sălbatic, pentru a trăit în preajma oamenilor. Mai mult, se pare că și motivele domesticirii ar fi fost altele decât credeam noi.

Schimbarea de paradigmă vine de la o serie de descoperiri arheologice efectuate în Turcia, la Aşikli Höyük, de către o echipă mixtă de arheologi, americano-turcă. Așezarea de acolo a început, din datele oferite de nivelurile sedimentare, acum circa 10.400 de ani. Era vorba de o micuță comunitate care deja utiliza o agricultură rudimentară, dar care se baza în continuare foarte mult pe vânat.

Interesant este că în apropierea colibelor din perioada respectivă, arheologii au putut identifica mici porțiuni în care abundă coproliți provenind de la oile și caprele sălbatice. Cum ar veni, oamenii deja începuseră să le țină în țarcuri.

Partea interesantă acum vine, căci cele peste 1.000 de oase fosilizate aparținând acelorași animale provin, în general, de la exemplare adolescente. Iar asta înseamnă că animalele nu erau ținute captive decât câteva luni înainte de a fi ucise.

O explicație ar fi aceea că puii erau capturați după uciderea mamelor și crescuți până când ajungeau să fie suficient de buni pentru consum. Mai exact, cu ocazia unor festinuri sau sărbători religioase. Practic, animalele erau capturate și ținute în captivitate strict pentru astfel de evenimente.

De abia în nivelurile care corespund perioadei de acum 8.000 de ani, adică după mai bine de două milenii, se pot vedea urmele unor turme mari și ale unui proces complet de domesticire. Deja, la vremea aceea, fermierii își puteau lăsa libere animalele, știind că acestea nu vor mai fugi în sălbăticie. În concluzie, așa a plecat totul, de la nevoia de carne pentru petreceri.