Partidul Social Democrat European (PSDE) critică decizia guvernării de a indexa pensiile la 1 aprilie cu doar 14%, și nu cu 30 la sută, așa cum prevedea legea. Într-un comunicat de presă emis de PSDE, se menționează ”că mai mare nedreptate nici nu se putea face”.
”Și asta din cauza unui amendament apărut pe neprins de veste la votarea în lectura a doua a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023, amendament ticluit de deputatul Dan Perciun, președintele Comisiei parlamentare de profil. Prin derogare de la lege, alesul poporului a propus excluderea legăturii indexării pensiilor cu inflația din anul precedent și a introdus o nouă formulă păguboasă pentru pensionari, care stabilește indexarea cu doar 14,1% (!!!). Fără ezitare, Guvernul a avizat pozitiv acest amendament antisocial, fiind inclus în textul final al legii (art.13 alin.(1) al din Legea nr.337/2022), votat de Parlament și promulgat de Președintele țării”, se arată în comunicat.
Potrivit calculelor prezentate de formațiune, în cazul pensiilor pentru limită de vârstă, 526 mii de pensionari urmau să primească în plus de la 1 aprilie în medie 950 lei lunar (30% la pensia medie de 3165 lei), dar vor primi cu circa 500 lei mai puțin. ”Adică lunar (!) mai mult de jumătate de milion de pensionari vor fi lipsiți de 500 de lei, bani care le aparțin, dacă nu se fac derogări de la lege”.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
În cadrul ședinție Parlamentului, Dan Perciun a declarat că războiul din Ucraina este motivul pentru care guvernarea PAS nu poate indexa pensiile cu 30%.
”Dacă nu au fi fost războiul nedrept, început de către Federația Rusă, n-ar fi trebuit să avem un asemenea program și atunci am mai fi avut, într-adevăr, resurse necesare pentru a indexa pensia nu cu 14%, dar cu 33%. Dar circumstanțele ne impun astăzi să alocăm și compensații, și pentru pensii, și pentru majorări de salarii”, a spus Dan Perciun.